Sari la conținut

Alarmant! Peste jumătate din populaţia lumii, la risc să dezvolte o infecție care se răspândește cu rapiditate

Risc major de îmbolnăvire. Oamenii de știință avertizează că peste jumătate din populația globală ar putea fi expusă riscului de a contracta boli transmise de țânțari, cum ar fi malaria și febra dengue, până la sfârșitul acestui secol.

Ei susțin că focarele de boli transmise de țânțari, accentuate de încălzirea globală, vor deveni tot mai comune în regiuni din nordul Europei și în alte zone ale lumii în următoarele decenii.

În Marea Britanie, datele publicate de Agenția pentru Securitate Sanitară (UKHSA) arată că numărul cazurilor de malarie importate a depășit pragul de 2.000 pentru prima dată în ultimii 20 de ani.

Astfel, în 2023 au fost confirmate 2.004 cazuri de malarie în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, cauzate de călătorii în străinătate, comparativ cu 1.369 în 2022, conform rapoartelor DPA și Agerpres.

UKHSA atribuie creșterea acestor cifre unei resurecții a malariei în multe țări și reluării călătoriilor internaționale după ridicarea restricțiilor pandemice.

În paralel, la nivel mondial, numărul cazurilor de febră dengue raportate către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a crescut de opt ori în ultimele două decenii, de la 500.000 în 2000 la peste cinci milioane în 2019.

Răspândirea masivă a febrei dengue

În Europa, țânțarii purtători ai virusului dengue au colonizat 13 state începând cu anul 2000, iar în 2023 s-a observat o răspândire locală a bolii în Franța, Italia și Spania.

Specialiștii au constatat că, până recent, febra dengue era în mare parte limitată la regiunile tropicale și subtropicale, deoarece temperaturile apropiate de punctul de îngheț ucide larvele și ouăle de țânțar.

„Încălzirea globală asociată schimbărilor climatice face ca vectorii bolilor, care transmit și răspândesc malaria și dengue, să își găsească o casă în mai multe regiuni, cu focare în zonele unde oamenii sunt susceptibili să fie mai puțin imunizați și sistemele de sănătate publică sunt nepregătite”, a declarat Rachel Lowe, profesor la Institutul Catalan pentru Cercetare și Studii Avansate din Spania.

„Tristul adevăr este că anotimpurile calde mai prelungite vor extinde fereastra sezonieră pentru răspândirea bolilor transmise de țânțari, favorizând apariția focarelor din ce în ce mai frecvente și mai complexe de tratat”, a adăugat ea.

Risc major de îmbolnăvire

Cercetătorii au indicat că, în situația în care încălzirea globală ar fi limitată la doar 1 grad Celsius peste nivelurile preindustriale, numărul populației expuse riscului de malarie și febră dengue ar putea crește cu aproximativ 2,4 miliarde până în 2100, comparativ cu perioada 1970-1999.

Cu toate acestea, estimările oamenilor de știință arată că, dacă tendințele actuale în emisiile de carbon și creșterea populației vor continua, aproximativ 4,7 miliarde de persoane ar putea fi afectate de febra dengue și malarie până la sfârșitul acestui secol.

„Pe măsură ce schimbările climatice par a fi tot mai dificil de controlat, putem anticipa o creștere a numărului de cazuri și, posibil, decese cauzate de boli precum dengue și malaria în Europa continentală. Este esențial să anticipăm focarele și să intervenim rapid pentru a preveni răspândirea acestor boli”, a subliniat Rachel Lowe.

Cercetătorii sunt angrenați în prezent în dezvoltarea unor metode pentru a putea anticipa când și unde pot să apară epidemii, prin monitorizarea evoluției bolilor și a schimbărilor climatice.

„Prin analizarea modelelor meteorologice, găsirea locurilor de reproducere a ţânţarilor cu ajutorul dronelor şi culegerea de informaţii de la localnici şi de la autorităţile sanitare, sperăm să oferim comunităţilor timp pentru a se pregăti şi a se proteja. Dar, în cele din urmă, cea mai eficientă modalitate de a reduce riscul apariţiei acestor boli care se răspândesc în zone noi va fi aceea de a reduce dramatic emisiile”, a notat Lowe.

Rezultatele au fost expuse în cadrul Congresului European de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase (ESCMID Global, anterior cunoscut sub denumirea de ECCMID), evenimentul anual organizat de Societatea Europeană de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase (ESCMID), programat să aibă loc în perioada 27-30 aprilie la Barcelona, conform informațiilor disponibile pe www.eccmid.org.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel