Sari la conținut

Apa, lichidul VIEȚII, este binecuvântată și magică! APA are memorie și VORBEȘTE cu noi. Cum putem s-o transformăm înspre binele nostru

Dincolo de tot ceea ce ştim deja despre apă – este singurul element din natură care există în toate cele 3 stări de agregare – aceasta mai are o calitate pe care puţin o ştiu, dar pe care oamenii de ştiinţă au demonstrat-o: are memorie!

Cunoscuta profesoară de yoga Dana Ţupa consideră că apa nu este doar un element fizic, ci şi unul energetic, de care ne putem ajuta pentru a deveni mai fericiţi şi plini de vitalitate. “Întrucât suntem compuşi din apă în proporţie de aproximativ 75%, ceea ce oamenii de ştiinţă numesc apă structurată va transfera, fie că ştim sau nu, energia şi informaţia către apa din propriul nostru corp, modelând-o şi structurând-o asemenea ei. Într-un sens mai profund, apa din natură vorbeşte cu noi, însă foarte puţini dintre noi îi dăm importanţă şi, mai rău, o combinăm cu tot felul de sucuri ultra-acidulate, cu multe zaharuri şi toxine”, explică profesoara de yoga Dana Ţupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance Internațional din Statele Unite.

Mai mult decât atât, specialistul yoga recomandă o serie exerciţii simple, cu ajutorul cărora putem structura informatic apa pe care o bem, astfel încât să ne inunde corpul, nu doar cu elementul fizic, cât mai ales cu energia sa benefică. Avem nevoie de: un recipient transparent din sticlă, un bilet cu o afirmaţie pozitivă, scrisă de mână, un loc la îndemână (un birou, spre exemplu) şi 5 minute de concentrare.

  1. Scriem pe un bileţel informaţia pe care vrem să o transmitem apei și pe care o bem apoi zilnic. Spre exemplu, dacă avem o problemă de sănătate pe care intenţionăm să o rezolvăm holistic (să îi rezolvăm cauza, nu efectul), atunci vom scrie o afirmaţie de genul: “sunt sănătos”, “ficatul meu funcţionează perfect normal, iar boala este pe deplin eliminată din fiinţa mea”. Plasăm bileţelul sub recipientul de sticlă, plin cu apă şi a doua zi vom consuma acea apă, preferabil cu recunoştinţă.
  2. Cu ajutorul cuvintelor rostite. Apa “aude” tot ceea ce îi comunicăm. Majoritatea religiilor şi practicilor spirituale au înţeles puterea magnifică a apei şi folosesc tot felul de incantaţii pe care le transmit apei pentru a deveni … “sfântă”. Afirmaţiile transmise apei trebuie sa fie pozitive, să nu conţină negaţii şi să fie formulate la timpul prezent.
  3. Cu ajutorul muzicii bine alese. Apa intră cu usurinţă în rezonanţă cu sunetul, fiind structurată diferit, în functie de vibraţia specifică acesteia. Apa nu structurează, ci rămâne amorfă la vibraţii joase şi distructive ale sunetelor dizarmonioase, gen hard rock, trash, heavy metal etc, însă structurează magic la muzica armonioasă, cum ar fi Mozart, Bach etc.
  4. Cu ajutorul culorilor sau al luminii colorate, însă în acest caz, trebuie sa avem pregatire sau cunoaştere în cromoterapie, întrucât nu toate culorile sunt adecvate scopului nostru. În cazul în care, de exemplu, suntem inerţi în general, şi avem nevoie de mai multă agitaţie, atunci putem utiliza culoarea roşie. Dacă ne simţim uşor deprimaţi, putem pune galben sau portocaliu; dacă avem febră, culoarea albastră este cea mai potrivită, în timp ce atunci când suntem devitalizaţi şi avem nevoie de regenerare, este potrivit verdele. Aceste culori le punem sub sticla de unde bem apă, iar toată informaţia cromatică va fi transferată în “memoria” apei, astfel încât atunci când o bem să asimilăm şi energia ei structurată.
Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel