Sari la conținut

Un cercetător român dă o veste îmbucurătroare. ”Cred că într-o lună pandemia se va termina”

Când se va termina pandemia? Mai rapid decât am putea spera, e de părere acad. prof. dr. Adrian Restian, care a declarat, în cadrul unei emisiuni difuzată de postul Medika TV, că vom scăpa de pandemie de Covid-19 în aproximativ o lună.

Cercetătorul a ținut, totuși, să precizeze că vom scăpa de pandemie, nu și de virus care va rămâne printre noi, așa cum se întâmplă și cu virusul gripal. ”Cred că într-o lună se va termina. E un vârf prea abrupt și acum toți cei care nu respectă măsurile de protecție și sunt vulnerabili, vor face boala și rămân oamenii care sunt fricoși și care se vor imuniza treptat. Pentru că e importantă și cantitatea de virus cu care intri în contact. De exemplu, eu când merg în magazin, nu stau foarte mult. Stau cât este nevoie, evit întâlnirile și stau cât mai puțin posibil. O să vedeți că după o lună se va întâmpla ceva ori cu virusul, ori cu noi și se va termina acest trend ascendent și chiar înspăimântător al numărului de cazuri,” a explicat acad. Adrian Restian.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel