Sari la conținut

Wedding Trends 2024. TOP 5 etape esențiale de la patru specialiști de top. Trenduri, secrete, variante de top, soluții și sfaturi pentru tot ce înseamnă o NUNTĂ PERFECTĂ

Wedding Trends 2024
Sursa foto: Sursa foto: @Whiterufflesphoto
Evenimentul Wedding Trends 2024

Wedding Trends 2024. TOP 5 etape esențiale de la patru specialiști de top. Trenduri, secrete, variante de top, soluții și sfaturi pentru tot ce înseamnă o NUNTĂ PERFECTĂ

Master floristul Nicu Bocancea, designerul Andreea Mărcuță, hair-stylist-ul Adrian Perjovschi împreună cu echipa sa de beauty și wedding planner-ul Ivona Nenu dau startul pregătirilor pentru nunta perfectă a anului 2024 prin evenimentul aspirațional și inspirațional „Wedding Trends 2024”, organizat la unica orangerie de evenimente de lângă București, Iris Orangerie.

Cele mai accesate locații de nuntă în 2024 vor fi cele învăluite în lumină naturală, aproape de natură, înconjurate de copaci și de mult verde și proaspăt.

„Nunțile de anul acesta vor fi o evadare în natură. Trendurile la nivel mondial aduc evenimentele în spații nelimitate, vitrate, care aduc senzația de libertate și de frumos, în cadre gen seră, în care pe timp de zi te simți, indiferent de anotimp, în mijlocul naturii, iar noaptea te simți vegheat de stele și de lună.

Se pune mult accent pe locațiile cu grădină eleborată unde se pot crea cornere romantice, cu alei de flori, cu mini deltă, izolate de oraș, dar care să aibă toate facilitățile de bucătărie și bar, de transport și cazare integrate.”, declară Nicu Bocancea, master florist internațional și co-fondatorul Orangeriei Iris, singura seră de evenimente de lângă București.

nunta perfecta
Sursa foto: @Whiterufflesphoto

Wedding Trends 2024. Andreea Mărcuță, despre rochia de mireasă

Rochia de mireasă este HITUL fiecărei nunți, iar anul 2024 este al mireselor cu personalitate, care știu ce își doresc și vor să iasă din tipare:

„Rochiile cu aplicații spectaculoase, care reprezintă și punctul nostru forte, prin care ne diferențiem complet de restul pieții, sunt atracția principală și prima alegere a mireselor care ne trec pragul. Realizate de zeci de mâini care lucrează minuțios zeci și sute de ore pentru o singură rochie, aceste aplicații spectaculoase (din pene, perle sau cristale) oferă unicitate și o prețiozitate aparte.

Rochiile mini revin în forță și în acest an pe marile podiumuri și în topul preferințelor viitoarelor mirese. Mai îndrăzneață, mai scurtă, și mai populară ca niciodată, rochia mini poate fi purtată ca primă opțiune sau ca a doua rochie, pentru momentul petrecerii. Aplicațiile din pene au început să fie din ce în ce mai populare în ultimii ani, însă în anul 2024 designerii au promovat acest tip de aplicații și mai mult în colecțiile lor, oferind acea notă de glamour și opulență dorită pentru un moment atât de important precum ziua nunții.

Costumele elegante / Rochiile-sacou / Piesele separate au luat locul tradiționalei rochii de mireasă din ce în ce mai des în ultimele sezoane, aflându-se acum în topul preferințelor mireselor care preferă un design modern în locul celui clasic. Putem observa în tendințele acestui an costume cu o strălucire aparte, cu elemente
spectaculoase și linii îndrăznețe. Sunt piese ușor de purtat, confortabile și cool în același timp, ce pot fi ușor repurtate ulterior, în mai multe contexte.

Rochiile simple, timeless, dar cu un touch spectaculos. Și în acest an regăsim liniile clasice, minimaliste, însă cu o notă de glamour care scoate în evidență mireasa anului 2024 și îi conferă prețiozitate. Fundele. Fie că le regăsim în ținuta pentru cununie sau în cea pentru ceremonie, ca element decorativ al rochiei sau al costumului din 2 piese, discrete sau oversized, fixe sau detașabile, fundele ocupă un loc important în trendurile anului 2024.

Rochiile de mireasă în alte culori față de clasicul alb sau  ivoire. Fie că este o broderie aurie sau argintie lucrată manual, fie că este un rose sau bleu pastel, cu o lucrătură manuală din cristale, va fi cu siguranță o ținută de impact pentru cununie, dar și pentru ceremonie, pentru acea mireasă care își dorește să iasă din tiparele clasice”, declară Andreea Mărcuță, fondator M.Marquise și fashion designer preferat de miresele ultimilor ani.

Wedding Trends 2024
Sursa foto: Sursa foto: @Whiterufflesphoto

Wedding Trends 2024. Nicu Bocancea, despre aranjamentele florale

Decorurile nunților, aranjamentele florale, designul meselor și a spațiilor conexe vor sta în 2024 sub semnul unicității și al ineditului. Nicu Bocancea, cel mai premiat florist român la nivel internațional, mizează pe construcțiile suspendate deasupra meselor, create anul acesta, precum niște umbrele naturale, din materiale neconvenționale, transparente și cu un iz de minimalism eclectic, care să umple în cel mai spectaculos și creativ mod partea superioară a locațiilor.

„Aranjamentele de nuntă în 2024 vor respecta regulile designului și ale arhitecurii. Se propun mesele și aranjamentele monocrome, într-o singură nuanță atât pentru flori, cât și pentru accesorii și decoruri. Mizăm și pledăm pe florile de sezon pentru frumusețea, prospețimea și accesibilitatea lor. Sunt de mare efect atât mesele lungi, cât și cele micuțe și rotunde, accesorizate cu lumânări și felinare, cu aranjamente la baza mesei.

Spațiile de nuntă pot avea mese suspendate din sticlă, fără picor, pot fi decorate cu mese monocrome, de exemplu în mult doritul alb, dar în care să se integreze accesorii neașteptate precum bucățele sparte de marmură sau lumânări sau rame din lemn, îmbogățite cu eprubete cu crenguțe de magnolie. Un mare hit vor fi și mesele în cromatică galbenă sau în orice culoare preferă mireasa, în care sute de fire de lalele sau alte flori de sezon să creeze jocuri fermecătoare.

Buchetele de mireasă cele mai căutate sunt cele create pe rotund, care să fie construite în acord cu rochia de mireasă aleasă, în cromatica poveștii, însă nu se demodează niciodată buchetele simple din floarea miresei sau din lăcrămioare, bujori sau orhidee.”, anunță Nicu Bocancea, celebru în țară și în strănătate pentru creațiile sale florale unice, neconvenționale și metaforice care spun povești de iubire și de frumos.

Wedding Trends 2024
Sursa foto: Sursa foto: @WhiterufflesphotoWedding Trends 2024. Adrian Perjovschi, despre coafuri

Wedding Trends 2024. Adrian Perjovschi, despre coafuri

Coafura este cea care completează look-ul final al miresei și este foarte important ca aceasta să fie potrivită miresei, spectaculoasă, rezistentă pentru multe ore, dar și foarte comodă. Coafurile mireselor din 2024 țin cont de trendurile în hair-styling, dar și de componenta „timeless” pe care trebuie ele să o aducă look-ului total în cea mai importantă zi din viață:

„Pentru anul 2024, miresicile optează pentru coafurile cât mai naturale și feminine. Se poartă împletiturile în stil lejer care să completeze coafura finală, fie că sunt pe păr desfăcut sau prins, look-ul natural, cu bucle foarte lăsate, deloc încărcate, waves-urile de tip retro. Anul acesta se poartă și pony tail-urile, la baza gâtului, care pot fi lăsate pe păr drept, ondulat sau pe waves, care permit, dacă se dorește, și volum în partea de sus sau texturizate și accesorizare.

Se mai poartă cocul classic simplu, executat ca un fel de nod, care poate fi foarte finisat, dacă rochia este mai elegantă sau un pic mai ușor dezordonat, cu un aspect natural, cu șuvițe lăsate în partea din față, dacă rochia este mai lejeră. Coafurile texturizate pot fi făcute pe păr drept sau despletit, se poartă și părul împletit și apoi despletit natural pentru a căpăta onduleurile acelea calme.

Produsele folosite trebuie să fie alege cu grijă pentru a fi potrivite cât părul să nu pară încărcat, ci hidratat, strălucitor. Accesoriile de păr reprezintă un element foarte important pentru coafura finală dacă rochia nu este încărcată sau ne permite. Ele se pot confecționa din materialul rochiei de mireasă, fie sub formă de fundă, fie sub formă de agrafe cu motive florale, însă ele trebuie ascunse foarte bine în păr pentru a nu fi agrafa sau prinderea la vedere. Voalurile nu prea mai sunt în trend, dar se poartă pălăriile sau bentițele”, anunță Adrian Perjovschi, hair-stylist de top, expert în transformări radicale de look.

Wedding Trends 2024
Sursa foto: Sursa foto: @Whiterufflesphoto

Wedding Trends 2024. Ivona Nenu, despre organizarea nunții

De la „DA”-ul cererii în căsătorie până la ziua cea mare a nunții este un drum plin de provocări, opțiuni, semne de întrebare, etape neașteptate și piedici nebănuite care toate pot fi gestionate și „îmbânzite” cu ajutorul unui wedding planner cu experiență și intuiție. 2024 sparge barierele clasicului din punctul de vedere al organizării unei nunți, pentru că un astfel de eveniment este așteptat de miri, de familie și de invitați ca fiind un adevărat show.

„Anul acesta în trend sunt Wedding Weekends, mai precis nunțile gândite cu experiențe pentru 3 zile. Vinerea se poate face o petrecere informala, poate cu foc de tabara sau live barbeque pe marginea piscinei, sâmbăta ziua nunții, iar duminica vine cu un brunch. Bautura la o nuntă este anul acesta privită ca o experiență în sine.

Poveștile pe care le dezvoltăm în jurul open barului pot crea experiențe memorabile: o roabă cu bere, cocktailuri personalizate cu un nume special (poate cel al restaurantului unde ati fost la prima intalnire), o cadă de prosecco, shoturi, o canoe plina cu ananas si cocos proaspat, un gin bar. Se pot dărui kituri anti mahmureală, pe cât de amuzante, pe atât de utile.

Torturile reprezintă momentul mult așteptat al serii, iar despre designul lor se poate spune că este adevărată artă, însă o alegere potrivită trebuie să treacă prin mai multe criterii. Cornerele de entertainment sunt anul acesta la mare căutare: un caricaturist, un sommelier, corner cu tatuaje, cu un cortador de jamon, chiar si copiii pot avea cornerul lor plin de surprize si de mobilier in miniatura de unde să nu lipsească un animator.

Nu se mai poate gândi o nuntă fără un Midnight snack cu cele mai neconventionale feluri de mancare – de cele mai multe din zona de fast food (shaorma, burger, pizza). Site-urile personalizate țin anul acesta locul invitațiilor clasice la nuntă și au în plus și eficiența feedback-ului rapid și a comunicării organizate, pe site putem regăsi detaliile evenimentului:

  • ziua,
  • ora,
  • locatia,
  • meniul,
  • dar putem face și RSVP-urile, afla variante de transport si cazare sau eventuale alergii sau specificații.

Se poartă anul acesta nunțile cu logo-ul mirilor care se poate regăsi în multe elemente și detalii din locație: pe pereti sau pe ringul de dans, pe șervețele, pe tort si prajituri. Momentele artistice și cele muzicale sunt anul acesta gândite ca adevărate show-uri complexe care necesită regie, producție, necesar tehnic, dar și un desfășurător impecabil construit.”, dezvăluie Ivona Nenu, cunoscută de miri sub numele de Ivo Your Wedding Planner, cea care a semnat ca organizator unele dintre cele mai spectaculoase nunți ale ultimilor ani.

TOP 5 etape necesare pentru a avea rochia perfectă de mireasă

Andreea Mărcuță, fashion designer și fondator M.Marquise.

1. Stabilirea locatiei și a tematicii evenimentului

Povestea fiecărei mirese, locația în care se desfășoară evenimentul și tematica aleasă ocupă un loc important în alegerea rochiei. Pentru a putea oferi cea mai bună consiliere în alegerea modelului, va trebui să știm dacă evenimentul va fi unul formal, într-o locație elegantă, de tip ballroom sau castel, sau dacă evenimentul va fi unul mai degrabă casual, tip garden-party, petrecere pe malul lacului sau pe plajă.

2. Stabilirea bugetului.

Deși de multe ori ne este teamă sau ne sfiim să discutam despre cifre, stabilirea bugetului este foarte importantă în alegerea rochiei, ajută foarte mult atât mireasa, cât și casa de modă sau brandul care o va realiza. În momentul în care știm în ce buget trebuie să ne încadrăm, ne facilităm munca și alegerile. De fiecare dată, încercăm să avem o relație deschisă cu viitoarea mireasă, să îi sărim în ajutor cu cele mai potrivite variante, atât ca stil dar și din punctul de vedere al sumei alocate pentru rochie. Foarte important este ca mireasa să se gândească la întreaga ținută și să nu uite de accesorii, de voal, pantofi sau bijuterii atunci când își stabilește bugetul.

3. Documentarea: Găsește casa de modă sau designerul care ți se potrivește, care este pe gustul tău și cu care să ai chimie.

Realizarea rochiei de mireasă ar trebui să fie o poveste frumoasă de la un capăt la altul, de aceea recomand alegerea foarte atentă a casei de modă sau a designerului. Documentarea în avans și programarea vizitei la câteva branduri selectate sunt esențiale pentru a vedea unde există chimie cu designerul, unde sunt rochiile care sunt pe placul nostru, unde ni se acordă atenția dorită și nu în ultimul rând, unde sunt materialele și mâna de lucru de calitate. Este foarte important să poți face diferența și să poți analiza rochiile de mireasă și materialele folosite, aplicațiile manuale și măiestria cu care acestea sunt lucrate.

4. Rezervă timp pentru căutarea rochiei, pentru întânirea cu designerul și probarea mai multor tipuri de rochie.

Multe rochii de mireasă, în funcție de materialul folosit (anumite rochii, cu broderii realizate manual, necesită în general un timp de realizare între 3 și 8 luni). Căutările trebuie așadar să înceapă din timp, însă nici prea devreme nu este oportun (cu un an înainte), pentru că riscăm să ne plictisim de model, sau să apară modele noi, broderii noi spectaculoase, și să ne pară rău că nu am așteptat. De aceea este foarte important să ne sfătuim cu designerul sau cu consilierii casei de modă cu privire la primele programări și începerea căutărilor.

5. Nu în ultimul rând, alege rochia în funcție de silueta ta, de ce te avantajează și te pune cel mai bine în valoare.

Sfătuim miresele să urmărească tendințele actuale, însă alegerea trebuie făcută de fiecare persoană în parte, ținând cont de siluetă, de formele fiecăreia și de ce le avantajează. Aici este foarte importantă consilierea, pentru punerea în valoare a atuurilor personale și pentru acele mici trucuri care ne ajută să mascăm mici defecte sau să evidențiem punctele forte. De aceea, recomandăm o sesiune cu designerul și probarea mai multor tipuri de rochii, pentru a vedea ce stil sau ce croi pune cel mai bine în valoare silueta respectivă.

TOP 5 etape esențiale pentru o coafură perfectă de mireasă marca Adrian Perjovschi

(Jovsky Studio)

Adrian Perjovschi, hair-stylist de top, specialist în transformări radicale de look, fondatorul Jovsky Studio.

1. O primă etapă ar fi ca mireasa să-și găsească rochia de mireasă dorită și să stabilească locația nunții, pentru că aceste elemente sunt esențiale și în stabilirea coafurii potrivite.

2. Să caute câteva referințe despre cum și-ar dori sau și-ar imagina să arate în ziua respectivă, ca să înceapă deja să-și deseneze în minte și în suflet look-ul ideal și să poată
da indicii clare și cât mai aproape de idealul lor hair-stylistului.

3. Să facă o programare la hair-stylist pentru a avea o consultanță în prima fază. Această primă întâlnire este extrem de importantă, pentru că atunci se decide coafura, se discută pe tipul de păr, hair-stylistul vede și-și face o rețetă cu ce produse ar trebui să folosească pentru păr, pentru nevoile lui și pentru realizarea coafurii de vis.

4. Proba coafurii trebuie făcută după ce se stabilește exact coafura la salonul sau la hair-stylistul ales, ca și când ar fi ziua cea mare. Dacă este hotărâtă că va purta voal, atunci
ideal ar fi să-l aibă cu ea la probă, ca să se poată simula look-ul final. Astfel mireasa poate fi sigură că va arăta în ziua nunții așa cum a visat și că va elimina emoțiile și situațiile imprevizibile de atunci.

5. Dacă hair-stylistul consideră că părul are nevoie de vopsit și de tratat, aceste acțiuni trebuie făcute înainte, în niciun caz în buza evenimentului, pentru a nu avea surprize
neplăcute. Niciodată nu trebuie făcută vreo transformare radicală aproape de eveniment.

În tot acest timp, până la eveniment, este bine ca părul să fie îngrijit, tratat, hidratat, să-i facem tot felul de tratamente pentru strălucire pentru ca acesta să arate cât mai bine și cât mai sănătos!

Gata! Apoi cu voie bună și cu toate lucrurile stabilite și agreate din timp, în ziua nunții nu va fi nicio problemă, ci doar emoția frumoasă și plăcerea de a se transforma în cea mai frumoasă mireasă.

TOP 5 etape esențiale pentru locația perfectă de nuntă

Nicu Bocancea, cel mai premiat master florist din România pe plan local și internațional, desemnat al patrulea cel mai bun florist al Europei, co-fondatorul Orangeriei Iris.

1. Numărul de persoane – căutările încep prin a face o listă aproximativă de invitați care determină găsirea unui spațiu care să se umple de oameni, de bine și de frumos în cel mai adecvat mod. Este neplăcut să ajungi să ai o sală prea mică sau prea mare pentru invitați pe care să te chinui să o comprimi sau să o lărgești din artificii de decor.

2. Anotimp/Momentul din an – trebuie căutată o locație care să permită desfășurarea evenimentului atât la interior, cât și la exterior pentru ca vremea cu capriciile ei să fie un detaliu, nu un impediment. Există locații care au terasă, locații care au pereți culisanți, spații segmentate etc. Chiar dacă ai convingerea că evenimentul tău va fi vara și nu vei avea multe elemente imprevizibile de luat în calcul, natura oferă surprize pe care ar fi bine să poți să le transformi în momente plăcute, nu generatoare de haos

3. Stil și concept – Ar trebui să știi dacă petrecerea ta va fi rustică, mediteraneană, glamour, clasică, tradițională, hippie sau boho-chic. Există locații versatile care se pot transforma în funcție de stilul petrecerii, însă unele chiar au anumită ștampilă care poate fi nepotrivită pentru ceea ce îți dorești tu. Ar fi bine să stii de la început ce temă ți-ar plăcea să aibă evenimentul tău, dacă va fi unul jucăuș sau serios, ca să poți așeza toate piesele ca într-un puzzle care să iasă perfect.

4. Bucătărie proprie sau construită provizoriu și bar – o locație de evenimente nu este doar o poză frumoasă. Evenimentul pe care tu îl ai trebuie să fie o experiență completă, plăcută, cu tot ce implică simțirea de bine pentru invitații tăi. Degeaba ai o locație superbă care nu are bucătărie sau spațiu și elemente necesare pentru a funcționa una printr-o firmă specializată sau o locație în care nu este prevăzut spațiu pentru bar sau chiar un bar propriu. Sunt elemente necesare pentru buna desfășurare a unui eveniment.

5. Spațiu pentru dans și pentru cornere tematice – nu se mai poartă evenimentele private statice, ci se caută evenimente în care invitații să treacă prin mai multe experiențe
multisenzoriale, interactive. Va fi întotdeauna un atu un spațiu care permite un corner de cigar și narghilea, un spațiu de photobooth, un corner special amenajat pentru copii cu activități și elemente adecvate, un spațiu pentru live cooking sau câte și mai câte.

Top 5 revelatii ale mirilor dupa colaborarea cu Ivo Your Wedding Planner

Ivona Nenu – Ivo Your Wedding Planner, una dintre cele mai respectate și accesate organizatoare de evenimente din România, a extras din toate reacțiile și experiențele avute cu zecile de perechi de miri cu care a lucrat la nunțile lor de vis, detaliile la care aceștia nu s-ar fi gândit niciodată dacă nu ar fi lucrat cu un wedding planner. Cele mai inedite, dar și des întâlnite revelații ale mirilor după întâlnirea cu Ivo au fost:

1. Nu ar fi știut la început de drum cât este de important pentru dinamica nunții să ia în calcul nu 3-4, ci 6 reprize de muzică, atunci cand isi aleg bandul sau artistii invitati,
pentru ca aceștia să poată acoperi integrat și divers tot programul unei petreceri de nuntă, nu doar prima jumătate.

2. Nu s-ar fi gândit să ia în calcul ora de apus pentru a crea și dezvolta real și adecvat desfășurătorul nunții.

3. Nu s-ar fi gândit că pot cere o mostră a mesei de nuntă înainte de marele eveniment, astfel încât să știe exact cum arată toate selecțiile pe care le-au făcut, de la  aranjamentul floral de nuntă, seturile de pahare, tacâmuri, veselă, șervețele, lumânari, elemente de papetarie, etc pentru a putea fi convinși că au făcut alegerile perfecte, dar și pentru a modifica în timp util eventualele neconcordanțe cu dorințele lor.

4. Nu s-ar fi gandit la ideea de a crea un moodboard pentru invitati, astfel incat aceștia să intre deja în povestea nunții, să înțeleagă mai bine dress code-ul și cat este de eleganta sau informala petrecerea.

5. Nu s-ar fi gândit să denumească în mod creativ mesele în loc să le numeroteze clasic. Variante drăguțe de denumiri de mese pot fi în funcție de tema nunții și de stilul și
pasiunile mirilor destinațiile de vacanță speciale pentru ei, melodiile preferate, artiștii îndrăgiți, nume de cocktailuri, cărți sau povești preferate. Astfel, masa va avea o poveste aparte, invitații așezați vor avea o apartenență la o pasiune a mirilor sau poate chiar le vor descoperi preferințele sau afinitățile cu ei, asta dacă nu le știau deja.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel