Sari la conținut

Beatrice Mahler: Dacă manifestați aceste 3 simptome trebuie să vă prezentați de urgență la spital!

Beatrice Mahler
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Beatrice Mahler

Într-un interviu acordat pentru AgerPress, managerul institutului Marius Nasta a atras atenția asupra acetor 3 simptome care reprezintă adevărate motive de îngrijorare în valul al treilea al pandemiei. În cazul în care manifestați aceste 3 simptome, sfatul medicului este să vă prezentați de urgență la Camera de Gardă.

Manifestați aceste 3 simptome? Prezentați-vă la spital!

„Aş vrea să atrag atenţia asupra simptomatologiei care ar trebui să trimită pacientul către un consult medical în spital. Dacă în valul doi vorbeam în mod deosebit de o monitorizare a saturaţiei, sigur, saturaţia rămâne un parametru care trebuie monitorizat acasă, dar este extrem de important ca persoanele, mai ales cele care au comorbidităţi sau sunt persoane vârstnice, să îşi monitorizeze pofta de mâncare, lipsa poftei de mâncare este un semnal de alarmă, somnolenţa excesivă şi presiunea care apare la nivelul toracelui, durerea toracică difuză. Sunt 3 simptome care trebuie atent monitorizate la aceste categorii de persoane şi care trebuie să indice o posibilă evoluţie spre agravare şi impun consultul medical”, a susţinut medicul conform Agerpress.

Potrivit managerului Beatrice Mahler, majoritatea pacienților de la Institutul „Marius Nasta” au nevoie de debite crescute de oxigen.

„În spital lucrurile sunt destul de dificile. Practic, aş putea spune că întreaga secţie s-a transformat într-o secţie de terapie intensivă, pentru că în marea majoritate, peste 90% din pacienţi sunt pacienţi severi, care necesită debite crescute de oxigen, la care căutăm surse suplimentare de oxigen pe lângă oxigenul pe care îl avem de la staţia centrală de oxigen – adică butelii sau concentratoare de oxigen, pentru că abia cu surse suplimentare reuşim să stabilim o oxigenare cât de cât în parametrii de funcţionare ai organismului”, a explicat Beatrice Mahler.

Cadrul medical a declarat că un lucru îngrijorător este modul de evoluţie al complicaţiilor sau formele de complicaţii care apar la pacienţii din terapie intensivă.

„Un lucru extrem de îngrijorător este modul de evoluţie al bolii COVID la pacienţii critici şi complicaţiile care apar mai frecvent la pacienţii din terapie intensivă. Ca o caracteristică a valului trei, în Institutul „Marius Nasta” constatăm apariţia mai frecventă a evenimentelor trombotice arterio-venoase, complicaţii de temut ale evoluţiei în terapie intensivă a pacienţilor cu infecţie SARS-COV-2. În ultimele săptămâni am avut o serie de pacienţi, unii fără comorbidităţi, care au dezvoltat tromboze arteriale, cu ischemii de membre superioare sau membre inferioare, care în urma consultului efectuat de către colegii noştri din chirurgie vasculară au avut indicaţie de amputaţie”, a afirmat Beatrice Mahler.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel