Sari la conținut

Alimentul care face minuni cu silueta ta. Consumă-l zilnic și vei vedea cum kilogramele în plus dispar

Alimentul care te ajută să slăbești într-o săptămână dacă ai mâncat prea mult de Sărbători. Nu trebuie să îți lipsească din frigider!

Iaurtul este considerat de către specialiștii în nutriție printre cele mai sănătoase alimente, deoarece conţine diverşi nutrienţi esenţiali şi ar trebui să fie nelipsit din orice dietă echilibrată. Având puţine calorii şi o densitate ridicată în nutrienţi valoroşi (proteine complete, glucide, lipide, calciu, zinc, magneziu, fosfor, vitamine din grupul B şi, desigur, bacteriile lactice vii), iaurtul ocupa locul 2 în ierarhia alimentelor sănătoase, imediat după legume şi fructe.

Cel mai adesea invocăm lipsa de timp pe care să-l dedicăm alegerii şi pregătirii alimentelor sănătoase, uitând că avem la îndemână soluţii „gata de consum”– cum este iaurtul.

Şi totuşi, în ciuda beneficiilor recunoscute ale iaurtului, România se află pe ultimele locuri, în rândul țărilor din Europa, în ceea ce privește consumul acestui aliment, cu o medie de un pahar de iaurt la două săptămâni.

„Lactatele fermentate, așa cum este iaurtul, trebuie consumate zilnic, ca obicei alimentar sănătos și benefic pentru organism, fiind și foarte accesibile. Este foarte simplu să le introducem în alimentația zilnică, pentru toţi membrii familiei. Nutriționiştii recomandă consumul zilnic de iaurt, pentru că acesta asigură o bună parte din necesarul de proteine, calciu, minerale și vitamine, de care avem nevoie la orice vârstă.

Datorită fermentării și rețetei, iaurtul este mai bogat în nutrienți decât laptele. În România aportul de calciu este insuficient, conform sintezelor publicate de Ministerul Sănătăţii. Faţă de un necesar de 800 mg/zi, bărbații consumă cam 743 mg, în timp ce femeile consumă doar 635 mg. Un iaurt pe zi practic ar compensa o parte din deficitul de calciu. Reţineţi că lactatele sunt principalele surse alimentare naturale de calciu, cel mai bine utilizate de organism”, afirmă prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române. Reputatul profesor este de părere și că iaurtul este un aliment esențial pentru nutriția zilnică, contribuind major la realizarea echilibrului alimentar.

Prof. dr. Nicolae Hâncu a mai precizat și că un consum regulat de iaurt, în cadrul unui regim restricționat caloric, determină o scădere mai mare în greutate și în depozitul adipos visceral decât în cazul aceleiaşi raţii calorice, însă fără consum de iaurt.

Explicațiile pentru aceasta au fost date de mai mulți autori în câteva articole publicate în 2014 în Jurnalul American de Nutriție Clinică și au vizat: impactul creșterii aportului de calciu asupra echilibrului energetic (aportul scăzut de calciu fiind un factor de risc pentru obezitate). O altă explicație ar putea să fie aceea că proteinele din lactate inhibă pofta de mâncare și stimulează mecanismele reglatoare care anunță sațietatea.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel