Sari la conținut

Alexandru Rafila: un nou val al pandemiei ne va lovi în toamnă. Ce date stau la baza acestei predicții?

un nou val al pandemiei

Alexandru Rafila, trage un semnal de alarmă cu privire la un nou val al pandemiei ce ar putea să ne lovească în toamnă. Acesta face comparației cu datele de anul trecut, când cifrele au scăzut simțitor în vară, iar în toamnă a avut loc o creștere alarmantă. Spre deosebire de anul trecut, în acest an, avem o parte din populație vaccinată.

„Se repetă, probabil, scenariul de anul trecut, doar că cifrele sunt mult mai mici pentru că deja o parte din populaţie este imunizată, chiar dacă România nu este printre ţările cu un procent important, vedeţi că avem vreo patru milioane şi ceva de persoane care au fost vaccinate până în momentul de faţă.

Comparaţi, de exemplu, cu Franţa care are 30 de milioane din 60 vaccinate, jumătate din populaţie a fost deja imunizată.

În mod evident trebuie să ne pregătim şi să continuăm campania de vaccinare până în toamnă şi dacă se va atinge acel prag psihologic de 10 milioane cu atât mai bine, dar din ce văd eu nu cred că aderenţa la vaccinare nu va fi extraordinară în continuare, dacă nu se găsesc noi căi de comunicare, de atragere a oamenilor să se vaccineze, mai ales în mediul rural”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi24.

Alexandru Rafila, sublinează importanța unei campanii de promovare a vaccinării populației în mediul rural.

”Eu de la început am zis că nu trebuie să facem pariuri apropo de termene şi cifre, trebuia să păstrăm cadenţa vaccinărilor.

În mediul rural trebuie insistat şi găsit parteneriatul cu autorităţile locale, care să genereze interes general pe de-o parte, iar pe de altă parte tot acest festivism legat de performanţele campaniei ar trebui să înceteze pentru că descurajează oamenii care au impresia că lucrurile au intrat în normal.

Chiar dacă o să avem o acoperire vaccinală de 30-40% cel mult, în toamnă, atunci s-ar putea să ne gândim să asistăm la un val, care sper eu să fie mic, dar nu pot să exclud nici un scenariu, nu trebuie să excludem mutaţiile. Pot fi mutaţii care să se transmită mai uşor sau să fie mai puţin respondente la vaccin”, a explicat medicul Alexandru Rafila, potrivit hotnews.ro.

Reprezentantul României la OMS a fost întrebat și dacă va exista o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, iar acesta a spus că deocamdată nu a fost emisă o recomandare în acest sens.

”Comisarul pentru sănătate, într-un răspuns pentru Parlament, a spus că în prezent nu există nicio recomandare de la nivelul Centrului European pentru Controlul Bolilor pentru a treia doză şi nu se exclude necesitatea în timp, dar în momentul de faţă nu se pune această problemă”, a spus Alexandru Rafila.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel