Sari la conținut

Antidepresivele, un pericol? Medic: Oamenii vor să se ”tuneze”

depresie postnatala
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Depresia postnatala

Antidepresivele sunt un pericol pentru sănătate! Dr. Trifuspune că „oamenii cu dispoziție normală apelează la antidepresive din varii motive, acum, mai repede, trebuie să fac un salt profesional și să mă tunez”.

Psihiatrul Simona Trifu a clasificat etapele depresiei:

„Noi, specialiștii, clasificăm depresia în depresie ușoară, depresie moderată, depresie severă și depresie care se complică prin fenomene psihotice fie că așa a fost să fie, fie că nu a fost depistată la timp. Mulți oameni, acum, apelează la un psiholog, lucru cu care eu sunt de acord. Există mulți psihologi clinicieni care au teste pentru a vedea nivelul de depresie. În primele două situații, de depresie ușoară sau moderată, omul se poate duce fie la psiholog, fie la psihiatru, în funcție de deschidere, de orientare, de familia care este lângă el, de concepție personală. Eu consider că orice specialist are capacitatea de a a evalua nivelul depresiei”, spune medicul.

Un specialist care evaluează corect ar trebui să țină cont și de dorința pacientului

„Dacă ne oprim la primele două, sunt niște interviuri preliminarii în care specialistul îl cunoaște pe client și contează foarte mult și dorința pacientului, pentru că sunt oameni care vor să meargă pe modelul acesta stoic, știți, am încredere în dumneavoastră, am citit, povestiți-mi, dar eu nu vreau medicamente. Eu consider că un specialist care evaluează corect ar trebui să țină cont și de dorința pacientului și să-i spună: Ok, putem încerca cum doriți dumneavoastră, dar dacă eu voi fi în situația să constat că nu există îmbunătățiri, am rugămintea de a mă asculta și a vă îndrepta către psihiatru pentru a nu se întâmpla ceva”.

Limitarea antidepresivelor a ajuns, oarecum, ca la antibiotic

„Paradoxal am fost confruntată și cu situația inversă, în sensul că mi-au venit oameni la care mie îmi era clar că aș putea să lucrez în terapie, dar care mi-au spus că nu-și permit intervalul de timp, ci că peste 3 zile dau concurs pentru avansare și vor cel mai bun medicament care să-i tuneze și să le dea acel spike de fericire. Acesta este motivul pentru care în societatea americană limitarea antidepresivelor a ajuns, oarecum, ca la antibiotice.

Antidepresivele, un pericol? Medic: Oamenii vor să se ”tuneze”

Se merge întâi la psiholog, depresia ușoară și moderată se încearcă a fi abordată prin terapie, fiindcă oamenii cu dispoziție normală apelează la antidepresive din varii motive, acum, mai repede, trebuie să fac un salt profesional și să mă tunez. Sunt foarte mulți tineri cu facultăți grele care oricând ar apela la un medicament ca să știe că ia 10 pe linie și acest lucru este un pericol“, a conchis, la DC News, la emisiunea De Ce Citim, Simona Trifu, medic primar psihiatru.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel