luni, august 10, 2026
27.4 C
București

Boala regelui Charles, folosită în propaganda curentului antivaccinist

Un medic controversat a susţinut la conferinţa partidului Reform UK, condus de Nigel Farage, că vaccinul anti-Covid a cauzat cancer în familia regală.

Este vorba de Aseem Malhotra, un cardiolog britanic care a fost numit consilier principal al secretarului american pentru sănătate şi un sceptic faţă de vaccinuri Robert F. Kennedy. Discursul său a stârnit reacţii de uimire în sala din Birmingham, unde i s-a oferit un loc privilegiat pe scenă.

Citeste si…

După ce a prezentat ceea ce a numit dovezi că vaccinurile „au creat haos” în organismul uman, Malhotra a spus că a fost rugat să împărtăşească ceva de către un medic pe care l-a descris drept unul dintre cei mai renumiţi oncologi din Marea Britanie, relatează publicaţia The Guardian, citată de News.ro.

„El crede că este foarte probabil ca vaccinurile anti-Covid să fi fost un factor, un factor semnificativ, în cazurile de cancer ale membrilor familiei regale,” a declarat Malhotra, care anterior spusese: „Aceasta nu este doar opinia lui – mulţi alţi medici simt acelaşi lucru”.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Reacţii vehemente ale autorităţilor medicale

Declaraţiile au atras critici vehemente din partea ministrului sănătăţii, Wes Streeting, şi a altor oficiali. „Într-un moment în care vedem scăderea numărului de părinţi care îşi vaccinează copiii şi reapariţia unor boli pe care le eradicaserăm anterior, este şocant de iresponsabil din partea lui Nigel Farage să ofere o platformă acestor minciuni otrăvite,” a spus Streeting. „Farage ar trebui să îşi ceară scuze şi să rupă orice legături cu acest extremism periculos”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Cancer Research UK a declarat: „Nu există dovezi solide ale unei legături între vaccinul Covid-19 şi riscul de cancer. Vaccinul este o modalitate sigură şi eficientă de a proteja împotriva infecţiei şi de a preveni simptomele grave.”

Un sceptic cunoscut al vaccinurilor, Malhotra fusese listat în programul conferinţei pentru a vorbi pe tema „Make Britain Healthy Again”, un slogan împrumutat din administraţia Trump. Medicii l-au îndemnat pe Farage, înaintea discursului, să nu îi ofere o platformă pentru a se exprima.

Citeste si…

Malhotra a pronunţat greşit numele oncologului pe care l-a citat în discurs. Totuşi, în trecut a folosit X pentru a distribui un interviu acordat TalkTV de Angus Dalgleish, un oncolog care a legat vaccinurile Covid de cancer.

Nu a existat un comentariu imediat din partea Palatului Buckingham, care a anunţat pentru prima dată diagnosticul de cancer al regelui în februarie 2024. Prinţesa de Wales, Catherine, şi-a anunţat diagnosticul de cancer în martie 2024.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

„Profetul Apocalipsei” lovește din nou: previziunea cutremurătoare pentru finalul lui 2026. Ce se va întâmpla cu lumea

Craig Hamilton-Parker, clarvăzătorul britanic cunoscut drept „Noul Nostradamus” sau...

Câte kilograme este sănătos să slăbești într-o săptămână? Medicii recomandă un ritm pe care mulți îl ignoră

Când începi o dietă, rezultatele rapide pot părea încurajatoare....

Iei aceste medicamente? Medicii avertizează: ce se poate întâmpla în zilele de caniculă

Canicula poate deveni mai greu de suportat pentru persoanele...

Ești pe litoral? 46 de medici oferă consultații gratuite în 5 stațiuni. Ce boli pot fi depistate

Turiștii aflați în această perioadă pe litoralul românesc pot...

Două zodii sunt ocrotite de Fecioara Maria până pe 15 august. Urmează cea mai bună perioadă din ultimii 3 ani

Perioada care precede sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, prăznuită pe...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ce ajută cancerul să supraviețuiască și să se răspândească în organism

Celulele canceroase nu folosesc nutrienții doar pentru a obține...

Citește și