Sari la conținut

9 mai- Sfântul Prooroc Isaia. Rugăciune pentru vindecare de boli grele

Rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Rugaciune

9 mai- Sfântul Prooroc Isaia. Rugăciune pentru vindecare de boli grele.

Pe 9 mai, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Prooroc Isaia, mare făcător de minuni. A vindecat de boli grele atât în timpul vieţii, cât şi după ce a trecut la cele veşnice.

Potrivit textelor religioase, a anunțat cu 700 de ani înainte sosirea lui Isus Hristos în Ierusalim.

Sfântul Proroc Isaia | Doxologia

9 mai- Sfântul Prooroc Isaia

Sfântul Prooroc Isaia s-a născut la Ierusalim. Marile prorociri ale sale se referă la întruparea Domnului, la Nașterea Lui din Fecioara Maria, la loan Botezătorul și la multe evenimente din viața Mântuitorului Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

Binecuvântat și cu darul facerii de minuni, Proorocul Isaia s-a rugat lui Dumnezeu și a curs apă de sub Muntele Sion, când Ierusalimul era asediat de dușmani și era o seceta cumplită.

Această apă a luat numele Siloam, care se traduce prin „trimis”. Mai târziu, Domnul i-a îndreptat paşii unui orb spre această apă, iar acesta şi-a recăpătat vederea după ce s-a scăldat în ea.

În timpul domniei Regelui Manase, Sfântul Prooroc Isaia s-a ridicat împotriva obiceiurilor păgâne. Drept pedeapsă, a fost scos din cetate și tăiat în două cu fierăstrăul.

Isaia a trăit și a prorocit cu șapte sute de ani înaintea venirii Mântuitorului Hristos. A fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament” datorită faptului că a prorocit nașterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile și moartea, și în sfârșit preaslăvirea Lui.

Rugăciunea scurtă a Prorocului Isaia pentru vindecare grabnică

Mare făcător de minuni, Sfântul Prooroc Isaia a vindecat de boli grele atât în timpul vieţii, cât şi după ce a trecut la cele veşnice.

Rostește această rugăciune scurtă pentru vindecare de boli grave.

„A prorocului Tău Isaia, pomenirea, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte și vindecă trupurile și sufletele noastre.

Luminează-mă, Doamne Dumnezeul meu, şi mă îndreptează luminat a lăuda mărită şi cinstită prăznuirea dumnezeiescului proroc.Răsărind pe pământ trâmbiţa cu glas dumnezeiesc a lui Isaia prorocul, a chemat pe cei hrăniţi de Biserică să prăznuiască pomenirea lui.

Supunând patimile trupului cu tăria sufletului, te-ai învrednicit a vedea slava Atotţiitorului, purtătorule de Dumnezeu.

Stând luminat înaintea scaunului Stăpânului puterilor, cuprinsule de Dumnezeu, şi de slava Lui te veseleşti, culegând roadele credinţei tale celei drepte, preafericite. Pentru aceea toţi te fericim, pururea pomenite. Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel