Patru tipuri de dureri de cap și ce le provoacă

Jumătate din populația adultă a planetei suferă de diverse forme de dureri la nivelul capului, iar majoritatea oamenilor sunt diagnosticați complet eronat, arată un raport lansat recent de Organizația Mondială a Sănătății. Afecțiunea, aparent banală, are efecte dezastruoase asupra vieții de zi cu zi: lipsa concentrării la locul de muncă, izolarea de prieteni sau deteriorarea relațiilor sexuale. În 15% din cazuri, durerile chinuitoare nu dispar decât după vârsta a treia.

„E o boală extrem de perfidă. Doar un bun specialist poate distinge între atâte tipuri sub care se prezintă durerea de cap”, atrage atenția prof. dr. Constantin Popa, de la Institutul de Boli Cerebro-Vasculare din București.

Potrivit acestuia, migrena rămâne cea mai temută formă a durerilor de cap, dar și cea mai ușor de depistat. Cu un spectru specific de simptome precum pulsații dureroase doar pe o jumătate a craniului, roșeață oculară și, uneori, aspect de pleoapă căzută, migrena apare la pubertate și persistă câteva zeci de ani.  “Femeile sunt mult mai predispuse decât bărbații, una din trei având migrene de la vârsta când apare primul ciclu menstrual și până la menopauză”, arată doctorul Popa.

Cauzele acestei suferințe, explică specialistul, sunt adânc înrădăcinate în materialul genetic al fiecărui individ, astfel că doar tratamentele personalizate dau roade. “Există peste 400 de substanțe folosite împotriva migrenei pentru că  oameni cu patologii similare răspund diferit la aceeași medicație. Cea mai eficientă s-a dovedit a fi ergotamina, prezentă sub formă de supozitoare. Alții se jură că o simplă cană de cafea le potolește episoadele de migrenă”, detaliază medicul Constantin Popa.

Cefaleea, o altă formă a durerii de cap, apare cu precădere în perioadele stresante și afectează peste 70% din populația lumii, spun cei de la Organizația Mondială a Sănătății. Poate dura de la 30 de minute la câteva zile, iar pacienții o descriu ca pe o “bandă invizibilă strânsă în jurul capului și gâtului”. Durerile nu sunt atât de puternice ca în cazul migrenei și trec ușor cu medicamente de genul ibuprofenului sau aspirinei.

Durerea de cap provocată de tensiune

Acest tip de durere de cap este unul dintre cele mai frecvente. Persoanele care au dureri din cauza tensiunii, simt o presiune şi o durere constantă în jurul capului, în special la tâmple sau la ceafă. Deşi sunt deranjante, aceste dureri nu sunt la fel de grave precum migrenele, care provoacă voma şi ameţeala. Pentru a trata acest tip de durere de cap, puteţi lua diferite pastile, precum aspirina sau ibuprofenul. Experţii consideră că această durere este provocată de stres şi de încordarea puternică a gâtului.

Durerea de sinusuri

Atunci când sinusurile sunt inflamate, ele provoacă dureri. Persoana care suferă de sinuzită va avea dureri de cap însoţite de febră şi va putea fi diagnosticată doar de doctor. Potrivit medicilor, durerile de cap provocate de inflamarea sinusurilor se tratează cu antibiotice, decongestionate sau antihistaminice.

Recent Posts

Recomandările ANPC pentru perioada de 1 Mai şi sărbătorile pascale

Comisarii ANPC au realizat un set de recomandări pentru perioada de 1 Mai şi de…

22 de minute ago

DIETA miraculoasă care poate preveni apariţia bolii Alzheimer

Nutriția poate juca un rol major în ceea ce privește sănătatea creierului, motiv pentru care…

53 de minute ago

Distincţie specială primită de Spitalul Dr. C.I. Parhon din Iaşi

Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" este prima unitate medicală din Iaşi şi cea de-a doua…

o oră ago

Horoscop 1-15 mai 2024, Cristina Demetrescu. Un eveniment UNIC

Cristina Demetrescu, astrolog, a făcut previziuni astrale pentru primele două săptămâni din luna mai. Previziuni…

2 ore ago

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

2 ore ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului