Sari la conținut

Ce frumos a anunțat! Adelina Pestrițu a vrut să se afle de la ea

Astăzi, 13 noiembrie, Virgil Steblea – soțul Adelinei Pestrițu împlinește 37 de ani, iar îndrăgita bloggariță a avut grijă să îi facă o surpriză soțului cu care și-a surprins plăcut și fanii.

Pe lângă mesajul extrem de emoționant postat în mediul online pentru cel cu care își împarte viața, Adelina Pestrițu și-a surprins fanii cu imagini din cadrul unei ședințe foto în familie, la care a luat parte inclusiv fiica lor, micuța Zeny.

Nimeni nu se aștepta la un asemenea gest din partea fostei prezentatoare TV, pentru că, până în acest moment, a decis să nu își expună fiica în mediul online decât o scurtă perioadă de la naștere.

Acum fanii au avut parte de un real șoc în momentul în care au văzut cum arată micuța Zenaida Maria, la vârsta de 4 anișori.

„Exista momente in viata cand simti ca ai TOT si ca nu poate exista “mai mult”, cand sufletul este atat de plin de bine, de dragoste si de frumos incat te simti coplesit de recunostinta. Manutele mici in jurul nostru, zambetele largi si atat de sincere, imbratisarile stranse, privirile pline de lumina sunt cel mai frumos cadou. La multi si frumosi ani, Virgil! Multumesc pentru acest TOT! Te iubim!”, a scris Adelina Pestrițu pe Instagram.

Adelina a recunoscut încă de când nu era căsătorită cu cel care a făcut-o mamă faptul că iubește copiii. Mulți și-au imaginat-o deseori în rolul de mamă, iar după ce și-a văzut visul cu ochii aceasta a susținut că se gândește și la al doilea copil.

Cunoscuta vedetă formează o familie exact cum și-a dorit alături de Virgil Șteblea. Aceștia sunt împreună de trei ani, dar au reușit să facă mai multe decât alții într-o viață. Cei doi au format un cămin, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste bazată pe încredere și își dedică timpul exclusiv fetiței lor.

„ Zenaida completează perfect acest peisaj frumos de familie, iar izolarea ne face cumva să ne imaginam cum ar fi viața cu un frățior pentru micuța noastră. Timpul petrecut în casă ne ajută să ne bucuram unii de alții și să simțim cu adevărat această sărbătoare” a declarat Adelina Pestrițu

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel