Sari la conținut

3,4 milioane de români prezintă afecțiuni oftalmologice. Diagnosticarea timpurie a bolilor ochilor reduce riscul pierderii vederii

traumatism ocular
Sursă foto: Societatea Română Retina
ce se intampla daca dormi cu lentilele de contact
  • 1 din 5 români prezintă afecțiuni oftalmologice
  • Conform celui mai recent studiu, în România sunt peste 1,5 milioane de adulți diagnosticați cu diabet
  • Degenerescența maculară, forma neovasculară și edemul macular diabetic sunt afecțiunile cu impact major asupra vederii
  • Aceste boli pot fi ținute sub control prin vizite regulate la medicul oftalmolog

 În România, aproximativ 3,4 milioane de oameni prezintă afecțiuni oftalmologice, adică aproape unul din cinci oameni din totalul populației. Dintre aceștia, aproape 60.000 sunt orbi.[1]

De asemenea, țara noastră are, conform celui mai recent studiu [2], peste 1,5 milioane de adulți care trăiesc cu diabet, ceea ce reprezintă ~3% dintre locuitori. Prevalența națională a diabetului zaharat în România (20 -79 ani) este 10,6%, iar prevalența comparativă ajustată în funcție de vârstă a diabetului zaharat este de 8,4%.

Diabetul duce adesea la o serie de complicații, inclusiv afecțiuni oftalmologice, cum ar fi retinopatia diabetică. Uneori afectează ambii ochi și, dacă nu este tratată la timp, duce la o scădere treptată și progresivă a vederii, chiar până la pierderea acesteia.

Printre afecțiunile cu impact major asupra vederii și care pot fi ținute sub control prin vizite regulate la medicul oftalmolog, se numără degenerescenţa maculară legată de vârstă, forma neovasculară și edemul macular diabetic.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă, forma neovasculară

Degenerescenţa maculară legată de vârstă, forma neovasculară– este principala cauză de pierdere a vederii centrale la persoanele de peste 55 de ani. Este o boală nedureroasă, care avansează atât de lent încât persoana în cauză nu își dă seama că își pierde vederea.

Boala începe de obicei la un ochi, iar cel de-al doilea este, de asemenea, foarte probabil să fie afectat mai târziu.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă are două forme:

  • uscată – cea mai frecventă variantă a bolii, afectează 90% dintre pacienți și are oprogresie lentă, în măsura în care pierderea vederii rămâne limitată;
  • umedă – mai puțin răspândită (afectează 10% dintre pacienți), dar foarte severă (în 80% dintre cazuri, vederea centrală se deteriorează rapid).

Se estimează că 196 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu degenerescență maculară legată de vârstă.[3]

Edemul macular diabetic

Edemul macular diabetic– este o consecință a retinopatiei diabetice, cea mai frecventă complicație oculară cauzată de diabetul zaharat, care poate duce la pierderea vederii centrale.

Edemul macular diabetic este principala cauză de orbire la nivel global pentru populația activă, cu vârsta cuprinsă între 20 și 65 de ani. Dacă nu este tratată, această afecțiune poate duce la pierderea completă a vederii centrale.

Societatea Română Retina, cu sprijinul Bayer, dorește să crească nivelul de conștientizare în rândul populației cu privire la aceste afecțiuni, precum și să încurajeze pacienții să se prezinte cât mai repede la medicul oftalmolog, încă de la primele simptome.

Prof. Univ. Dr. Florian Baltă, UMF “Carol Davila” București, Președintele Societății Române Retina.
Sursă foto: Societatea Română Retina / Prof. Univ. Dr. Florian Baltă, UMF “Carol Davila” București, Președintele Societății Române Retina

„Mulți dintre pacienții cu aceste afectiuni sunt diagnosticați într-un stadiu tardiv, când se prezintă la un consult oftalmologic, din cauza deteriorării vederii.

Diagnosticarea precoce, printr-un consult amănunțit, cât și tratarea timpurie a acestor afecțiuni, ar încetini considerabil evoluția lor cât și scăderea progresivă a vederii centrale. Prin campania „Ajută-ți ochii să lupte pentru recâștigarea vederii”, Societatea Română Retina, cu sprijinul companiei Bayer, dorește să ridice nivelul de conștientizare în rândul populației despre simptomele acestor afecțiuni, precum și să încurajeze pacienții să se prezinte cât mai repede la medicul oftalmolog, încă de la primele simptome. Astfel, pot preveni pierderea ireversibilă a vederii centrale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Florian Baltă, UMF “Carol Davila” București, Președintele Societății Române Retina.

Simptomele care ar putea indica o posibilă afecțiune oculară

Scopul acestei campanii de conștientizare este de a aduce în atenția românilor faptul că următoarele simptome ar putea indica o posibilă afecțiune oculară:

  • vedere centrală încețoșată sau pierderea vederii centrale la unul sau la ambii ochi,
  • vedere distorsionată, cu liniile drepte care par curbate sau ondulate,
  • apariția unor pete negre în câmpul vizual,
  • dificultate în a distinge culorile.

Toate acestea sunt semnale de alarmă pe care trebuie să le luăm în seamă, deoarece diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat pot preveni avansarea bolilor de ochi și pot contribui la menținerea unei vederi sănătoase. Este indicat să fie consultat medicul imediat ce sunt observate aceste simptome de mai sus.

Prof. Univ. Dr. Horia T. Stanca, UMF “Carol Davila” București, Secretar General al Societății Române Retina
Sursă foto: Societatea Română Retina / Prof. Univ. Dr. Horia T. Stanca, UMF “Carol Davila” București, Secretar General al Societății Române Retina

„Pacienții care suferă de aceste două afecțiuni văd liniile drepte curbate și/sau pete negre în zona centrală a vederii (de asemenea pot percepe distorsionat culorile și forma obiectelor).

Marea majoritate dintre ei au peste 55 de ani, iar corelația cu o afecțiune diabetică de lungă durată sau inadecvat controlată este des întâlnită. Dacă nu sunt tratate după apariția primelor simptome, aceste afecțiuni pot duce la pierderea completă si ireversibilă a vederii centrale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Horia T. Stanca, UMF “Carol Davila” București, Secretar General al Societății Române Retina.

Pierderea vederii are un impact devastator asupra calității vieții pacienților

Cătălina Urse, Country Manager Bayer Pharmaceuticals Romania & Republica Moldova.
Sursă foto: Societatea Română Retina / Cătălina Urse, Country Manager Bayer Pharmaceuticals Romania & Republica Moldova.

 „Suntem onorați să susținem în continuare, alături de Societatea Română Retina, programe educaționale care să încurajeze prevenția și controlul medical periodic, pentru depistarea precoce a afecțiunilor retiniene, dar și aderența pacienților la tratament în cazul diagnosticării și inițierii unui tratament medicamentos.

Pierderea vederii are un impact devastator asupra calității vieții pacienților, ducând la pierderea independenței acestora și la creșterea poverii, atât pentru familie, cât și pentru societate”, a declarat Cătălina Urse, Country Manager Bayer Pharmaceuticals Romania & Republica Moldova.

Bolile retinei constituie o problemă de sănătate considerabilă la nivel global, în contextul creșterii și îmbătrânirii populației în toată lumea. Aproximativ un miliard de oameni din întreaga lume au afecțiuni de vedere care ar fi putut fi prevenite prin diagnosticare timpurie sau care nu au fost încă diagnosticate ori tratate. Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Prevenirea Orbirii, numărul persoanelor cu risc de pierdere a vederii este în creștere cu 55%, ceea ce se traduce în aproximativ 600 de milioane de noi persoane cu risc de pierdere a vederii în următorii 30 de ani.

 

[1]International Agency for the Prevention of Blindness: Country – The International Agency for the Prevention of Blindness (iapb.org)

[2] The Diabetic Retinopathy Barometer Report: dr-barometer-romania-report.pdf (drbarometer.com)

[3]WHO, World Report on Vision, 2019, Page 4 https://www.who.int/publications-detail/world-report-on-vision

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel