Sari la conținut

Cele mai bune plante pentru detoxifierea organismului. Remedii naturale pentru un boost de sănătate

Remedii naturale
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Remedii naturale pentru detoxifiere

Din cuprinsul articolului

Utilizarea ceaiurilor din plante pentru detoxifierea organismului, împreună cu o dietă uşoară şi eventual un post intermitent are beneficii pentru sănătate dovedite ştiinţific.

În acest sens, cele mai bune plante medicinale sunt seminţele de in, ciulinul de lapte, salvia, lavanda, menta, rozmarinul, muşetelul, genţiana, cătina, trifoiul sau pelinul.

Cel mai eficient remediu este decoctul din semințe de inSemințele de ciulin de lapte sunt un mijloc eficient de curățare nu numai a tractului intestinal, ci și a ficatului. În mod similar, se poate prepara o infuzie de lavandă sau o altă plantă care conține o concentrație mare de uleiuri. Proporții ideale: 3 lingurițe de plantă uscată la 400 ml. apă clocotită.

Tinctura de pelin, care curăță intestinele de paraziți, trebuie consumată înainte de fiecare masă, câte 30 de picături.

De asemenea, puteți pregăti o infuzie de cătină (3 linguri), mușețel și gențiană (1 lingură fiecare), adăugând 400 ml apă clocotită, potrivit fitoterapeuţilor citaţi de actualno.com.

Pentru a obține o eficiență mai mare de detox, este important ca această cură să fie efectuată în 3 etape cu durata de 21 de zile și cu pauze de o săptămână.

Beneficiile aduse de cura de detoxifiere

Mai multă energie:  toxinele stocate în organism, cele endogene (cum ar fi reziduurile provenite din fermentaţia intestinală în caz de digestie deficitară), sau exogene (metalele grele, alcoolul, pesticidele din alimente), induc stres şi oboseala, potrivit specialiştilor citaţi de naturalis.ro. După o cură de detoxifiere a ficatului, corpul se simte mai uşor, funcţioneaza mai bine şi are mai multă energie.

Pierderea în greutate: prin eliberarea organismului de toxinele acumulate, detoxifierea ficatului poate avea un efect real atât asupra celulitei, cât şi asupra pierderii în greutate (în jur de 2-4 kg).

Un ten mai luminos: după o cură eficientă de detoxifiere dispar coşurile, tenul devine uniform şi luminos, având un aspect curat şi sănătos.

Un somn mai bun: s-a constatat că, după o cura de detoxifiere, creşte semnificativ calitatea somnului.

Îmbunătăţirea digestiei şi a metabolismului: toxinele pe care le acumulăm în corp împiedică buna funcţionare a celulelor, încetinesc ciclurile de asimilare şi eliminare a alimentelor ingerate.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel