Sari la conținut

Viagra nu este chiar un leac miraculos la care speră mulți bărbați

Bărbaţii care au luat Viagra spun că relaţiile lor de cuplu şi calitatea vieţii lor nu s-au îmbunătăţit semnificativ după ce au folosit acest medicament utilizat în tratarea disfuncţiilor erectile.

Viagra a fost multă vreme considerat un medicament care „condimentează” viaţa sexuală şi stimulează astfel relaţiile de cuplu.

Experţii avertizează însă în legătură cu medicamentele prescrise contra disfuncţiilor erectile, precum Viagra, spunând că acestea nu reprezintă „leacul” miraculos la care speră mulţi dintre bărbaţi.

Numeroşi bărbaţi au declarat că vieţile şi relaţiile lor de cuplu nu s-au îmbunătăţit semnificativ după ce au luat acest medicament.

Studiul a fost realizat pe baza a 40 de teste clinice efectuate pe bărbaţi suferind de impotenţă, cu scopul de a identifica felul în care vieţile acestora s-au schimbat după ce au luat Viagra. Studiul a fost publicat în Journal of Sexual Medicine.

Medicamentele în cauză au fost inhibitor PDE5, care acţionează prin relaxarea vaselor sangvine, permiţând sângelui să circule şi să stimuleze astfel erecţia.

Viagra este cel mai cunoscut medicament din această clasă. Alte medicamente din aceeaşi categorie sunt Tadalafil (Cialis) şi Vardenafil (Levitra).

Calitatea vieţii şi relaţiile de cuplu erau bune, dar existau anumite probleme legate de satisfacţia sexuală, au declarat participanţii, înainte de a lua Viagra.

Mulţi dintre aceşti bărbaţi prezentau totodată simptome de depresie şi de insatisfacţie.

Deşi tratamentul cu Viagra a dus în general la o creştere a nivelului de satisfacţie generală şi la o ameliorare a opiniei despre propria persoană, acest medicament nu a generat însă o ameliorare a calităţii vieţii şi a satisfacţiei generate de relaţia de cuplu.

Experţii consideră că acest studiu, realizat de cercetătorii de la University of Maryland Medical Centre, a subliniat necesitatea de a trata problemele de natură psihologică, nu doar a celor de natură fiziologică.

Andrew Kramer, medic urolog la University of Maryland Medical Centre, a precizat: „Ar fi simplist să crezi că rezolvarea problemei erectile ar rezolva problemele dintr-o relaţie. Fericirea este foarte complicată, iar erecţia reprezintă doar o mică parte a ei. Multe cupluri au în continuare nevoie de terapie adiţională”.

Autorii studiului afirmă că „există dovezi tot mai numeroase care atestă faptul că efectele negative generate de disfuncţia erectilă se extind dincolo de imposibilitatea de a face sex şi afectează sănătatea emoţională şi fiziologică a bărbaţilor. Tratamentele care ţintesc atât aspectele fiziologice cât şi cele psihologice ale disfucţiei erectile sunt probabil cele mai eficiente pentru bărbaţii diagnosticaţi cu această afecţiune”.

Deşi disfuncţiile erectile sunt mai frecvente la bărbaţii în vârstă – circa 65% dintre bărbaţii trecuţi de 60 de ani – aproximativ 40% dintre bărbaţi suferă de această problemă înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani.

Există mai mulţi factori fizici care explică apariţia disfuncţiei, spune Arun Ghosh, specialist în medicină sexuală la Spire Liverpool Hospital.

Disfuncţia erectilă poate fi cauzată de vătămarea unor nervi, provocată de diabet sau de operaţiile de cancer la prostată.

O altă cauză este reducerea fluxului sangvin, cauzată de fumat, creşterea concentraţiei de colesterol sau de hipertensiune arterială. Alte medicamente uzuale, precum antidepresivele şi tabletele de regularizare a tensiunii pot afecta performanţele sexuale. Acelaşi efect poate fi generat şi de stres şi de mersul cu regularitate pe bicicletă.

Arun Ghosh spune că afecţiunea este asociată şi cu fenomenul de scădere a libidoului: „Mulţi dintre aceşti bărbaţi suferă de sindromul deficienţei de testosteron, cauzat de împlinirea vârstei de 40 de ani şi de acumularea de grăsimi în jurul stomacului. Aceşti factori duc la scăderea concentraţiei de testosteron, rezultând o scădere a libidoului şi a funcţiei erectile”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel