Sari la conținut

Banalul cartof, un adevărat medicament natural. Iată ce poate face

Sucul de cartofi cruzi este recomandat a fi preparat din tuberculi sănătoşi, neîncolţiţi, care nu au fost păstraţi la lumină, unde se acumulează cantităţi mari de alcaloizi, mai ales solanină toxică. După spălare, tuberculii se curăţă de coajă şi se introduc în apă, într-un vas emailat sau din sticlă, pentru a evita înnegrirea în urma procesului de oxidare. Urmează mărunţirea prin trecere pe răzătoare sau prin maşina de tocat. După strecurare prin tifon, sucul se conservă în stare proaspătă, fără a fi păstrat timp îndelungat. Având un gust mai puţin plăcut, sucul poate fi amestecat cu extracte din alte legume proaspete, pe care pacientul le suportă.

Sucul de cartofi cruzi, consumat intern, are acţiune favorabilă în afecţiuni ale aparatului digestiv, respectiv în tratarea ulcerului gastric şi duodenal, ca şi în gastritele acide, cronice sau acute, de origine nervoasă (boli cunoscute ca nervi la stomac). Se beau câte 75-100 ml suc înainte de mesele de dimineaţă şi de prânz, în cure de două-trei săptămâni. Se poate folosi atât sucul simplu, cât şi în amestec cu suc de morcov şi de ţelină.

Câteva dintre efectele benefice ale cartofului fiert:

– scade aciditatea gastrică şi este indicat în tratarea ulcerului gastric şi duodenal şi a inflamaţiilor intestinale. Un consum zilnic de 200-300 grame cartofi timp de un an reglează procesele de secreţie acidă şi reduce riscul apariţiei ulcerelor stomacale;

– în colitele cronice, crampe stomacale şi în constipaţia cronică se prepară meniuri cu cartofi fierţi din soiurile mai bogate în amidon, preparate sub formă de supe, creme, budinci, piure cu lapte, unt sau brânză de vaci. Se vor consuma 250-300 g cartofi curăţaţi care conţin circa 50-60 g glucide;

– se recomandă în boli ale ficatului şi ale căilor biliare, consumat fiert sau copt (interzis în formă prăjită);

– scade de cinci ori riscul îmbolnăvirii de cancer de colon, tot datorită acţiunii solaninelor, care elimină mediatorii chimici din terminaţiile nervoase ale intestinului gros;

– la nivelul rinichilor dizolvă sărurile de calciu (oxalaţi, uraţi, fosfaţi) din structura calculilor renali, iar prin efectul alcalinizant şi diuretic elimină acidul uric, fiind indicat în gută, glomerulonefrită, reumatism şi poliartroze;

– în cazul persoanelor diabetice, consumat în cantităţi controlate, reduce glicemia din sânge şi glicozuria din urină. În general, la diabetul zaharat şi în caz de obezitate, dieta alimentară prevede limitarea consumului de cartofi, iar totalul de glucide şi lipide să nu depăşească 1.450 calorii pe zi.

– tusea nervoasă, insomniile, migrenele şi ameţelile pot fi diminuate cu piure de cartofi uşor încălzit;

– conţinutul ridicat de potasiu are efect direct în dezintoxicarea sângelui şi în favorizarea tranzitului intestinal;

– în durerile reumatice sunt eficienţi cartofii fierţi şi terciuiţi care se pun, calzi, pe părţile dureroase.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel