Diana, prințesa inimilor. Astăzi, 31 august 2020, se împlinesc 23 de ani de când Lady Di a pierit nedrept și fulgerător într-o goană nebună prin Paris, când șoferul limuzinei sale s-a izbit frontal în zidul unui pasaj, în timp ce erau urmăriți de paparazzi.
Lumea a încremenit în 31 august 1997, când anunțul decesului Prințesei Inimilor părea ireal.
Lady Diana rămâne și în zilele noastre, un etalon al rafinamentului, bunătății, generozității și altruismului. Prințesa Inimilor și-a obținut statutul veșnic de înger printre oameni, creând un precedent neegalat de nicio altă prințesă de la Palatul Buckingam.
„Cred că cea mai mare boală de care suferă omenirea în aceste zile şi în această epocă este boala oamenilor care se simt neiubiţi. Ştiu că pot oferi dragoste pentru un minut, o jumătate de ceas, o zi, o lună, chiar le pot dărui. Sunt foarte fericită să fac asta, vreau să fac asta.” Așa sună una dintre multele declarații memorabile ale prințesei Diana.
Nefericită în căsnicia cu prințul Charles, Diana s-a refugiat în actele de caritate care au făcut-o atât de iubită și în călătoriile de agrement alături de fiii săi, Harry și William.
Prinţesa de Wales şi-a urmat îndatoririle ce au decurs din rolul ei oficial, implicându-se mai ales în susţinerea pentru proiecte şi activităţi caritabile, asumându-şi inclusiv rolul de patronare a unor organizaţii ce luptau împotriva urmărilor unor maladii sau a altor probleme mai generale din domeniul sănătăţii.
În aprilie 1987, Prinţesa de Wales a fost una dintre primele celebrităţi marcante care a fost fotografiată atingând o persoană infectată cu HIV, contribuţia ei la schimbarea percepţiei opiniei publice în privinţa bolnavilor cu această maladie fiind sintetizată admirabil, peste ani, de fostul preşedinte american Bill Clinton: „În 1987, când atât de mulţi încă mai credeau că SIDA se poate transmite prin atingere, Prinţesa Diana a şezut pe patul unui bolnav de SIDA şi l-a ţinut de mână. Ea a arătat lumii întregi că bolnavii de SIDA nu merită izolare, ci compasiune şi bunătate. Lucrul acesta a ajutat la schimbarea opiniei întregii lumi şi le-a adus speranţe bolnavilor de SIDA”.
În acest timp, Charles şi-a reluat mai vechea relaţie cu Ducesa Camilla de Cornwall, fiind bănuit şi de alte aventuri extraconjugale, iar Dianei i s-au atribuit mai multe relaţii extramaritale, cel puţin una dintre acestea fiind confirmată, anume cea cu instructorul ei de călărie, James Hewitt.
La 3 decembrie 1993, Diana surprindea pe toată lumea, anunţându-şi retragerea din viaţa publică, pentru ca la finalul anului 1995, inclusiv Regina Elisabeta a II-a să îşi dea acceptul pentru divorţul fiului ei de Diana, decizia ei fiind anunţată public la 20 decembrie.
La 28 august 1996, era pronunţat oficial divorţul celor doi, în urma separării Diana primind o sumă de aproximativ 17 milioane de lire sterline, dreptul de a locui în apartmentul din Palatul Kensington şi dreptul de a rămâne Prinţesă de Wales şi, oficial, membră a Familiei Regale, fiind mama celui de al doilea şi a celui de al treilea pretendent la succesiunea la tron.
Însă viaţa Dianei nu avea să devină liniştită, în anii care au urmat despărţirii oficiale de Charles fiind tratată de tabloide şi de aceiaşi agasanţi paparazii cu tot atâta insistenţă.
Însă Diana a continuat să îşi dedice atenţia copiilor săi, s-a păstrat departe de politică şi s-a implicat puternic în cauze caritabile, în activităţi derulate de Crucea Roşie, în Campania Internaţională pentru Interzicerea Minelor Terestre – care a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1997. În egală măsură, Diana a călătorit foarte mult, iar tabloidele informau „cu promptitudine”, despre relaţiile ei amoroase, reale sau fictive, fie că era vorba de cea cu un cardiolog pakistanez pe nume Hasnat Khan, sau cu Dodi Al-Fayed, producător egiptean de film, fiu al miliardarului Mohamed al-Fayed, patron al lanţului de magazine Harrod’s, simbol şi puternic pol de putere al britanicilor.
La începutul anului 1997, fotografii cu Diana aflată pe un teren minat din Angola făceau înconjurul lumii, iar în vara aceluiaşi an, cu puţin înainte de sfârşitul ei tragic, era prezentată în mijlocul unui grup de copii din Bosnia, victime ale minelor terestre din această ţară.
Tot în vara anului 1997, paparazzi au imortalizat sărutul celebru dintre Dodi şi Lady Diana, surprins pe când cei doi se aflau la bordul unui iaht privat. A fost momentul în care presa parcă a luat-o razna, tocmai în perioada în care Diana căuta şi credea că a găsit un partener capabil să-i ofere protecţia şi atenţia de care avea nevoie atât de mult.
La 30 august, Diana şi Dodi au zburat din Sardinia spre Paris, iar Diana urma să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineaţa următoare, după ce va fi petrecut noaptea în vila din Paris a partenerului său. După ce Diana şi Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi, cei doi au fost informaţi că în faţa intrării au apărut o mulţime de paparazzi, iar pentru a-i evita, Dodi i-a spus şoferului său să ducă maşina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi, iar Henri Paul, şeful securităţii de la Hotelul Ritz, urma să fie noul şofer.
Acesta se urcă la bordul unei limuzine închiriate, pentru a-i conduce pe cei doi la vila afaceristului egiptean, însă la intrarea în tunelul stradal numit Pont de l’Alma, în momentul în care bolidul era condus cu peste 200 de km la oră, pentru a scăpa de fotografi – într-o zonă în care circulaţia era limitată la 50 de km pe oră -, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un stâlp, care susţinea partea superioară a tunelului.
Dodi şi Henri Paul au decedat pe loc, iar Diana, aflată încă în viaţă, a fost extrasă cu întârziere din fiarele contorsionate ale maşinii, însă avea răni grave la nivelul pieptului, fiind transportată la Hôpital de la Salpêtrière. La ora 3 în dimineaţa zilei următoare – 31 august – a fost constatat decesul Dianei, la doar 36 de ani. Garda personală a lui Fayed, Trevor Rees-Jones, care era pe locul din dreapta în faţă, a fost singurul supravieţuitor al accidentului.
Ancheta ulterioară a stabilit că Henri Paul era în stare de ebrietate avansată, el fiind vinovat de accident.
Începând cu februarie 1999, tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed, a susţinut că accidentul a fost rezultatul unei conspiraţii, şi de atunci a fost convins că accidentul a fost organizat de Serviciile Secrete, urmând instrucţiunile Prinţului Philip, Ducele de Edinburgh. Aceste afirmaţii au fost respinse de o investigaţie juridică franceză, şi de Operaţiunea Paget, precum şi de cercetările Poliţiei Metropolitane, care s-au încheiat în 2006. De asemenea, un juriu al Curţii Regale de Justiţie de la Londra a decis, la 7 aprilie 2008, că Diana şi Dodi au fost ucişi din cauza modului neglijent de a conduce al şoferului Henri Paul şi din cauza fotografilor.
Viaţa Dianei, dar şi moştenirea lăsată de ea, au rămas extrem de importante, atrăgând fascinaţia puternică a britanicilor de rând dar şi a lumii întregi.
