Din cuprinsul articolului
Coronavirusul atacă toate organele. Dr. Peter Piot, virusolog si director la London School of Hygiene & Tropical Medicine a povestit, în cadrul unui interviu, experiența sa cu COVID-19.
Medicul s-a îmbolnăvit de COVID-19 la jumătatea lunii martie, a stat internat o sptămână și de atunci se recuperează acasă.
Piot este unul dintre medicii care a descoperit virusul Ebola în 1976 și și-a petrecut marte parte din carieră luptând cu bolile infecțioase. A condus Programul Națiunilor Unite împotriva HIV/SIDA între anii 1995 și 2008 și în prezent este cosilierul pe problematica noului coronavirus al Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
Experiența sa personală cu coronavirusul i-a schimbat însă viața, după cum declară într-un interviu pentru revista sciencemag.org.
”Pe 9 martie am făcut febră, din senin și am început să simt o durere de cap înțepătoare. Nu apăruse și tusea la momentul respectiv, dar totuși, primul meu gând a fost: am coronavirusul. Am continuat să muncesc – șa cum sunt un obișnuit – dar de acasă.
Am fost testat pozitiv COVID-19, așa cum bănuiam. M-am autoizolat acasă, în camera de oaspeți. Dar febra persista. Nu am fost niciodată grav bolnav și nu mi-am luat nici măcar o zi de concediu medical în ultimii 10 ani. Trăiesc o viață destul de sănătoasă și fac mișcare regulat. Singurul meu factor de risc pentru noul coronavirus este vârsta – am 71 de ani. Optimist cum sunt, am crezut că va trece. Dar pe 1 aprilie, un prieten de-al meu care e medic m-a sfătuit să fac analize amănunțite, deoarece febra și, mai ales, epuizarea erau din ce în ce mai severe.
Virusul dispare, dar consecințele sale persistă
Testele au arătat că aveam deficiență severă de oxigen, deși încă nu aveam probleme cu respirația. Radiografiile pulmonare au scos la iveală că aveam pneumonie severă, tipică bolii COVID-19, precum și pneumonie bacteriană. Mă simțeam permanent epuizat, deși, în mod normal, am foarte multă energie. Nu era doar oboseală, ci epuizare completă. Nu voi uita niciodată acest sentiment. A trebuit să stau internat, deși între timp testul pentru coronavirus a ieșit negativ. Acest lucru este tipic bolii COVID-19. Virusul dispare, dar consecințele sale persistă săptămâni întregi.
Eram îngrijorat că voi fi conectat la un ventilator mecanic, dar din fericire mi-au pus doar o mască de oxigen. Așadar, am ajuns într-o cameră de izolare la terapie intensivă. În acel moment ești atât de epuizat încât te resemnezi și te lași complet pe mâna personalului medical și speri să scapi cu bine. Chiar dacă sunt medici, aici am fost 100% pacient. Am împărțit salonul cu încă trei persoane însă m-am simțit foarte singur pentru că nu aveam energie nici măcar să vorbim. Săptămâni întregi nu am putut decât să vorbesc în șoaptă și chiar și acum am momente când îmi pierd vocea. Și întotdeauna m-am întrebat: cum o să fiu când o să scap de virus?
Coronavirusul atacă toate organele. Riscul de mortalitate, egal cu cel provocat de Ebola
După ce am luptat împotriva virusurilor din întreaga lume timp de mai bine de 40 de ani, am devenit expert în infecții. Mă bucur că am avut coronavirus și nu Ebola, deși am citit ieri un studiu științific care concluziona că ai un risc de 30% de a muri, dacă ajungi într-un spital britanic cu COVID-19. Aceasta este aproximativ aceeași rată globală a mortalității pe care o avea Ebola în 2014, în Africa de Vest. Asta te face să îți pierzi uneori gândirea logică, bazată pe știință și să cazi pradă emoțiilor. M-au prins, mă gândeam uneori. Mi-am dedicat viața luptei împotriva virusurilor și, în sfârșit, își iau revanșa.
Coronavirusul atacă toate organele. Am fost externat din spital după o săptămână lungă. Am mers acasă cu transportul în comun. Am vrut să văd orașul, cu străduțele sale goale, pub-urile închise și aerul său surprinzător de curat. Pe stradă nu era nimeni – o experiență ciudată. Nu puteam merge bine, deoarece mușchii îmi erau slăbiți din cauza lipsei de mișcare. După ce am ajuns acasă, am plâns mult timp. De asemenea, am dormit prost un timp. Riscul că boala ar putea reveni continuă să-ți treacă prin minte. Ești închis în casă și începi să vezi lucrurile din altă perspectivă. Îl admir acum pe Nelson Mandela chiar mai mult decât înainte. El a fost închis într-o celulă timp de 27 de ani, dar a ieșit de acolo chimbat în bine.
Reacția exagerată a sistemului imunitar, mai letală decât virusul
Întotdeauna am avut un mare respect pentru virusuri și nu s-a diminuat. Am dedicat o mare parte a vieții mele luptei împotriva virusului HIV. Este un virus atât de inteligent; se adaptează la fiecare încercare de a-l bloca. Acum că am simțit prezența unui virus în corpul meu, mă uit la virusuri diferit. Îmi dau seama că această experiență îmi va schimba viața, în ciuda tuturor confruntărilor pe care le-am avut înainte cu virusurile. Mă simt mai vulnerabil.
La o săptămână după ce am fost externat, am început să am, din nou, probleme cu respirația. A trebuit să merg iar la spital, dar din fericire, m-au putut trata în regim ambulatoriu. S-a dovedit a aveam o boală pulmonară cauzată de așa-numita furtună de citokine, adică răspunsul exagerat al sistemului imunitar. Multe persoane nu mor din cauza afectării tisulare cauzate de virus, ci din cauza reacției exagerate a sistemului imunitar, care nu știe ce să facă cu virusul.
Coronavirusul atacă toate organele. Încă sunt sub tratament, cu doze mari de corticosteroizi care încetinesc sistemul imunitar. Dacă aș fi avut acea furtună de citokine împreună cu simptomele produse de coronavirus, nu aș fi supraviețuit.
Am avut fibrilație atrială, ritmul cardiac ajungând până la 170 de bătăi pe minut; care, de asemenea, trebuie trebuie ținută sub control cu tratamet, în special pentru a preveni problemele de coagulare, inclusiv accidentul vascular cerebral. Aceasta este o reacție subestimată a virusului: poate afecta probabil toate organele din corpul nostru.
Coronavirusul atacă toate organele. Sechelele rămân pe viață
Mulți oameni cred că COVID-19 ucide 1% dintre pacienți, iar restul scapă doar cu câteva simptome de gripă. Dar povestea devine mai complicată. Mulți oameni vor rămâne cu probleme cronice de rinichi și de inimă. Chiar și sistemul lor neuronal este perturbat. Vor fi sute de mii de oameni în întreaga lume, eventual mai mulți, care vor avea nevoie de tratamente precum dializa renală pentru tot restul vieții. Cu cât învățăm mai multe despre coronavirus, cu atât apar mai multe întrebări. Acesta este motivul pentru care mă enervează atât de mult cei care comentează, care, fără să știe prea multe, critică oamenii de știință și autoritățile care încearcă din greu să țină sub control epidemia. Este foarte nedrept.
Astăzi, după 7 săptămâni, mă simt puțin mai în formă, pentru prima dată. Radiografiile mele pulmonare arată în sfârșit normal. Am deschis o sticlă bună de vin pentru a sărbători, prima după mult timp. Vreau să mă întorc la muncă, deși activitatea mea va fi limitată o perioadă. Primul lucru la care am început să lucrez din nou este jobul meu, în calitate de consilier special COVID-19, în domeniul cercetării și dezvoltării, pentru Comisia Europeană.
Vaccinul, singura salvare
Comisia este ferm angajată să sprijine dezvoltarea unui vaccin. Să fie clar: fără un vaccin contra coronavirusului, nu vom mai putea trăi, din nou, normal. Singura strategie reală de ieșire din această criză este un vaccin eficient. Asta înseamnă producerea a miliarde de doze, ceea ce, în sine, este o provocare uriașă în ceea ce privește logistica. Și în ciuda tuturor eforturilor, încă nu suntem siguri că putem dezvolta un vaccin împotriva COVID-19.
Din păcate, observăm și un paradox: oameni care trăiesc datorită vaccinurilor, nu mai vor să își vaccineze copiii. Asta ar putea deveni o problemă dacă dorim să creem un vaccin împotriva coronavirusului, deoarece, dacă prea mulți oameni refuză să se vaccineze, nu vom putea ține sub control pandemia niciodată.”
