Sari la conținut

Zeci de copii, dar și adulți au murit din cauza aceste infecții. Primele semne de alarmă

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Mai mult de 30 de copii au murit din cauza infecției cu streptococul de tip A, în Marea Britanie. Decese sunt și în rândul adulților. De altfel, specialiștii britanici spun că Regatul Unit se confruntă cu cel mai mare număr de infecții cu streptococul A din 2017 și până acum.

La începutul lunii decembrie, Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția că și în alte țări europene a crescut numărul îmbolnăvirilor cu această bacterie.

Simptomele infecției cu streptococ A

Infecția cu streptococ A provoacă, de obicei, simptome ușoare: de la febră și erupții pe corp ce fac ca pielea să aibă aspect de șmirghel până la dureri în gât și dureri musculare, însă acestea pot fi tratate cu antibiotic.

În cazul rare, infecția cu streptococ duce la complicații grave. Se întâmplă atunci când bacteria trece de apărarea corpului și ajunge în mușchi sau în sânge. Iar în acest caz vorbim despre o infecție invazivă cu streptococ ce poate pune viața în pericol.

În Marea Britanie, din septembrie și până acum, s-au înregistrat peste 150 de astfel de cazuri la copii cu vârste cuprinse între un an și 4 ani, situație care n-a mai fost întâlnită din sezonul 2017-2018, potrivit BBC.

Jurnaliștii spun că sunt cel puțin 30 de decese înregistrate în ultimele 4 luni în rândul copiilor, iar numărul total al pacienților decedați este de 120, majoritatea fiind persoane în vârstă, de peste 75 de ani.

Specialiștii recomandă celor care prezintă simptome să nu amâne vizita la medic. La începutul lunii decembrie, Organizația Mondială a Sănătății recomanda autorităților sanitare să fie vigilente, în condițiile în care astfel de îmbolnăviri sunt și în Franța, Olanda, Spania și alte țări europene.

Eperții au exclus ca această creștere a numărului de cazuri să fie cauzată de o nouă variantă de streptococ A. Ei cred că ar fi vorba mai mult despre un efect de acumulare post-pandemică și spun că bacteria se află în circulație în combinație cu virusuri ce agravează simptomele.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel