Sari la conținut

Ce vor bărbaţii în dormitor şi de ce simt nevoia să înşele chiar dacă sunt mulţumiţi de viaţa lor sexuală

Un studiu efectuat anual de către cei de la revista Esquire, din Statele Unite, arată care sunt poziţiile sexuale pe care le preferă bărbaţii, conform datelor colectate în ultimul an.

Conform unu sondaj la care au participat 522 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 59 de ani, poziţia cea mai plăcută este Amazon, în care femeia stă deasupra. 30% dintre cei chestionaţi în legătură cu preferinţele lor din pat au răspuns că această poziţie le oferă cele mai mari satisfacţii.

Pe locul doi în acest clasament, cu 28% dintre preferinţe, se află cunoscuta poziţie a misionarului, iar ultimul loc de pe podium este ocupat de poziţia ogarului, cu 26% dintre voturile bărbaţilor.

Bărbații însurați mulțumiți de viața lor sexuală, tot simt nevoia să înșele

Tot în cadrul acestui studiu, revista Esquire a desoperit că bărbaţii însuraţi sunt mai mulţumiţi de viaţa lor sexuală decât celibatarii, cu toate că 34% dintre ei au declarat că şi-au înşelat cel puţin o dată partenera.

„După ce am intervievat mai mulţi bărbaţi tineri şi am analizat sute de studii am ajuns la concluzia că înşelatul este un răspuns raţional la aşteptările iraţionale ale monogamiei. Insistând asupra monogamiei înseamnă să ignori adevărul despre sexualitatea masculină”, a declarat psihologul Eric Anderson de la Universitatea din Worchester, Anglia.

Anderson consideră că este mai bine ca barbaţii să înşele şi să regrete, din moment ce dacă mărturisesc partenerei că îşi doresc sex în afara cuplului, acest lucru înseamnă în mod clar sfârşitul relaţiei.

Îngrijorător este faptul că bărbaţii se tem mai mult de a nu dezamăgi cu performanţele lor sexuale la primul contact intim cu o parteneră nouă, această temere fiind de 4 ori mai mare decât faptul că ar putea contacta o boală din cauza sexului neprotejat.

Sexul oral, lipsit de importanță

Un mit a fost totuşi doborât: nici bărbaţii nu pun prea mare preţ pe sexul oral. Dacă până acum se credea că pentru bărbaţi este foarte important să primească sex oral, studiul a arătat că doar 10% dintre ei ţin seama de acest aspect al vieţii intime.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel