Sari la conținut

Adina Alberts: De când am descoperit acest ceai nu am mai suferit de colică biliară

Dr. Adina Alberts
Sursa foto: arhiva doctorulzilei
Adina Alberts, despre uleiul de chimen negru

Din cuprinsul articolului

Medicul Adina Alberts mărturisește că toată viața a avut probleme cu bila leneșă, însă a găsit rezolvarea atunci când a descoperit un ceai minune.

”Ce este durerea? Haideți să vedem ce spune definiția oamenilor de știință. Durerea este o experiență senzorială și emoțională neplăcută asociată cu afectarea potențială sau acută a țesuturilor. Adică? Ce vrea să însemne acest lucru? Există terminații nervoase la fiecare celulă, practic, din organismul nostru. Există o terminație nervoasă care ne sesizează creierul că ceva este bine sau rău la nivel respectiv.

În momentul în care are loc un eveniment care tulbură fiziologia normală a țesuturilor noastre, aceste terminații nervoase vor fi stimulate și transmit către creier senzația de durere care ne avertizează că ceva nu este în regulă în regiunea respectivă.

Evident că, uneori, durerea de cap poate să fie alarmă pentru o colică biliară, sau poate să apară în condițiile în care avem hipertensiune arterială, un puseu de tensiune sau hipotensiune, suntem deshidratați, ne este foame. Sunt atâtea cauze care pot fi alarmate sau pot să ne dea semnale că ele există prin apariția unei banale dureri de cap. Noi trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine.

Trebuie să știm și dacă am mai avut dureri de cap în antecedente, să cunoaștem cauza pentru care am avut acea durere de cap și să nu dăm iama în sertarul cu medicamente sau să dăm fuga la farmacie, nu de primă intenție, nu trebuie să facem acest lucru în primul rând. Haideți să ne gândim ce putem să facem!

Hipertensiune

Dacă știm că am mai făcut pusee de hipertensiune, în momentul în care apare o durere de cap, am avut o perioadă stresată, știm că avem un puseu de hipertensiune. Înainte de orice, facem un fresh de portocale sau un fresh de grapefruit, să vedeți ce bine vă veți simți imediat.

Hipotensiune

Dacă avem hipotensiune, știm că suntem hipotensivi și că astăzi nu ne-am băut cafeaua sau nu ne-am luat doza de cafea cu care suntem obișnuiți, facem o cafeluță, nu foarte tare, întotdeauna cu lapte și fără zahăr.

Bilă leneșă

Dacă știm că avem bilă leneșă, am mâncat ceva gras, avem senzația că ceva nu ne-a priit, ce facem? Nu luăm antinevralgic sau paracetamol dacă ne doare capul din cauza unei colici biliare. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să luăm un anumit element, că o fi el medicament sau o fi un ceai de plante, care să rezolve această problemă.

Aici vin și vă spun cu mâna pe inimă că sunt o persoană care suferă și a suferit toată viața ei de această bilă leneșă, cum se spune în popor, și mi-am găsit rezolvarea atunci când am descoperit ceaiul de cimbrișor.

Un ceai de cimbrișor concentrat rezolvă tot. Eu de când am descoperit acest ceai, niciodată in viața mea nu am mai luat NO-SPA, sau nu am mai suferit de o colică biliară. E adevărat și că mă feresc de a consuma alimente foarte grase”, spune medicul Adina Alberts pe Facebook.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel