Din cuprinsul articolului
Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că ciclonul irlandez care a face ravagii în mai multe ţări de pe continentul european ajunge şi în România.
De altfel, la nivel global vremea ia uneori forme extreme. Aproape toate continentele se confruntă cu furtuni extreme care în unele țări au dus la sute de decese.
Aşadar, meteorologii de la ANM anunță furtuni puternice, grindină şi temperaturi în scădere accentuată, manifestări de vreme severă aduse de acest ciclon care va ajunge și în țara noastră, însă mai întâi în partea de vest.
„La momentul acesta avem sisteme active în partea de sud și de centru a Europei, foarte intense de altfel, dar pe măsură ce se apropie de zona țării noastre, mai slăbesc cumva în intensitate.
Vom avea vreme instabilă mâine în regiunile vestice, apoi se vor extinde în toată țara. Acest lucru însemnând averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, căderi de grindină, vijelii și cantități importante de apă, peste 20-25l/m², izolat chiar peste 40l/m²”, explică meteorologul Alina Șerban, la Antena 3 CNN.
Potrivit acesteia, ploile vor continua în weekend și la începutul săptămânii viitoare, iar local există risc de inundații semnificative. „Între timp, vremea se răcește și mai mult, iar pe cele mai înalte culmi ale Carpaților vor apărea, trecător, primii fulgi de nea.
Temperaturile vor scădea brusc în vest, nord și centru, chiar și cu 10 – 15 grade în doar 24 de ore. De sâmbătă până luni, vremea va fi chiar rece în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, unde maximele vor fi cuprinse între 10 și 16°C.
În zonele înalte de munte, în masive precum Retezat, Godeanu sau Parâng, ploile se vor transforma, trecător, în lapovițe și ninsori, la altitudini de peste 2000 de metri”, a mai spus meteorologul.
Românii vor fi nevoiți să se adapteze schimbărilor climatice care vor provoca furtuni tot mai puternice în țara noastră începând chiar din această toamnă. Avertizarea vine din partea climatologilor, care spun că ceea ce va urma este cauzat de încălzirea globală, 2024 fiind cel mai cald an de când se fac măsurători.
„Nu sunt excluse furtunile foarte intense, pe fondul încălzirii globale, care alimentează toate sistemele de vreme cu o cantitate sporită de căldură și de vapori de apă, de energie, în general.
Din păcate, toate episoadele de vreme sunt alimentate cu mai multă energie, indiferent de anotimp, indiferent de locul din lume unde se desfășoară.
Avem, practic, evenimente peste tot în lume și va trebui să ne obișnuim, va trebui să ne adaptăm, iar, pe de altă parte, va trebui să reducem serios emisiile pentru a încetini această cursă infernală a creșterii temperaturii medii globale, care în spate are exact aceste modificări în statistica fenomenelor extreme”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog, potrivit sursei citate.
Vara anului 2024 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată pe Pământ, ceea ce face și mai probabil ca acest an să devină cel mai cald înregistrat vreodată de omenire, a raportat serviciul european pentru climă Copernicus, potrivit The Associated Press.
Recordurile doborâte la nivel global se datorează schimbărilor climatice provocate de om, cu un impuls temporar din partea fenomenului El Nino, care continuă să crească temperaturile și vremea extremă, atrag atenţia oamenii de știință.
Vara meteorologică din emisfera nordică – iunie, iulie și august – a avut o medie de 16,8 grade Celsius, potrivit Copernicus. Aceasta este cu 0,03 grade Celsius mai caldă decât vechiul record din 2023.
Înregistrările Copernicus datează din 1940, dar înregistrările americane, britanice și japoneze, care încep la mijlocul secolului al XIX-lea, arată că ultimul deceniu a fost cel mai cald de când se fac măsurători regulate și probabil din ultimii 120.000 de ani, potrivit estimărilor experţilor în climatologie.
Zodii norocoase. După seara de 14 octombrie, trei zodii se află sub protecția Divinității, beneficiind…
Zahăr din trestie sau din sfeclă de zahăr? Zahărul este unul dintre cele mai utilizate…
Viața pe Pământ la un pas de extincție. Cercetătorii trag un semnal de alarmă fără…
„Ei pot controla vremea.” După ce două uragane majore au lovit SUA în mai puțin…
Bila leneșă sau colecistul leneș este o afecțiune în care vezica biliară nu funcționează corect,…
Simona Halep, fostul lider mondial în tenisul feminin, a primit o veste importantă după ce…