Sari la conținut

Vești proaste de Dragobete. Cercetătorii au descoperit cât durează dragostea și mulți vor fi dezamăgiți să afle

greșeli

Din cuprinsul articolului

Tu știi cât durează dragostea? Deși, nu e o veste pe care să o auzi chiar de Dragobete, scriitori și cercetători au încercat să lămurească acest subiect și au concluzionat că dragostea durează doar 11 luni. 

Iată ce spune cel mai recent studiu despre durata iubirii pasionale.

Măsurarea obiectivă a intensității iubirii pe parcursul relației este un demers dificil, dar tehnologiile ne pot ajuta să ne facem o idee despre evoluția sentimentelor în cuplu. În zilele noastre, fie că vorbim sau comunicăm prin mesaje, timpul petrecut pe sau la telefon cu partenerul poate spune multe despre interesul pentru acesta.

Un studiu britanic a urmărit cât de mult comunică partenerii prin telefon pentru a afla cât durează dragostea. La începutul relației, îndrăgostiții comunică, în medie, 41 de minute pe zi. Treptat, durata interacțiunilor se reduce, astfel că, după doi ani de relație, timpul scade la numai 19 minute pe zi, adică la mai puțin de jumătate, potrivit studiului la care au participat 1.000 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani implicați într-o relație de cuplu.

Cât durează dragostea pasională

În „luna de miere“, adică în perioada de început a relației, partenerii răspund mult mai rapid la apeluri și mesaje. O treime dintre participanții la studiu au declarat că verificau obsesiv telefonul în primele luni de relație. Mesajele și discuțiile telefonice cu noul iubit sau noua iubită îi bucurau foarte mult și, totodată, le aduceau confirmarea că partenerul este interesat și că relația se îndreaptă într-o direcție bună.

De altfel, și numărul mesajelor este mai mare la început. Pe măsură ce relația avansează, conversațiile pe aplicațiile de chat devin tot mai puține. Momentul în care interacțiunile telefonice se diminuează simțitor este după 11 luni și jumătate de relație, iar acesta este considerat punctul din care pasiunea de început se stinge.

„Cei mai mulți dintre noi stăm pe telefon în cea mai mare parte a zilei și este important să facem acel timp de ecrane valoros prin menținerea legăturilor cu cei care contează pentru noi. Așa cum arată studiul, un mesaj text trimis persoanei iubite îi poate aduce un zâmbet pe chip“, a declarat Bond Zhang, directorul Honor UK, un producător de telefoane mobile care a comandat studiul, citat de publicația Mirror.co.uk

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel