marți, martie 17, 2026
6.2 C
București

Când este sportul un risc pentru sănătate? Specialist: „Poate duce la probleme grave de gleznă, genunchi sau umăr!”

Exercițiile fizice frecvente sunt esențiale pentru organismul uman și menținerea vitalității. Cu toate acestea, sunt momente când sportul poate fi un risc pentru sănătate, dacă nu este practicat corespunzător. Cum putem limita afecțiunile asociate cu accidentările survenite în urma rutinei de mișcare?

În această privință, Dr. Ion Bogdan Codorean, medic ortoped specializat în traumatologie sportivă, trage un semnal de alarmă. Sportul practicat la domiciliu, în mod necorespunzător, poate cauza accidentări grave la nivelul gleznei, genunchilor și umerilor.  În contextul pandemic actual, mii de români și-au continuat rutina de mișcare la domiciliu, însă acest lucru poate reprezenta un adevărat risc pentru sănătate, în lipsa echipamentelor.

„Este foarte important să facem sport și în această perioadă, însă nu trebuie să uităm de câteva reguli de bază în practicarea exercițiilor fizice, mai ales că numărul accidentărilor petrecute în casă a crescut în ultimele luni”, semnalează dr. Ion Bogdan Codorean.

Care sunt cele mai frecvente accidentări?

Cele mai frecvente accidentări în urma exercițiilor fizice efectuate la domiciliu sunt la gleznă, umăr si genunchi, iar cele mai des întâlnite sunt entorsele de gleznă:

Citeste si…

”În topul accidentărilor sunt entorsele de gleznă care, netratate corespunzător, adică în cabinetul medicului ortoped, pot deriva în instabilitate de gleznă pe viată şi mai târziu se poate ajunge la artroză”, avertizează dr. Ion Bogdan Codorean.

Unele dintre exercițiile de bază în programul de mișcare al fiecărui practicant de sport acasă sunt genuflexiunile și săritul corzii care, pe cât par de inofensive, pe atât sunt de riscante pentru genunchi dacă nu sunt executate corect:

„Fără atenție și fără îndrumarea unui specialist banalele genuflexiuni, fandări sau sărituri de coarda pot duce la rupturi de menisc, rupturi de ligamente sau la agravarea unor leziuni preexistente la genunchi care pot ajunge, dacă sunt grave, la tratare doar prin intervenție chirurgicală.”, semnalează medicul ortoped, dr. Ion Bogdan Codorean, specializat în traumatologie sportivă.

Ridicările de gantere sau exercițiile cu elasticul pot duce si ele la accidentări la nivelului umărului:

„Pot fi două variante de cauze ale apariției problemelor la umăr în urma practicării sportului acasă. Ori este vorba de probleme preexistente si netratate, agravate de o mișcare greșită, cum ar fi calcificările, rupturile de coafă rotatorie, tendinitele sau sindromul de impingement, ori este vorba despre leziuni acute noi, precum întinderile de ligament sau rupturile de tendoane la nivelul umărului. ”, subliniază medicul ortoped, specializat în traumatologie sportivă.

De asemenea, medicul dezvăluie că bicicleta de interior este mai puțin riscantă pentru oase și cea mai eficientă metodă de mișcare care se poate face acasă.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un virus care îți șterge complet memoria sistemului imunitar este din nou în creștere

Cazurile de rujeolă au crescut semnificativ în ultimii ani,...

„Nu există vârstă pentru un AVC”. Semne care trebuie să te facă să suni urgent la 112

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate apărea la orice vârstă,...

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Efectul care a nedumerit lumea medicală

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Deși...

Bugetul Sănătății 2026: investiții record în programele naționale, dar fondurile rămân la limită

Ministrul Rogobete a prezentat astăzi bugetul Sănătății pentru 2026...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și