Sari la conținut

Cauzele apariției ”bolii secolului”

Auzim adesea despre ”boala secolului”. Ei bine, boala paradontală poate fi denumită astfel. Este principală cauză a pierderii dinților, deși poate ați considerat ca fiind vorba despre o afecțiune minoră.

Medicul Implantolog Dr. Taner Chemal ne explică: ”Boala parodontală (periodontita) reprezintă afectarea inflamatorie cronică a țesuturilor de susținere a dinților, adică a gingiei și a osului. Atunci când inflamația se limitează la nivelul gingiei, afecțiunea se numește gingivită, iar în cazul în care acest stadiu a fost depășit, iar inflamația cuprinde osul vorbim despre parodontită sau periodontită (în trecut se folosea termenul de parodontoză). Literal, periodontita înseamnă „în jurul dintelui”.”.

Medicul Implantolog Dr. Taner Chemal avertizează că, netrată, boala parodontală conduce la pierderea dinților. Poate afecta un singur dinte, mai multi dinți sau chiar toți dinții. Statistic, boala parodontală reprezintă principala cauză de pierdere a dinților și poate fi asociată și cu alte boli cronice ce includ diabetul și bolile cardiace.

Pentru a lupta cu această afecțiune și a o trata din timp pentru a nu se ajunge la pierderea dinților, trebuie să țineți cont de cauzele ce declanșează această boală. Cauza principală (factorul determinant) al bolii parodontale este placa bacteriană (microbii), însă Dr. Taner Chemal detaliază că există și mulți factori favorizanți:

1. Vârsta – studiile demonstrează că persoanele mai în vârstă dețin cea mai mare rată de boală parodontală, astfel că populația trecută de 65 de ani este afectată în proporție de peste 80% de boala parodontală.

2. Fumatul – consumul de tutun este asociat cu multe boli grave cum ar fi cancerul, bolile pulmonare, cardiace precum și cu alte numeroase probleme de sănătate. Fumatorii prezintă un risc crescut de a dezvolta boala parodontală și toate statisticile demonstrează că fumatul este principalul factor de risc în acest caz.

3. Genetica – cercetările au demonstrat că unele persoane au o predispoziție genetică ridicată pentru boala parodontală. În ciuda unei igiene orale corecte, aceste persoane au mai multe șanse de a dezvolta această boală. La Implantodent putem identifica aceasta categorie de pacienți cu ajutorul unui test genetic, astfel încât predispozitia la boală să fie depistată înainte ca ea să se instaleze și să afecteze ireversibil gingiile și osul.

4. Stresul – boala epocii moderne este asociată cu multe boli grave cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul, cancerul și alte numeroase probleme de sănătate și reprezintă un important factor de risc pentru boala parodontală. Cercetările au demonstrat că stresul diminuează capacitatea de apărare a organismului (imunitatea) împotriva infecțiilor, inclusiv a celei parodontale.

5. Medicamentele – unele medicamente, cum ar fi contraceptivele orale, medicamentele antidepresive și anumite medicamente pentru inimă pot afecta sănătatea orală. De aceea, în urma anamnezei, medicul dentist trebuie să informeze pacientul asupra acestor riscuri precum și asupra metodelor de diminuare a acestora.

6. Bruxismul (scrășnirea dinților) – declanșează cronic forțe excedentare suprasolicitând țesuturile de susținere a dinților. Odată depășită limita de suportabilitate a acestor forțe, aceste țesuturi încep să se deterioreze slăbind implantarea dintelui.

7. Alte boli sistemice – cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și artrita reumatoidă interferează cu sistemul inflamator al organismului și poate agrava starea gingiilor.

8. Nutriția proastă și obezitatea – o dietă săracă în nutrienții importanți poate compromite sistemul imunitar al organismului, îngreunând capacitatea acestuia de a lupta împotriva infecțiilor. Deoarece boala parodontală debutează cu infecție, nutriția proastă poate agrava starea gingiilor. În plus, cercetările au demonstrat că obezitatea crește considerabil riscul de boala parodontală.

 

 

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel