Categories: Stil de viaţă

Aplicaţia care te ajută să scapi de kilogramele în plus

O nouă aplicaţie pentru smartphone-uri ar putea fi cheia către o dietă de succes, potrivit cercetătorilor de la School of Food Science and Nutrition.

My Meal Mate permite utilizatorilor să-şi monitorizeze obiceiurile alimentare, activităţile fizice şi kilogramele pierdute.

Monitorizarea exerciţiilor şi a cantităţii de mâncare consumate cu ajutorul unei aplicaţii este mai eficientă în curele de slăbire decât un jurnal alimentar tradiţional.

În cadrul studiului, aplicaţia i-a ajutat pe participanţi să dea jos aproximativ 4,5 kg în 6 luni, în comparaţie cu cei care au folosit un jurnal alimentar şi au slăbit doar 2,9 kilograme.

În plus, rezultatele studiului au scos în evidenţă că aplicaţia a fost folosită aproape în fiecare zi, pe când jurnalul alimentar doar o dată pe săptămână.

,,Aplicaţiile de pe telefoanele mobile ar putea fi o bună modalitate pentru promovarea sănătăţii. My Meal Mate a fost de mare ajutor pentru cei care au vrut să-şi monitorizeze cantitatea de mâncare consumată,” spune  profesorul Janet Cade.

Aplicaţia este disponibilă pentru Android şi poate fi descărcată de pe site-ul NHS Choices şi de pe Google Play Store.

Recent Posts

Pensie de peste 6000 de lei după 35 de ani de muncă pentru acești pensionari

Unii pensionari cu 35 de ani de muncă vor primi o pensie recalculată în valoare…

3 ore ago

Furia are un efect devastator asupra sănătății. Află ce boli riști chiar și după un acces scurt de furie

Furia nu îți strică doar starea de spirit, nu îți afectează doar relațiile sau te…

3 ore ago

Marțea Albă: nu face acest lucru în a treia zi de Paște, că o să ai ghinion tot anul!

A treia zi de Paște sau Marțea Albă este extrem de importantă și are câteva…

4 ore ago

Câte ouă poți mânca pe zi în siguranță și cum poți ajunge la intoxicație

Câte ouă poți mânca pe zi. Numărul de ouă pe care îi poți consuma în…

4 ore ago

Avertismentul cercetătorilor: Poți muri dacă adormi cu televizorul deschis

Știai că poți muri dacă adormi cu televizorul deschis? Legătura dintre deces și obiceiul de…

4 ore ago

Ce este jurământul lui Hipocrate. Semnificații actuale în practica medicală

Jurământul lui Hipocrate este un pilon al eticii medicale, o declarație solemnă a valorilor și…

5 ore ago

Citeste si: