Sari la conținut

Ce trebuie să faci dacă îți rupi o aluniță. Dermatolog: ”Există multe cazuri când aluniţele traumatizate s-au transformat în cancer”

Aluniță ruptă. Dacă v-aţi zgâriat sau v-aţi rupt din greşeală o aluniţă, mergeţi la un consult dermatologic în maximum 2-3 zile de la incident, aceasta fiind considerată o urgenţă medicală.

Dacă resturile leziunii nu sunt îndepărtate chirurgical în scurt timp de la rupere, riscaţi să dezvoltaţi cancer, indiferent de natura aluniţei respective. Medicii spun că numărul cazurilor de melanom (cancer de piele) din acest motiv a crescut, din cauza întârzierii cu care oamenii se prezintă la spital.

Dermatologul vă va evalua aluniţa sau excrescenţa respectivă cu ajutorul unui aparat special numit dermatoscop. Procedura nu este dureroasă şi poate surprinde şi evoluţia leziunii.

„În primul rând, trebuie să vedem dacă este, într-adevăr, o aluniţă, pentru că mai există diferite leziuni asemănătoare- papiloame, angioame. Dacă este vorba de o aluniţă, trebuie excizată (îndepărtată chirurgical- n.r.) în maximum 2-3 săptămâni de la momentul ruperii. Nu trebuie să ne fie frică să o scoatem, în caz contrar riscăm ca celulele nevice să se înmulţească anarhic şi să se transformă în tumoră malignă”, atrage atenţia dr. Oana Clătici, medic dermatologi.

Alunițele traumatizate se pot transforma în cancer de piele

Aluniţa este scoasă în profunzime, „cu o mică” margine, căreia i se face o biopsie pentru a se stabili dacă leziunea a fost extrasă în profunzime şi dacă în jurul ei a rămas doar ţesut sănătos. Medicii nu recomandă cauterizarea (arderea), întrucât leziunea nu este extrasă în totalitate. În momentul în care v-aţi rupt aluniţa, nu intraţi în panică şi nu aplicaţi creme, pentru că există riscul să faceţi o alergie.

Cel mult, dezinfectaţi rana cu substanţe antiseptice (spirt, rivanol, betadine) şi aplicaţi un pansament
până ajungeţi la control, mai ales dacă sângerează.

„Nu în­târ­ziaţi mai mult de 2-3 zile să vă prezentaţi la doctor. Cât de ocupaţi ar fi medicii, aceasta este o urgenţă. Există foarte multe cazuri când aluniţele traumatizate s-au transformat în melanoame (cancer de piele), pentru că bolnavii s-au prezentat târziu la spital”, mai atenţionează medicul dermatolog Oana Clătici.

În plus, dacă obesrvați o aluniță care sângerează fără niciun motiv aparent, ar trebui să vă prezentați la medic. Alunițele sângerânde, sau alunițele care arată ca răni deschise, pot fi uneori semne de melanom malign.

În schimb, rănirea negilor şi a papiloamelor (excrescenţele simple) nu pune probleme. Excizarea acestora este, mai degrabă, de ordin estetic, întrucât se înmuleţsc foarte repede, în special în zona gâtului, axilei şi a sânilor şi devin deranjante.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel