Categories: Ştiri sănătate

Ce boală cumplită îi paşte pe bărbaţii care au probleme cu somnul

Problemele de somn sunt foarte răspândite în societatea modernă de astăzi şi pot provoca probleme serioase de sănătate.

După ce au analizat timp de 5 ani starea de sănătate a bărbaţilor în vârstă în funcţie de tiparele de somn, cercetătorii au ajuns la concluzia că somnul insuficient dublează riscul de a suferi de cancer de prostată.

Echipa de oameni de ştiinţă coordonată de dr. Lara Sigurdardottir a analizat peste 2.000 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 67 şi 96 de ani. Aceştia au fost întrebaţi dacă iau pastile pentru a adormi, dacă au probleme să adoarmă, dacă le este dificil să adoarmă la loc atunci când se trezesc noaptea şi dacă se trezesc devreme şi rămân treji.

Niciunul dintre participanţi nu suferea de cancer de prostată la începutul studiului. Studiul a arătat că 8,7% dintre bărbaţi au relatat tulburări serioase ale somnului, iar 5,7% tulburări foarte grave ale somnului.

Cinci ani mai târziu, 6,4% dintre participanţii la studiu au fost diagnosticaţi cu cancer de prostată.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care sufereau de insomnie prezentau un risc sporit de a dezvolta cancer la prostată în comparaţie cu cei care nu aveau probleme de somn.

Riscul creştea proporţional cu gravitatea tulburărilor de somn, fiind de 1,6-2,1 ori mai mare decât în mod normal.

Cercetătorii au avut grijă să elimine posibilitatea ca problemele de somn să fie provocate de cancerul de prostată nediagnosticat sau de glandele mărite ale prostatei, ce provoacă dorinţa de a urina în timpul nopţii.

Oamenii de ştiinţă nu pot explica de ce lipsa somnului afectează riscul de a suferi de cancer de prostată.

„Cancerul de prostată este una dintre principalele probleme de sănătate ale bărbaţilor, iar tulburările de somn sunt foarte răspândite. Dacă rezultatele noastre vor fi confirmate de alte cercetări, somnul ar putea deveni o ţintă pentru reducerea riscului de cancer de prostată”, a comentat dr. Sigurdardottir.

Studiul efectuat de cercetătorii de la University of Iceland din Reykjavik a fost publicat în jurnalul ştiinţific Cancer Epidemiology, Biomarkers and Prevention.

 

 

Recent Posts

Predicția cumplită din Biblie cu privire la sfârșitul lumii: „Va trimite nisipul să distrugă totul”

Cerul de la sud de Atena, Grecia, a devenit portocaliu din cauza unei furtuni de…

11 ore ago

Viața unei zodii se schimbă până în luna Mai. Claudia Pătrășcanu: Sunt privilegiații sorții până în ultima zi din luna aprilie!

Camelia Pătrășcanu anunță că un semn poate să-și schimbe întreaga viață până la începutul lunii…

11 ore ago

Bill Gates a dezvăluit cele două alimente nelipsite din dieta sa: Nimeni nu se aștepta la asta

Fiind unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, se…

12 ore ago

Băuturi populare care protejează creierul de boli

Băuturile populare care protejează creierul de boli au atras o atenție considerabilă în ultimii ani,…

12 ore ago

Cum să mănânci corect micii. Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfurie. Nutriționist: Protejează vasele de sânge, are efect anticancerigen

Nutriționistul Cristian Mărgărit a oferit la Antena 3 câteva explicații cu privire la modul în…

13 ore ago

Rețetă pască fără aluat. Nu îngrașă și e absolut delicioasă!

Rețetă pască fără aluat. În cazul în care doriți să vă delectați cu un desert…

13 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian