sâmbătă, februarie 21, 2026
-1.4 C
București

Alertă sanitară! Sortiment de înghețată, retras din magazine! Conține un pesticid cancerigen în cantitate extrem de mare

Alertă sanitară! Mai multe loturi de înghețata Haagen Dazs cu extract de vanilie au fost retrase de pe piața din România din cauza că a fost depășită cu mult limita detectabilă a oxidului de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa.

“De 1970 de ori a fost depașită limita detectabilă a oxidului de etilenă (0,01mg/kg) din înghețata Haagen Dazs cu extract de vanilie!!! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ne-a comunicat faptul că oxidul de etilenă din înghețata Haagen Dazs cu extract de vanilie din loturile retrase de la comercializare în urmă cu 3 săptămâni din cele 1.906 magazine a avut valori cuprinse între 1,7 mg/kg și 19,7 mg/kg”, a informat pe Facebook Asociația Pro Consumatori.

Citeste si…

Nu se știe câte produse au fost retrase de pe piață, dar se cunoaște numărul de magazine. Astfel, Mega Image a efectuat retrageri de la comercializare din 1.323 de magazine, Carrefour din 224 de magazine, Kaufland din 154 de magazine, Profi din 139 de magazine, Auchan din 34 de magazine, Selgros din 22 de magazine și Cora din 10 magazine, conform sursei citate.

“În Uniunea Europeană oxidul de etilenă a fost interzis ca pesticid în anul 1991, iar din anul 2011 nu mai este permisă în nicio cantitate prezența acestuia în furaje și alimente. În Uniunea Europeană este permisă folosirea oxidului de etilenă doar ca substanță de sterilizare a echipamentelor medicale, fiind cunoscut ca un puternic bactericid și virucid”, precizează asociația.

Citeste si…

Declarația ANSVSA

„Această decizie a fost luată ca urmare a detectării unor urme de oxid de etilenă (ETO). După ce a investigat în mod proactiv această problemă pentru a determina sursa, General Mills ia măsura de precauţie de a retrage în mod voluntar toate loturile afectate de HaagenDazsTM din toate punctele de vânzare din România.

Investigaţiile amănunţite întreprinse de General Mills cu privire la cauza principală a acestei probleme de neconformitate au indicat că nivelurile de urme de ETO pot fi depistate la un ingredient (extract de vanilie) asigurat de către unul dintre furnizori. Nivelurile substanţei detectate depăşesc cu puţin limitele de detecţie analitică. Având în vedere această situaţie, produsul Haagen-DazsTM Plain Vanilla, pahar (460 ml), cu toate BBD (termen de valabilitate) înainte de 21/05/2023, sunt rechemate imediat de pe piaţă.

Citeste si…

La Haagen-Dazs, calitatea şi siguranţa alimentelor reprezintă prioritatea noastră principală. Haagen-Dazs nu foloseşte ETO în niciunul dintre produsele sale şi respectă toate reglementările privind siguranţa alimentară şi standardele stricte din fiecare piaţă în care operăm, inclusiv România.(…) Clienţii care au cumpărat unul dintre aceste produse pot returna produsul sau chitanţa la locul de cumpărare pentru o rambursare completă”, se arăta în cererile de rechemare postate pe site-ul ANSVSA.

Ce este oxidul de etilenă

Oxidul de etilenă este clasificat de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (European Chemicals Agency – ECHA) ca mutagen (produce modificări în structura genetică), cancerigen (cauzează limfom, leucemie, cancer de stomac și cancer de sân) și toxic pentru funcția de reproducere.

Mihai Ponea, fost vicepreședinte ANSVSA, în prezent director executiv la DSVSA Vaslui, oferă mai multe detalii despre oxidul de etilenă.

Citeste si…

“Oxidul de etilenă este un gaz lichefiat, incolor, foarte toxic, foarte inflamabil, foarte instabil, cu miros eteric; este clasificat ca substanţă mutagenă de categoria 1B, ca substanţă cancerigenă de categoria 1B și ca substanță toxică pentru reproducere de categoria 1B în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor”, a notat acesta pe Facebook.

Autorităţile din Belgia au retras de la vânzare 10 sortimente de îngheţată cu vanilie Haagen-Dazs după ce au descoperit prezenţa unui compus cancerigen în unul dintre loturile testate cu ocazia unui control, a anunţat joi Agenţia federală pentru siguranţă alimentară (AFSCA), relatează AFP.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Rujeola și tusea convulsivă revin. Vaccinarea a coborât la un minimum istoric în România

Aproximativ unul din doi copii din România nu este...

Medicii avertizează: această băutură populară este asociată cu un risc de demență de până la 300%

Băuturile carbogazoase dietetice, promovate ani la rând drept alternativa...

Ajutoarele de încălzire destinate persoanelor vulnerabile, furate de angajații primăriei

Ajutoarele de încălzire destinate persoanelor vulnerabile ar fi fost...

Ce evitau bătrânii de Lăsata secului ca să nu atragă ghinionul. Un gest greșit putea „strica norocul”

Lăsata secului nu era privită, în satul tradițional românesc,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și