Ce efect neașteptat poate avea sunătoarea, în cazul femeilor

Medicii le sfătuiesc pe femeile care folosesc contraceptive orale, să se ferească de sunătoare deoarece planta slăbeşte efectul pilulelor şi al implanturilor contraceptive, putând duce la apariţia unor sarcini nedorite.

Începând din anul 2000, organizaţia Medicines and Healthcare products Regulation Agency (MHRA) din Marea Britanie au înregistrat 19 cazuri în care se bănuieşte că sunătoarea ar fi interacţionat cu contraceptivele hormonale; în 15 cazuri, au apărut sarcini neplanificate, iar în alte 4 cazuri – sângerări menstruale neregulate.

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă cu multiple virtuţi terapeutice; în medicina populară românească, a fost utilizată multă vreme în special pentru tratamentul unor afecţiuni ale ficutului şi tubului digestiv, iar în Occident este prescrisă adesea pentru tratarea anxietăţii şi a stărilor depresive uşoare şi moderate.

Totuşi, administrarea aceastei plante prezintă şi unele pericole, deoarece interferă cu alte tratamente, reducându-le efectul. Astfel, se cunoaşte faptul că reduce efectele medicamentelor imunosupresoare, ceea ce ar putea determina respingerea unor transplanturi.

Iar acum, medicii reînnoiesc avertismentul în privinţa unei interacţiuni ale sunătoarei cu anumnite contraceptive hormonale, cum sunt implanturile şi pilulele anticoncepţionale.

Pe pachetele de contraceptive orale şi implanturile anticoncepţionale sunt, în general, înscrise texte ce recomandă pacientelor să nu ia remedii fitoterapeutice, deoarece acestea ar putea reduce efectul tratamentului, dar MHRA a insistat ca medicii să reînnoiască aceste sfaturi atunci când prescriu asemenea tratamente pacientelor lor.

De asemenea, pe unele pachete de preparate ce conţin sunătoare sunt menţionate posibilele ei efecte negative, în ceea ce priveşte interacţiunea cu alte medicamente, însă pe piaţă circulă multe produse neautorizate care nu sunt însoţite de această informaţie.

Avertizarea se referă la implanturile contraceptive şi la pilule contraceptive de progesteron sau combinate. Nu se ştie încă dacă sunătoarea reduce şi efectul dispozitivelor contraceptive intrauterine („sterilet”); conform afirmaţiilor experţilor MHRA, nu există deocamdată suficiente date pentru a se putea emite o avertizare şi în acest sens.

Recent Posts

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

14 minute ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

43 de minute ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

o oră ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

2 ore ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

2 ore ago

PONTURI. Cum îți dai seama că este proaspătă carnea de miel

Carnea de miel proaspătă este un criteriu important mai ales în timpul pregătirilor culinare pentru…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului