Sari la conținut

Angajații CNAS protestează pe perioadă nedeterminată. Care sunt nemulțumirile

Sursă foto: Media Flux

Angajații CNAS protestează pe perioadă nedeterminată. „Activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată”!

Blocul Naţional Sindical (BNS), împreună cu afiliatul său FSCAS, au anunţat începerea unei campanii de protest pe termen nedeterminat. Membrii de sindicat cer salarii mai mari.

Potrivit Blocului Național Sindical, 90% din personalul Centrului Național pentru Sănătate și Asistență Socială (CNAS) a fost de acord cu protestul, excluzând directorii de unități de la nivel central și teritorial.

„Începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.

Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majoare pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii. Însă sunt găsite soluţii satifăcătoare şi imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi”, se arată într-un comunicat transmis de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (FSCAS), preluat de News.ro.

greva declansata de CNAS
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Sindicaliștii spun că au încercat să rezolve problemele legate de salarizare prin dialog. BNS, FSCAS și conducerea CNAS ajunseseră la un consens, „promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecțiilor salariale, în condițiile în care salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent”, potrivit comunicatului emis de sindicaliști.

Ei au adăugat că nu au cerut rectificări bugetare şi au precizat că resursele financiare necesare salariilor angajaţilor sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an.

“Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ! În faţa publicului ne cerem scuze pentru această situaţie dificilă şi pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile şi simţim că acestea nu au fost înţelese în întregime, iar buna noastră credinţă a fost interpretată greşit de către politicieni”, se arată în finalul comunicatului transmis de către reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.

Aceștia arată că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituția a funcționat la capacitate maximă cu toți salariații săi pentru a putea să asigure finanțările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicați.

Totuși, proiectul de lege introdus în parlament „urmărește intervenția unor miniștri și parlamentari de a aplica amenzi altor categorii de lucrători din domeniul sănătății publice (nu nesemnificative ca număr) din cauza implicațiilor financiare uriașe”. „Nu acesta a fost subiectul proiectului de lege. ,” susțin membrii de sindicat.

Angajații CNAS anunță că activitatea de relații cu publicul va fi „grav perturbată” de grevă.

Astfel, activitatea de relații cu publicul va fi tulburată, „inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminat”.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel