Sari la conținut

VIDEO. Cu ce a fost servit Donald Trump în Marea Britanie. Scandal între bucătari și Secret Service

sursa foto: X

În timpul vizitei sale în Marea Britanie, liderul american Donald Trump a fost tratat „regeşte”. Dar se pare că un incident tensionat a avut loc în culisele fastuosului banchet de stat organizat la Castelul Windsor în onoarea soţilor Trump, găzduiți de Regele Charles, Prințul William și Prințesa Kate.

Deși cei 160 de invitați de rang înalt – diplomați și oameni de afaceri de pe ambele maluri ale Atlanticului – au savurat o cină impecabilă în Sala St. George, atmosfera din bucătărie s-a încins rapid.

sursa foto: X

Potrivit unor surse citate de Daily Mail, mai mulți agenți ai Secret Service au intrat în bucătăria regală pentru a verifica și chiar gusta preparatele servite, fapt care a iritat profund echipa de chefi ai Regelui.

Citeste si…

„Banchetul a fost un succes răsunător în sala principală, dar a existat o perturbare în culise. Tensiunile au izbucnit între bucătarii care pregăteau meniul și echipa de securitate americană responsabilă cu protejarea președintelui și a suitei sale. Ce a început ca o iritare tăcută s-a transformat într-un schimb de replici aprinse, cu voci ridicate de ambele părți”, a dezvăluit un apropiat al Casei Regale.

Conflictul s-a stins după câteva minute, însă bucătarii s-au plâns că intervențiile agenților au afectat ritmul și concentrarea lor, în timp ce invitații din sală nu au bănuit nimic.

Meniu regal în onoarea liderului de la Casa Albă

Cina somptuoasă a inclus pannacotta de creson de Hampshire cu biscuiți de parmezan și salată cu ou de prepeliță, urmată de balotină de pui organic din Norfolk, învelită în dovlecei și servită cu jus aromatizat. Desertul a fost o bombă de înghețată de vanilie cu sorbet de zmeură din Kent și prune poșate.

Citeste si…

La masă s-au servit vinuri rare – printre care un Corton-Charlemagne Grand Cru 2018 și un Ridge Montebello 2000 – iar după cină, invitații s-au delectat cu un port vintage din 1945, ales special pentru că Trump a fost al 45-lea președinte al SUA, și un cognac din 1912, anul nașterii mamei sale în Scoția.

Deși Trump este cunoscut pentru faptul că evită alcoolul, meniul a inclus și un cocktail inedit creat pentru eveniment, Transatlantic whisky sour, cu Johnnie Walker, marmeladă și spumă de nucă pecan.

Atmosfera de la masă a fost una prietenoasă, iar imaginile TV i-au surprins pe Trump și familia regală discutând și zâmbind – fără să știe că, în spatele ușilor bucătăriei, se purtase o adevărată bătălie verbală.

Citeste si…

Invitații la evenimentul fastuos – la care au participat „cei mai mari oameni din lume”, potrivit lui Trump – au fost răsfățați cu panna cotta cu năsturel din Hampshire, cu shortbread cu parmezan și salată de ouă de prepeliță, urmate de ballotine de pui organic din Norfolk învelite în dovlecei, cu un sos savuros infuzat cu cimbru.

Liderul de la Casa Albă, un gurmand despre care se știe că are poftă de dulce, cu siguranţă a devorat cu plăcere desertul – înghețată de vanilie cu sorbet de zmeură Kentish în interior și prune Victoria ușor poșate.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel