Sari la conținut

Bolile venerice, tot mai frecvente la persoanele peste 45 de ani

Divorţul, internetul şi Viagra sunt principalii vinovaţi în crearea unei isterii în rândul celor trecuţi de prima tinereţe care-şi caută iubirea.

Acesta este motivul pentru care incidenţa bolilor cu transimtere sexuală a crescut de la 35% la 400%  în cazul celor trecuţi de 45 de ani.

Persoanele proaspăt divorţate care încep să aibă din nou întâlniri amoroase nu iau în considerare avertizările referitoare la importanţa sexului protejat, crezând că sunt valabile doar pentru tineri.

Rosie Benson, o britanică de 59 de ani povesteşte cum s-a ales cu herpes genital în urma unei vacanţe în Jamaica.

,,Am contactat herpesul genital pe la 40 de ani când i-am făcut o vizită surorii mele, în Jamaica. Tocmai ieşisem dintr-o relaţie de 10 ani şi mă simţeam foarte vulnerabilă. Bărbatul de la care am luat infecţia cu transmitere sexuală se numea Tom şi era cam de vârsta mea. După ce am flirtat şi am băut rom, am fost de acord să merg la el acasă. La această vârstă nu te gândeşti deloc la bolile venerice, în plus Tom mi-a spus că a avut doar relaţii de lungă durată cu femei tinere şi am fost flatată că era atras de mine. Ne-am simţit foarte bine împreună, iar el era grozav în pat şi nici nu mi-a trecut prin cap să mă protejez, mai ales că eram la menopauză.

Peste două luni, când m-am întors acasă am descoperit că am contactat o infecţie cu transmitere sexuală şi am fost foarte dezamăgită de mine că nu m-am gândit să mă protejez”, a povestit britanica.

Cele mai frecvente boli venerice sunt gonoreea, o infecţie bacteriană extrem de contagioasă, care poate fi transmisă prin sex vaginal, anal sau oral şi care netratată, poate duce la infertilitate şi Chlamydia, o bacterie care se ia prin contact sexual şi provoacă infecţii genitale şi începe să dea semne când se agravează.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel