Sari la conținut

Certificat de vaccinare cu trei doze. Alexandru Rafila: Îl vom pune în aplicare cât de repede putem

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Alexandru Rafila

Din cuprinsul articolului

Certificat verde cu trei doze. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, spune că acest certificat va scuti posesorii, probabil, de carantină și testare la nivelul Uniunii Europene. 

„Vestea bună este că toți acest acești cetățeni ai Uniunii Europene care posedă un astfel de certificat (n.r. cu trei doze) probabil că vor fi scutiți la nivelul Uniunii atât de carantină, cât și de testare. Noi îl vom pune în aplicare cât de repede putem. Data limită este luna februarie. Pe măsură ce Uniunea va lua decizii în legătură cu utilizarea acestui certificat, ne vom adapta și noi. Deocamdată, de la începutul lunii februarie trebuie să ne adaptăm și să utilizăm pentru circulația internațională un certificat care este valabil cu trei doze sau două doze după caz, pentru că există și vaccinare completă cu vaccinul Johnson”, a spus, miercuri, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

În momentul în care a fost înrebat dacă și România va introduce certificatul cu trei doze, în eventualitatea în care noile infectări zilnice vor depăși 70.000, Alexandru Rafila: „Eu sper să nu ajungem la cele 70.000 de cazuri, dar nici nu pot să exclud acest lucru. Noi suntem obligați de legislația Uniunii Europene să îl adoptăm pe cel pentru circulația în interiorul Uniunii. În ceea ce privește utilizarea în România, trebuie să luăm în considerare prioritățile de sănătate publică, dar și celelalte priorități care țin de funcționarea economiei. Nu este o decizie pe care o ia Ministerul Sănătății, trebuie luată la nivelul Guvernului după consultări cu toți actorii sociali”.

Coronavirus în România, 26 Ianuarie

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară. 4.375 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 59.726 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel