Sari la conținut

Ce se întâmplă la centrul de vaccinare drive-thru abia deschis în București

Primul centru de tip drive-through din Capitală a fost deschis astăzi în Piaţa Constituţiei. A început să funcționeze de la ora 8.00 și deja s-a format coadă de mașini, potrivit g4media.ro. 

Coadă la centrul de vaccinare drive-thru din București
Sursă foto: g4media.ro

Pasagerii nu sunt nevoiți să coboare din mașini pentru a se vaccina împotriva coronavirusului și nici să își facă programare prealabilă, ci au nevoie doar de actul de identitate, astfel că procedura medicală devine mai rapidă și mai atractivă.

Persoanelor care aleg să se vaccineze în centrul de tip drive thru din Piața Constituției li se va inocula serul produs de Pfizer.

Centrul din Bucureşti s-a deschis joi, la ora 8.00 şi va funcţiona zilnic până la ora 20.00. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au precizat că centrul, care are patru fluxuri, va funcţiona în Piaţa Constituţiei până în 12 septembrie.
Autorităţile precizează care sunt lucrurile pe care trebuie să le cunoască cei care se prezintă la centrul de vaccinare:

  • Agenţii de îndrumare a traficului asigură fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare şi supraveghere post vaccinare;
  • La punctul de triaj medical se aplică procedurile şi instrucţiunile în vigoare referitoare la triajul persoanelor; medicul verifică chestionarul sau asistă completarea acestuia, după caz, şi validează criteriile medicale pentru vaccinare;
  • Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculul sau a spaţiului special amenajat după caz;
  • După vaccinare, agenţii de îndrumare indică traseul către zona de supraveghere post vaccinare;
  • Zona de supraveghere post-vaccinare este asigurată de personal medical (medic şi asistenţi) sau personal auxiliar instruit pentru identificarea persoanelor care au nevoie de asistenţă medicală pe perioada de supraveghere;
  • În perioada de supraveghere, se emite adeverinţa de vaccinare iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua cea de a doua doză;
  • În funcţie de tipul vaccinului distribuit, pentru completarea schemei de vaccinare, se asigură accesul persoanelor pentru efectuarea rapelului, conform intervalului dintre cele două doze, respectând capacitatea de vaccinare a centrului;
  • După începerea administrării dozei de rapel la persoanele vaccinate iniţial, se mai pot primi suplimentar persoane pentru vaccinarea cu doza I, în limita capacităţii de vaccinare a centrului.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel