marți, ianuarie 31, 2023

Ce sărbătoare este joi, 29 decembrie, în calendarul creștinilor: Sfinții 14.000 de prunci din porunca lui Irod. Tot mâine se cinstește și Sfântul Cuvios Marcel.

Este sărbătoare importantă pentru toți creștinii ortodocși joi, 29 decembrie 2022. Iată ce sfinți sunt prăznuiți în Biserica Ortodoxă, potrivit Doxologia și crestinortodox.ro.

Povestea Sfinților 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

„Irod, vazand ca s-a batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Imparatului iudeilor cel de curand nascut.

Te-ar mai interesa: Horoscop 31 ianuarie 2023. Astrolog: Trebuie să al...

S-a maniat asupra magilor, ca nu s-au intors la dansul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a maniat, temandu-se ca sa nu-i ia imparatia. Caci Irod socotea ca Hristos voieste sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta.

Ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici magilor sa le rasplateasca pentru ca se dusesera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, a varsat mania sa asupra nevinovatilor prunci.

Ca o fiara cumplita, cand se raneste de cineva si nu ia seama asupra aceluia care a ranit-o, ci ori ce-i iese inaintea ochilor, aceea raneste si rupe ca pe insusi acela ce ar fi ranit-o.

Te-ar mai interesa: Privitul la lumânare timp de 10 minute te scapă de...

Asa si Irod, fiind ranit cu mania si neafland pe aceia prin care s-a ranit, rapea si omora pe pruncii care cu nimic nu-l mahnisera. Trimitand ostasi inarmati ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii ce erau in Betleem si in toate hotarele lui, de la doi ani si mai jos, dupa vremea care i se adeverise de la magi.

„Prunci se omorau în multe chipuri…”

Prunci se omorau in multe chipuri. Pe unii ii taiau cu sabia, pe altii ii ucideau de piatra si de zid, pe altii ii tranteau la pamant si ii calcau in picioare, pe altii ii sugrumau cu mainile, iar pe altii ii rupeau si-i despicau; pe unii ii insulitau si pe altii ii taiau in doua.

Te-ar mai interesa: Simptome neobișnuite care pot indica o boală gravă...

Mamele plangeau cu amar, pana la cer strigau, smulgandu-si parul, rupandu-si hainele si trupurile, incat s-au implinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas in Rama s-a auzit, plangere, tanguire si tipet mult.

Rahila plangandu-si pe fiii sai si nu putea sa se mangiie, caci nu mai erau. Rama era o cetate mica, care se numea asa fiindca statea la un loc inalt ce era in hotarele lui Veniamin.

Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru ca Rahila, femeia patriarhului Iacov si mama lui Veniamin, acolo era ingropata. Deci dupa mormantul Rahilei, Betleemul isi cistigase numele de

Te-ar mai interesa: Totul despre una dintre cele mai mortale forme de ...

Rahila, si cand se omorau prunci in Rahila, adica in Betleem, atunci se auzea in cetatea Rama, pentru ca nu era departe de Betleem si se auzea glasul plangerii si al tanguirii, plangand maicile pentru omorirea pruncilor lor, a caror plangere o scriu doi sfinti: Ioan Gura de Aur si Damaschin.

Dintre acestia, cel dintai povesteste astfel: „Acestea vazand maicile, intrebau pe ucigasi: „Pentru ce omorati pe pruncii nostri? Ce rautate au facut imparatului sau voua?” Si nu era cine sa le raspunda lor pentru ce se face aceasta ucidere napraznica si nu era cine sa le mangiie acea plangere.

Te-ar mai interesa: Dezvăluiri tulburătoare despre Zoia Ceaușescu: ...

„Oare nu știți dragostea mamei către fiu?”

Iar ele strigau catre ostasi: „Miluiti-ne pe noi, oamenilor, miluiti-ne pe noi! Au doara nu ati avut si voi mame? Oare nu stiti dragostea mamei catre fiu? Au nu aveti femei? Nu va rusinati vazand piepturile lor goale? Oare n-ati fost si voi iubiti de mamele voastre?

Oare nu va temeti ca nu cumva sa se intample si fiilor vostri una ca aceasta? Miluiti-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiti de fiii nostri, ci mai intai omorati-ne pe noi, pentru ca nu putem rabda moartea fiilor nostri; pe noi sa ne insultati daca fiii nostri v-au facut vreun rau, ca astfel si noi impreuna cu dansii sa primim moartea”.

Acestea si celelalte graind din durerea inimii si, de manie ca niste bete fiind, fara de sfiala isi rupeau hainele de pe ele, cu care se cuvenea sa-si acopere pieptul si de multa jale isi descopereau piepturile

lor si cu pietre se bateau peste trupurile lor, fetele si le zgiriiau, parul isi rupeau, cerul il chemau intru marturie, strigand catre Dumnezeu: „Ce salbaticie este aceasta de la imparatul, o!

Stapanul nostru, Doamne, care se impotriveste fapturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoara! Tu ne-ai daruit noua fii, iar el ne lipseste pe noi de dansii. Pentru ce am nascut parte barbateasca, daca cu amara moarte se omoara pruncii nostri?”

Iar Sfantul Ioan Damaschin, asa vorbeste: „Stau langa pruncii cei ucisi mamele cele ce rabdasera dureri intru nastere, avandu-si cositele capului despletite.

Mainile in vazduh ridicandu-si, parul smulgandu-si, capetele cu tarana presarandu-si, cerul punandu-l inainte marturie, cu lacrimi udandu-se si catre Irod, care nu era de fata, ziceau: „Ce este aceasta porunca noua venita asupra noastra, o! imparate?

Oare nu esti si tu tata al fiilor tai? Oare nu stii dragostea parintilor catre fii? Dar steaua te-a scarbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci sageti la ceruri, ci usuci piepturile cele izvoratoare de lapte? Oare magii ti-au facut rau tie?

Apoi pentru ce nu te scoli cu razboi asupra Persiei si pe Betleem il lasi fara de fii? Daca S-a nascut Imparat nou si din carti ai primit marturie despre Dansul, apoi prinde pe ingerul Gavriil si il pune in temnita”. Pana aici graieste Sfantul Ioan despre tanguirea maicilor Betleemului.

Dupa uciderea sfintilor prunci, al caror numar era paisprezece mii, degraba a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigasul acela, pe imparatul Irod, pentru ca a primit amar sfarsit vietii sale.

Sfantul Teofilact povesteste astfel: „Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflatura picioarelor, de astuparea narilor, de tremurare a tot trupul si de alte boli ascunse, rau si-a lepadat ticalosul sau suflet”.

Se mai povesteste si aceasta, ca nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci si dintre cetatenii Ierusalimului, la sfarsitul sau, pe multi din oamenii cei mai de frunte si mai cinstiti i-a dat mortii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorat, precum si pe toti mai marii preotilor si carturarilor poporului, pe care ii intrebase mai inainte unde are sa se nasca Hristos.

Ei ii spusesera ca in Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urma, i-a taiat cu sabia.

Aceasta s-a facut prin judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, pentru ca aceia toti se sfatuira impreuna cu Irod sa omoare pe pruncul Iisus.

Deci, impreuna cu Irod si ei rau s-au sfarsit, precum a zis ingerul catre Iosif in Egipt: Au murit cei ce cautau sufletul Pruncului. Iata ca nu numai singur Irod cauta sa omoare Pruncul, ci si toti cei ce se sfatuisera cu dansul, mai marii preotilor si carturarilor.

Deci, nu numai singur Irod a murit, ci si toti cei ce cautau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorat, iar ei de Irod ucigandu-se, caruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.

Faptul ca toti aceia cautau sa ucida pe Hristos si se uneau cu Irod la aceasta, aratat este aici: „Ca pe dreptul acela, batranul Simeon, primitorul de Dumnezeu, dupa marturia Sfantului Epifanie, –

pentru marturisirea lui cea pentru Hristos, care a facut-o in biserica inaintea poporului – dupa ce s-a sfarsit, nu l-a invrednicit a fi pus in groapa, precum se cadea unui barbat sfant si preaintelept dascal, prooroc mai inainte-vazator si batran mai cinstit decat toti.

Ba inca si Sfantului prooroc Zaharia i-a randuit moarte pentru aceasta, caci pe Preacurata Fecioara, care intrase in biserica intru curatie cu Pruncul, a dus-o in locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau barbat.

De aceasta pomeneste Grigore de Nisa, Chiril al Alexandrinul si Andrei al Critului. Daca au vazut aceea, carturarii si fariseii au inceput a carti, iar Zaharia a stat lor impotriva, adeverindu-le ca acea Maica si dupa nastere este Fecioara curata.

Dar ei, necrezand, le spunea sfantul ca toata firea omeneasca impreuna cu toata zidirea este slujitoare Ziditorului sau. In mainile Lui cele atotputernice sta precum va voi sa randuiasca faptura Sa si sa faca ca Fecioara sa nasca, iar dupa nastere sa ramana tot Fecioara.

Pentru aceea si pe aceasta maica n-a despartit-o de locul fecioarelor, de vreme ce este tot fecioara. Atunci carturarii carteau in inimile lor contra lui Zaharia, ca asupra unui calcator de lege si cu zavistie se maniau pentru aceste doua pricini: pentru ca a pus pe Maica cu Pruncul in locul fecioarelor si pentru ca da niste marturii ca acelea despre Prunc.

Apoi n-a ascuns aceasta inaintea lui Irod, ci i-a spus lui mai pe urma. In acea vreme, Iosif cu Maria fugisera in Egipt si indata, fiind cautat Pruncul, nu s-a aflat si de atunci s-a maniat asupra proorocului Zaharia si asupra lui Simeon.

Deci lui Simeon, degraba murind, nu i-a facut ingropare cinstita; iar lui Zaharia i-a mijlocit mai pe urma moarte de la Irod.

Apoi, in vremea uciderii pruncilor Betleemului, insusi arhiereul Zaharia – pentru ca nu a dat pe fiul sau Ioan spre ucidere – a fost ucis intre biserica si altar, carturarii si fariseii randuindu-i aceasta, pentru marturie ce daduse despre Preacurata Fecioara si despre ducerea ei in locul fecioarelor.

Dupa aceea si ei au dobindit vrednica ucidere de la Irod, imparatul lor. Insa, deosebit, a mai taiat Irod saptezeci de barbati preaintelepti, care formau soborul numit Sinedriu.

Numai pe unul dintr-insii l-a lasat viu si pe acela a poruncit sa-l orbeasca. Erau in acea vreme in Ierusalim doi dascali preaintelepti, preaslaviti si iubiti tuturor: Iuda, ce se zicea al Avrifei si Matei Garguloti.

Pe acestia, impreuna cu alti doi prieteni ai lor, i-a ars de vii. Mai inainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a rasculat cumplit, caci a omorat pe fratele sau Feror, pe sora sa Salomi, pe barbatul ei,

care era din semintia lui David si pe femeia sa Mariamna, care asemenea era din semintia lui David, pe Antipatru, fiul sau cel nascut dintr-insa, pe doi fii: Aristobol si Alexandru si pe alti multi nevinovati i-a dat mortii.

La sfarsit, cand sa-si lepede ticalosul sau suflet a poruncit ostasilor sai celor mai credinciosi si despre alti barbati cinstiti ai iudeilor – din care nu putini, erau in lanturi – ca sa-i omoare pe toti, atunci cand el isi va da sufletul, pentru ca sa nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vartos sa planga vazand atitia morti ai lor; ceea ce s-a si facut.

Asa, cel rau, rau a pierit cu sunet si pe multi i-a pierdut impreuna cu dansul. Acela, impreuna cu cei ce au avut acelasi gand cu el, s-a salasuit in iad. Cu adevarat, a unor prunci ca acestia este imparatia cerului, intru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

Sfântul Cuvios Marcel

Cuviosul Marcel era din cetatea Apamiei Siriei, din parinti bogati si de bun neam. Ramanand orfan de parinti din frageda copilarie, nu s-a abatut la dezmierdari necuviincioase, nici nu a cheltuit parinteasca bogatie in pofte trupesti, precum au obicei tinerii, ci intai s-a dus in Antiohia cea mare pentru invatatura filosofiei.

Dobindind dascal iscusit si invatat degraba a deprins bine toata filosofia. Apoi, a poftit si iubirea de intelepciune cea duhovniceasca si de aceea voia sa mearga la Efes, auzind ca se afla acolo multime de barbati desavarsiti in faptele cele bune.

Iesind din Antiohia, a impartit saracilor mai intai toata mostenirea sa ce o avea de la parinti in Apamia. Apoi, trecand cu vederea toate cele lumesti, a ajuns la Efes.

Acolo, petrecand langa un iubitor de Dumnezeu, se povatuia cu faptele bune de la robul lui Dumnezeu Promot, care se afla intru atata desavarsire, incat prin usile incuiate intra in bisericile Domnului, la rugaciunea cea de noapte.

Deci, de la acela si de la ceilalti barbati sfinti, care se aflau acolo, fericitul Marcel, uitandu-se spre viata lor cea plina de fapte bune, aduna mult folos; ca si din multe feluri de flori, impletindu-si cununa, in fel de fel de fapte bune se invata, avand acolo felurite chipuri ale vietii celei cu placere de Dumnezeu.

Vietuind impreuna in saracia cea de bunavoie, isi agonisise cele de trebuinta trupului sau din osteneala mainilor sale, caci stia sa scrie frumos.

Toata noaptea o petrecea la rugaciune, iar ziua la scrierea cartilor, pentru care luand pretul, numai cat ii trebuia cheltuia la nevoile sale, iar restul le impartea saracilor. Astfel au fost inceputurile vietii lui, celei cu fapte bune.

Auzind despre ava Alexandru in Vizantia, ca este preaintelept cu cuvantul si mare cu lucrul, indestulat spre mantuirea multor suflete, Marcel, lasand Efesul, s-a sarguit a merge catre acela.

Intr-acea vreme fericitul Alexandru, impreuna cu fratii sai, petreceau langa biserica Sfantului Mina.

Apoi langa marginea Marii Negre a zidit o manastire preacinstita, in care cu adevarat a asezat o randuiala noua, insa mai frumoasa decat altele, ca astfel neincetat, ziua si noaptea, sa se slaveasca Dumnezeu prin cantarea psalmilor; si cantau fratii in biserica schimbindu-se pe ceasuri.

Venind Marcel in Vizantia, s-a cunoscut cu unul din fratii acelui locas, cu numele Iacov. Acesta a adus pe Marcel la ava Alexandru si l-a imbracat in randuiala monahiceasca, vazand mai inainte intr-insul darul lui Dumnezeu.

Apoi a proorocit despre dansul ceva dumnezeiesc, zicand despre amandoi, adica despre Iacov si despre Marcel, astfel: „Andrei a urmat mai intai lui Hristos, dar Ioan l-a ajuns pe el.

Pe Iacov socotindu-l ca pe Andrei, iar pe Marcel ca pe Ioan, caci ii vedea pe amandoi cu un duh arzand de dragostea catre Dumnezeu; desi Iacov era ca Andrei, purtand jugul lui Hristos, insa Marcel fiind ca Ioan, in multe daruri l-a covarsit pe Iacov.

Caci era cu adevarat la un chip cu Sfantul Ioan, feciorelnicul si cuvantatorul de Dumnezeu, cu fecioria sa cea fara de prihana si cu intelepciunea cea de Dumnezeu insuflata.

Nevoindu-se in locasul acela vreme indelungata si cistigand darul mai inaintei-vederi, a vazut mai dinainte moartea dascalului sau, care era sa fie degraba, adica a lui ava Alexandru, spunand ca dupa moartea aceluia se va da lui cinstea incepatoriei.

Dar el fiind tanar, nevoind sa stapaneasca pe cei mai batrani si sa-i aiba spre ocarmuire – pentru ca iubea mai vartos sa fie ocarmuit de altii -, a iesit pe ascuns din manastire si inconjura laturile cele dimprejur, cercetand pe sfintii parinti, care in multe chipuri se nevoiau si primea de la fiecare deosebit folos.

In acea vreme dumnezeiescul Alexandru s-a dus catre Domnul si a fost cautat Marcel de toti fratii, cu un gand sa-l puna pe Marcel in locul lui Alexandru, si, negasindu-l, se intristara.

Apoi pe un oarecare Ioan, barbat batran cu buna intelegere, caruia si acel fericit Iacov i-a dat loc pentru cinstea caruntetei sale si pentru buna intelegere cea desavarsita, l-a pus egumen al locasului.

Despre acesta instiintandu-se Sfantul Marcel, indata s-a intors in locasul sau si s-au bucurat fratii de intoarcerea sa. Iar lui ava Ioan ii era iubit, caci foarte mult ii era de trebuinta si de ajutor in locasul sau, ca mana lui cea dreapta.

Dupa catava vreme ava Ioan, cu sfatul unui iubitor de Dumnezeu, a mutat manastirea la un loc mai fara de zgomot, care era in Bitinia, aproape de tarmuri, ce se numea Irineos, care va sa zica pasnic, caci cu adevarat acel loc era pasnic si linistit pentru petrecerea monahilor, fiind departe de tulburarile si gilcevile poporului.

Deci, s-a mutat cu manastirea si acea lege frumoasa pe care o asezase Cuviosul Alexandru. Adica, marind pe Dumnezeu ziua si noaptea, prin cantari de psalmi in biserica, schimbindu-se fratii pe rand la aceasta, pentru care pricina acea manastire si pana acum se cheama a Neadormitilor.

Acolo s-a incredintat lui Marcel toata ocarmuirea si grija manastireasca, ca unui credincios in toate si iscusit intru toata slujba, caruia chiar si incepatoria degraba era sa i se incredinteze.

Despre acest lucru singur mai inainte vedea cu ochii cei mai inainte-vazatori, insa si altora le era descoperit de la Dumnezeu acel lucru.

Caci egumenul unei manastiri, care era acolo aproape, cu numele Macedonie, nu acel Macedonie care era luptator contra Sfantului Duh, ci altul – pentru ca acela era din numarul celor lepadati, iar acesta unul din cuviosi, barbat mai inainte-vazator, acesta a proorocit fericitului Marcel, ca are sa fie nu numai pastor al oilor celor cuvantatoare, ci si numele lui va fi slavit peste tot pamantul, pentru multimea si sfintenia faptelor lui cele bune.

Multi dintre elini, din romani si din barbari, prin invatatura lui, lasand ratacirea parinteasca, s-au intors catre Dumnezeu si L-au preamarit.

Acestea auzindu-le, Cuviosul Marcel s-a intors in manastire. Dar mai inainte de a ajunge el acolo, aveau fratii intre dansii o impotrivire si o prigonire ca aceasta pentru dansul.

Adica, unii il laudau catre egumen, zicand ca pentru smerenie a fugit cand era sa moara ava Alexandru, ca sa nu-l faca pe dansul egumen; iar altii, care erau mai trandavi, ziceau – nestiind fapta buna a lui Marcel – caci cunoscand ca era sa aleaga egumen pe Ioan, a fugit ca sa nu-i fie rusine pe urma.

Acestea le ziceau fratii ca niste oameni, iar Hristos Insusi Adevarul a pus in mintea egumenului si a zis acestea ca sa arate fapta buna a lui Marcel: „Nu este trebuinta ca sa va prigoniti in zadar, caci eu cunosc pe barbatul acesta mult imbunatatit, precum va veti incredinta dimineata”.

In acea vreme manastirea era foarte saraca si monahii erau prea iubitori de straini. De aceea au facut o moara si au cumparat un asin batran, ca, slujind la moara, sa faca paine pentru straini.

Egumenul, chemand pe Marcel, i-a zis: „Stiindu-te sarguitor, iti dau grija asinului si aceasta sa nu crezi ca e o slujba usoara, caci este de nevoie si trebuincioasa, si orice slujba vei face asinului, va fi de folos noua tuturor.

Daca dobitocul se va trece cu vederea si noi si strainii ne vom lipsi de paine”. Aceasta, a socotit oarecare din monahi, s-a facut ca Marcel sa se arate ocarator; dar minunatul Ioan, stiind ceea ce are sa fie, i-a poruncit astfel.

Pentru aceea cuviosul nu numai ca a primit slujba, ci cu dragoste si cu osardie a dat si in scris ca sa fie indatorat la slujba asinului cat va trai de-a pururea pomenitul.

Asa slujea asinului totdeauna cu atata sarguinta si ingrijire, incat se minunau toti si se spaimantau de smerenia lui cea inalta. Apoi a fost rugat de frati sa inceteze de a mai paste pe cei necuvantatori, vrednic fiind a se face pastor celor cuvantatori.

Nu dupa multa vreme ava Ioan ducandu-se catre Domnul, fericitul Marcel a fost pus egumen al Manastirii Neadormitilor si era foarte milostiv catre cei saraci, hranind in toate zilele multime de flamanzi.

Dumnezeu ajuta scopului lui bun, caci precum a inmultit odinioara cele cinci paini si doi pesti, dand hrana la cinci mii de oameni, asa si in locasul lui Marcel bucatele cele putine le inmultea prin minune nevazuta, incat ajungea nu numai fratilor hrana, ci si multimii saracilor si strainilor, spre ospatul cel de toate zilele, precum mai pe urma vom arata.

Inmultindu-se turma cea cuvantatoare si in toate zilele adaugandu-se numarul fratilor, era de trebuinta pastorului sa mai largeasca ograda, sa faca locas de rugaciune mai mare, ca sa fie mai multa hrana, precum si altele care se cuvin vietii omenesti, pentru atitia barbati duhovnicesti, care se adunasera la dansul – care era ca o oglinda a faptelor cele bune.

El atunci toate le-a cheltuit spre hrana saracilor, iar Dumnezeu, spre Care isi pusese nadejdea, nelasand pe cei ce-I slujesc Lui, a randuit cele de trebuinta lor in acest chip.

Un tanar oarecare, cu numele Faretie, fiu al unui mare boier din Roma, foarte bogat, iubind viata dupa Dumnezeu, a pus gand sa se faca monah, ca sa dobindeasca desfatarea cea vesnica.

Defaimand slava cea desarta si toata odihna trupeasca, a luat pe slugile si bogatia sa si a venit la Cuviosul Marcel, cerand sa se faca monah, apoi a daruit manastirii toate bogatiile sale.

Cuviosul, cunoscand ca un prooroc ca nu numai boierul, ci si slugile lui vor sa sporeasca in fapte bune, l-a imbracat in chip monahicesc, impreuna cu slugile lui.

Cu acea avere mai intai a zidit o biserica noua din piatra, foarte frumoasa si foarte mare, apoi a innoit toata ograda manastirii si multime de chilii vechi. Inca si o bolnita rasfatata s-a zidit, asemenea si case de straini; si s-au savarsit bine toate zidirile ce se cuveneau.

Apoi s-a agonisit hrana si imbracaminte si altele de trebuinta manastirii din averea aceea. Astfel, Dumnezeu, purtatorul de grija a toate, celor ce cautau mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui acestea toate le-a adaugat.

Pretutindeni strabatea vestea despre Cuviosul Marcel si despre oranduiala manastirii Neadormite, incat multi ravneau oranduiala aceea, luand povatuitori de la dansul.

Precum ieseau raurile din Edem asa pornea din locasul lui Marcel, prin toate manastirile si toate cetatile, oranduiala si obiceiurile cele monahicesti, precum si cantarea Bisericii cea neincetata.

Puteai vedea in fiecare manastire egumen din locasul lui Marcel si toata oranduiala din manastirea Neadormitilor; incat tuturor manastirilor care se aflau in partile acelea, Sfantul Marcel le era incepator de randuiala, arhimandrit, datator de lege si indreptator.

Multi, dupa proorocirea lui Macedonie mai inainte-vazatorul, se aduceau catre Dumnezeu din ratacirea elineasca, prin ducerea de mana a lui Marcel.

Apoi, cetele ingerilor celor pamantesti cei ce ziua si noaptea canta lui Dumnezeu se inmulteau. Insa acum este vremea a spune si despre unele din minunile lui Marcel.

Trei episcopi fiind robiti de barbari, apoi izbavindu-se din robie, se intorceau intru ale lor. Dar, de vreme ce le era calea pe langa locasul lui Marcel, s-au abatut la cuviosul.

Iar el, primindu-i cu dragoste si odihnindu-i, cand au vrut sa plece a vrut sa le dea ceva de cheltuiala pe cale, pentru ca erau foarte saraci.

Chemand pe economul cu numele de Iulian, l-a intrebat citi bani are in camara? Iar el a zis: „Zece arginti”. Deci a poruncit cuviosul sa-i dea toti acelor episcopi saraci. Dar el le-a dat numai cate unul, iar pe ceilalti i-a oprit pentru trebuintele manastirii.

Sfantul, vazand mai inainte cu duhul, a chemat pe econom si i-a poruncit sa dea si ceilalti arginti episcopilor. Mergand economul le-a mai dat inca cate doi si a facut noua, iar pe al zecelea l-a oprit, pentru saracii care veneau in toate zilele.

Dupa aceasta un om oarecare, iubitor de Dumnezeu, a venit la cuviosul si i-a dat lui, spre cheltuiala manastirii, nouazeci de talanti de aur.

Chemand Cuviosul Marcel pe Iulian economul, se mania asupra lui, mustrandu-i sgircenia si a zis: „Iata, vrea Dumnezeu, prin mana acestui om drept-credincios, sa ne trimita o suta de talanti de aur.

Dar, de vreme ce tu neascultand porunca mea, ai oprit un argint, pentru aceea Chivernisitorul cel de obste al tuturor, Care vrea sa ne rasplateasca noua insutit, ne-a lipsit de cei zece talanti”.

Iar economul, rusinandu-se, a cazut la picioarele lui si isi ceru iertare. Acest Iulian mai tarziu a fost mitropolit al Efesului si a avut viata placuta lui Dumnezeu.

Cuviosul avea si darul tamaduirilor. Pe Elpidie monahul, care avea o rana cumplita in gura, numai cu o singura atingere l-a vindecat.

Pe Stefan monahul, care avea mare incuiere a stomacului, incat nici un fel de doctorie nu-l putea ajuta, prin atingerea sa, pipaindu-i pantecele si spatele, l-a vindecat. Economul Iulian, cel mai sus pomenit, imbolnavindu-se si fiind aproape de moarte, indoita tamaduire i-a dat, adica trupeasca si sufleteasca, invatandu-l mai intai, precum se cadea, sa nu fie neascultator la cele poruncite, nici sa nadajduiasca spre adunarea cea vremelnica, ci sa aiba nadejde in Dumnezeu, Care pentru toti deopotriva se ingrijeste; si asa indreptand sufletul lui, i-a ridicat din patul durerii si trupul. Dar ne sta inainte ca sa povestim inca un lucru si mai minunat.

Un evreu oarecare din adunarea samarinenilor, avand pe trupul sau dureri de rani nevindecate, dupa ce a slabit, deznadajduindu-se a se mai vindeca cu tot mestesugul doctoricesc, a alergat la nadejdea cea de pe urma, adica la acest grabnic si fara plata doctor, Cuviosul Marcel.

Deci, l-a intrebat Cuviosul despre credinta si, dupa ce a cunoscut credinta lui cea ratacita, a zis: „Cu neputinta este a dobindi tamaduire, de nu se va lepada mai intai de paganatatea sa si sa primeasca credinta cea crestineasca”.

Atunci samarineanul a fagaduit ca de va dobindi tamaduire, indata se va face crestin. Fiind rugat batranul, a vindecat pe bolnav cu rugaciunea si indata cel tamaduit s-a adaugat catre crestineasca marturisire. Dar netrecand patru zile, iudeul acela s-a intors iarasi la paganatatea sa, precum se zice: „Ciinele s-a intors iarasi la urma sa”.

Dar i s-a intors si boala cea dintai, ca precum tamaduirea a urmat credintei, asa si departarii lui de credinta, a urmat boala cea dintai. Apoi a fost nevoie, chiar si nevrand, sa vina iarasi la Sfantul Marcel si sa se lepede de paganatate, spre a primi dreapta credinta.

Si plecand spre mila pe parintele cel fara de rautate, a dobindit iarasi tamaduire.

Dupa cateva zile s-a dus ca porcul in tina noroiului sau si l-a ajuns mai cumplita rana. Deci, ce face ticalosul? Alearga iarasi fara de rusine la cuvios si aceasta s-a facut de multe ori.

Mai pe urma cuviosul a zis: „Vezi, omule, ca nu pe mine, ci pe Hristos amagesti. Caci nu eu, ci Hristos te tamaduieste si nu poti, inaintea ochilor Lui cei atoatevazatori, a tainui necuratia inimii tale, cu buzele cinstindu-L si cu inima stand departe; cu cuvantul marturisindu-L, iar cu lucrul intorcandu-te la credinta ta cea veche.

Deci lepada toata inselaciunea si viclesugul, intoarce-te din toata inima la Hristos, nu numai cu trupul, ci si cu sufletul si indata te vei tamadui. Iar ticalosul si nebunul evreu a raspuns sfantului: „Orice mi s-ar intampla voi rabda si credinta mea parinteasca niciodata nu o voi lasa!”

Cuviosul, auzind aceasta, s-a dus de la dansul tacand. Deci, iudeul, ducandu-se putin de la locasul sfantului, indata s-a imbolnavit greu in cale si a doua zi a murit cu trupul si cu sufletul.

Instiintandu-se despre aceasta fericitul parinte, a plans cu amar si a zis: Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau, scrie crestinortodox.ro.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private