Sari la conținut

Virusul care ne zguduie imunitatea! O resetează la nivelul din copilărie

Virusul acesta este mai periculos decât am fi crezut! Descoperirile recente arată dezastrul pe care îl face în corp, la nivel imunitar

Un studiu recent a dezvăluit! Rujeola poate afecta pe termen lung sistemul imunitar, resetându-l până la un nivel similar cu cel din copilărie, ceea ce creşte vulnerabilitatea în faţa altor infecţii.

Studiul a fost efectuat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, citat joi de Press Association.

Virusul răspunzător de rujeolă şterge o parte din memoria sistemului imunitar, eliminând imunitatea dobândită anterior faţă de alte infecţii, atât la om cât şi la dihor, potrivit studiului recent.

Cercetătorii de la Wellcome Sanger Institute din cadrul Universităţii Amsterdam şi colaboratorii lor au demonstrat că rujeola resetează sistemul imunitar până la o stare imatură, cu o capacitate limitată de a răspunde la noi infecţii.

Publicat în jurnalul Science Immunology, studiul explică de ce copiii sunt afectaţi de multe ori de alte infecţii după ce au suferit de rujeolă.

Oamenii de ştiinţă au precizat că cercetarea are implicaţii semnificative asupra sănătăţii publice, deoarece scăderea ratelor de vaccinare are ca rezultat creşterea numărului de cazuri de rujeolă. Acest lucru, potrivit cercetătorilor, poate provoca o înmulţire a cazurilor de alte infecţii periculoase, cum ar fi gripa, difteria sau tuberculoza, chiar şi la persoanele care au fost anterior imune.

”Acest studiu este o demonstraţie directă la oameni a ‘amneziei imunologice’, sistemul imunitar uitând cum să răspundă la infecţiile întâlnite anterior. Demonstrăm că rujeola determină în mod direct pierderea protecţiei împotriva altor boli infecţioase”, a explicat doctor Velislava Petrova, autoare principală a cercetării, de la Wellcome Sanger Institute din cadrul Universităţii Cambridge.

Pentru a observa efectul rujeolei asupra sistemului imunitar, cercetătorii au analizat un grup de persoane nevaccinate din Olanda. Ei au luat probe de sânge de la voluntari sănătoşi, care au fost monitorizaţi şi supuşi unor analize repetate după un focar de rujeolă din 2013.

Cercetătorii au secvenţiat gene asociate sistemului imunitar prelevate de la 26 de copii atât înainte, cât şi la 40-50 de zile după ce au suferit de rujeolă.

Celulele specifice memoriei imunitare care au devenit rezistente în faţa altor afecţiuni, şi care erau prezente înainte de infecţia cu virusul responsabil de rujeolă, dispăruseră din sângele copiilor, au descoperit oamenii de ştiinţă, potrivit Agerpres.

Această ”amnezie imunologică” a fost apoi testată pe dihori şi s-a demonstrat că infecţia cu un virus asemănător rujeolei a redus nivelul anticorpilor la gripă la animalele care fuseseră anterior vaccinate împotriva gripei.

Totodată, cercetătorii au descoperit că virusul rujeolei resetează sistemul imunitar până la o stare imatură, cu un repertoriu limitat de anticorpi.

”Pentru prima dată, observăm că rujeola resetează sistemul imunitar care devine mai asemănător cu cel al bebeluşilor, limitându-se modul în care poate răspunde la infecţii noi”, a notat profesor Colin Russell, autor al studiului, din cadrul Universităţii din Amsterdam.

”La unii copii, efectul este atât de puternic încât este similar cu administrarea medicamentelor imunosupresoare puternice. Studiul nostru are implicaţii uriaşe pentru vaccinare şi sănătate publică deoarece demonstrăm nu doar că vaccinarea antirujeolică protejează oamenii de rujeolă, ci şi de alte boli infecţioase”, a subliniat cercetătorul.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel