Sari la conținut

Acest ingredient din prăjituri întărește sistemul imunitar, combate infecțiile și are un puternic efect afrodiziac

Una dintre cele mai populare arome din lume, vanilia este de mii de ani cunoscută pentru puternicul efect afrodiziac.

Din timpuri străvechi, s-a descoperit că vanilia are și un puternic efect afrodiziac, confirmat în 1962, de un studiu experimental desfășurat în Germania. Vanilia a fost și este folosită pentru a ameliora febra și durerile gastrice. Păstăile de vanilie conțin o substanță numită eugenol, care are efect antiseptic și de anestezic local și reduce febra.

În secolul al XX-lea, botanistul mexican Maximino Martinez făcea referire la unele proprietăți ale vaniliei, precum: carminativ, diuretic, emanagog, tonic la nivelul creierului și vasoconstrictor.

Cercetările au arătat că vanilina, molecula principală din aroma de vanilie, are acțiuni antimicrobiene și antioxidante, notează site-ul www.drugs.com. În studiile controlate, s-a constatat că mesele aromate cu vanilie asigură un grad mai mare de sațietate.

De asemenea, se spune despre vanilie ca alungă stresul, ține infecțiile la distanță și întărește sistemul imunitar. Masajul corpului cu ulei de vanilie ajută corpul să se relaxeze. O baie în care se adaugă câteva picături de esență de vanilie ajută persoanele care suferă de depresie.

Vanilina poate exercita și o activitate antimutagenică și anticarcinogenică (ajută la neutralizarea și eliminarea agenților carcinogeni), ajutând în tratarea cancerului. Și prin proprietățile antioxidante, vanilia poate contribui, de asemenea, în acest sens.

Vanilia, una dintre cele mai folosite arome din lume, a fost folosită pentru prima dată de către aztecii din Mexic, care preparau o băutură din boabe de cacao, miere și vanilie (Theobroma cacao). Ea a fost adusă în Europa de către spanioli, în secolul al XVI-lea și în Madagascar, de francezi, în secolul al XIX-lea. Astăzi, cea mai mare cantitate de vanilie din lume este produsă în Madagascar, Reunion și Insulele Comore, precum și în Indonezia și Mexic.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel