Sari la conținut

Ce este noul DIABET de tip 3

Profesorii de la Universitatea de Medicină „Warren Alpet” susțin că au descoperit de ce apare boala Alzheimer și i-au dat o denumire nouă: Diabet de tip 3. Specialiștii au demonstrat pe șoareci de laborator că boala neurodegenerativă este provocată de intoleranța creierului la insulină.

Sandra Sălăgean

Insulina se regăsește în mod natural în organismul uman, dar în cazul celor predispuși la diabet sau care nu duc o viață sănătoasă, ea devine insuficientă sau creierul ajunge să o respingă, se explică în documentarul medical „Untangling Alzheimer”. Mai mult, bolnavii de diabet tip 2 prezintă în organism depozite de proteine beta-amiloide, iar acestea au fost descoperite și în creierele bolnavilor de Alzheimer, dovedind o legătură incontestabilă între cele două afecțiuni.

Cercetările menționate arată că rezistența la insulină provocată de consumul excesiv de carbohidrați, zahăr și consumul insuficient de grăsimi sănătoase sunt factorii principali care pornesc cascada de probleme ale creierului. Rezultatul? Pierderi de memorie și, în final, demență.

S-au descoperit simptomele reale

Multă lume crede eronat că parcurgerea vieții prin această boală se rezumă doar la pierderea memoriei. Din nefericire, cercetorii care au realizat acest documentar au dezvăluit că simptomele sunt supărătoare și greu de tolerat. Acestea sunt:

– vedere în tunel și încețoșată

– lipsa simțurilor pe suprafețele palmelor și ale mâinilor

– tremur, slăbiciune musculară

În lucrarea științifică se menționează că un bolnav de Alzheimer, din cauza acestor deficiențe, duce o viață asemănătoare cu cea a unui om cu handicap grav.

Concluzia cercetătorilor a fost că majoritatea centrelor destinate celor care suferă de această boală nu sunt suficient pregătite pentru a le ușura viața.

Creier „în flăcări”

Investigațiile imagistice de tip RMN arată diferența colosală între creierul unui om sănătos și cel al unui bolnav de Alzheimer. „Dacă ai putea privi creierul unui pacient cu Alzheimer, ai vedea un creier în flăcări. Această inflamație apare de multe ori în bolile cronice și are efecte dramatice în procesul general de îmbătrânire. Când această inflamație e permanentă, vorbim de Alzheimer“, spunedr. Mark Adam Hyman.

Vestea bună pe care o dă cercetătorul este că o parte din procesul neurodegenerativ este reversibil. ”Trebuie să ne controlăm insulina periodic și să avem o cantitate de zahăr în sânge cât mai mică. Șoarecii au arătat îmbunătățiri semnificative a stării generale după ce au fost trecuți pe hrană de calitate superioară și au fost puși mai des pe roată. În toate cazurile, boala s-a oprit din evoluție”, mai spune el.

Așadar, demența poate fi prevenită și chiar tratată dacă se acționează la timp asupra tuturor factorilor care influențează funcțiile creierului în mod negativ: sedentarism, stres, deficiențe nutriționale, toxine, dezechilibre hormonale și inflamație.

Știați că…

…25% dintre cei peste 75 de ani și 50% dintre cei cu vârste de peste 85 de ani vor dezvolta demență sau boala Alzheimer?

…cercetătorii consideră că Alzheimer va afecta peste 106 milioane de oameni până în anul 2050, acum fiind a șaptea cauză de deces la nivel mondial?

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel