Sari la conținut

VITAMINA-cheie care ar putea prelungi viaţa biologică

deficit vitamina d
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Oamenii de știință studiază de ceva ani noi metode de a încetini procesul de îmbătrânire naturală a organismului uman și chiar de a inversa acest ceas biologic.

De aceea, printre soluțiile anti-aging se numără și consumul de suplimente de vitamina D, care joacă un rol esențial în menținerea sănătății mușchilor și oaselor, de obicei afectate de procesul de îmbătrânire.

Cercetări recente demonstrează că această vitamina este implicată nu numai în absorbția și utilizarea corectă a calciului, ci și în multe boli, cum sunt: astmul, boala canceroasă, depresia, bolile cardiovasculare sau obezitatea.

Deficitul de vitamina D poate duce la o varietate de simptome, printre care oboseala, pierderea densitatii osoase, durerile musculare si deteriorarea sistemului imunitar.

Risc de pierdere de masă musculară și de fracturi

Astfel, cercetările au demonstrat că nivelurile scăzute de vitamina D pot crește riscul de pierdere de masă musculară și de fracturi asociate cu îmbătrânirea. Cu toate acestea, legătura dintre suplimentele de vitamina D și procesul de îmbătrânire este un subiect complex. Recent, cercetătorii italieni au efectuat un studiu de revizuire pentru a aduce claritate în această privință.

Îmbătrânirea la nivel biologic implică diverse modificări celulare, cum ar fi scurtarea telomerilor, instabilitatea genelor, markerii moleculari ai ADN-ului și inflamația cronică.

Aceste modificări sunt complexe și interconectate, ceea ce face dificilă identificarea unei soluții specifice, cum ar fi suplimentarea cu vitamina D, pentru a aborda îmbătrânirea. Deși medicii recomandă de mult timp suplimentele de vitamina D pentru afecțiuni precum osteoporoza și fracturile osoase, studiile clinice recente au dat rezultate mixte.

Impactul suplimentelor de vitamina D asupra îmbătrânirii

Unele studii indică faptul că vitamina D poate ajuta la încetinirea îmbătrânirii epigenetice și la reducerea deteriorării ADN-ului, dar nu pare să afecteze semnificativ lungimea telomerilor. Dovezile privind eficacitatea vitaminei D în combaterea semnelor de îmbătrânire la om rămân însă limitate, majoritatea studiilor fiind efectuate pe animale.

Imagine creată cu AI

Dezavantaje

În timp ce unele studii sugerează anumite doze sigure pentru populația generală, persoanele ar trebui să dea dovadă de prudență, deoarece dozele mari de vitamina D pot avea efecte adverse.

În plus, suplimentele de vitamina D pot interacționa cu medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală, cum ar fi statinele. În concluzie, deși există un interes crescând în utilizarea suplimentelor de vitamina D pentru a combate semnele de îmbătrânire, există încă un decalaj considerabil între teorie și aplicabilitatea practică.

Consultaţi medicul înainte de a lua suplimente

Consumul periodic de vitamine este asociat cu scăderea riscului de boli cardiovasculare, prin fortificarea muşchiului inimii şi a vaselor de sânge, dar şi reducerea vâscozităţii sângelui. De altfel, anumite vitamine au ca efect prevenirea acumulării de plăci de aterom, care se formează în cazul unui nivel constant al grăsimilor în sânge (colesterol şi trigliceride).

Este important de menţionat că orice tip de suplimente alimentare trebuie luate sub stricta îndrumare a medicului specialist mai ales în cazul persaoanelor cu afecţiuni cardiovasculare. De asemenea, orice întrebări legate de doze, efecte adverse sau contraindicații trebuie adresate medicului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel