marți, aprilie 21, 2026
11 C
București

Alertă! Sute de virusuri necunoscute, identificate de cercetători

O echipă de cercetători din Australia a descoperit sute de virusuri necunoscute anterior, care trăiesc în interiorul bacteriilor din intestinul uman.

Aceste virusuri – bacteriofagi – ar putea fi utilizate în viitor pentru remodelarea microflorei intestinale, putând influenţa sănătatea intestinală şi evoluţia diverselor stări patologice, conform unui comunicat emis joi de Universitatea Monash din Australia.

Studiul, publicat în revista Nature, este primul de acest gen şi utilizează o abordare la scară largă, bazată pe culturi, pentru a izola şi studia bacteriofagii temperaţi din intestinul uman, transmite agenţia Xinhua.

Citeste si…

Echipa de cercetare a lucrat cu 252 de izolate bacteriene din microflora intestinală umană, care au necesitat cultivarea în laborator în camere anaerobe specializate – lipsite de oxigen – şi care au fost ulterior expuse la zece compuşi, alimente şi condiţii diverse, scrie sursa citată de Agerpres.

Stevia, declanșator al virusurilor latente

Studiul a constatat că stevia, un înlocuitor obişnuit al zahărului, pe bază de plante, şi compuşii eliberaţi de celulele intestinale umane, erau activatori principali ai bacteriofagilor – putând trezi virusurile latente din bacteriile intestinale -, ceea ce ar putea avea implicaţii majore pentru anumite boli, cum ar fi boala inflamatorie intestinală.

Citeste si…

„Acesta este un studiu fundamental, care schimbă modul în care percepem şi studiem virusurile din intestinul uman”, a declarat profesorul Jeremy Barr de la Facultatea de Ştiinţe Biologice a Universităţii Monash, autor principal al studiului.

Cercetarea, realizată în colaborare cu Institutul Hudson pentru Cercetări Medicale din Australia, sugerează că biologia umană joacă un rol important şi direct în modelarea peisajului viral al intestinului.

„Gazda umană influențează comportamentul viral”

„Descoperirile noastre sugerează că gazda umană nu este doar un mediu pasiv, ci influenţează în mod activ comportamentul viral”, a declarat cercetătoarea Sofia Dahlman de la Universtatea Monash, autoare principală a studiului.

Citeste si…

Cu ajutorul ingineriei genetice bazată pe tehnica CRISPR, oamenii de ştiinţă au identificat, de asemenea, mutaţii în genele virale care împiedică activarea, oferind informaţii asupra modului în care unele virusuri intestinale devin permanent inactive, ceea ce ar putea sta la baza unor strategii terapeutice viitoare menite să manipuleze microflora intestinală în beneficiul sănătăţii.

Studiul stabileşte fundaţia pentru aplicaţii viitoare în biologia sintetică, biotehnologie şi terapii ce vizează flora intenstinală, marcând un pas important în „decodificarea materiei întunecate virale din intestinul uman”, a declarat Barr.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul de plămâni la nefumători, legat de consumul acestor fructe și legume

Un nou studiu prezentat la conferința anuală a American Association...

Ce se întâmplă dacă bei bere în fiecare zi

Pentru mulți oameni, o bere la finalul zilei pare...

Vitamina D, tot mai folosită, vine cu un risc despre care se vorbește prea puțin

Vitamina D este printre cele mai populare suplimente, mai...

Cât de sigură este apa minerală. Suspiciune legată de riscul de cancer de colon

Apa minerală carbogazoasă la doză a început să fie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Alertă privind apa îmbuteliată: peste 650.000 de sticle retrase urgent de pe piață

Autoritățile sanitare din Statele Unite au anunțat retragerea de...

Citește și