Sari la conținut

Certificatul COVID, adoptat în 7 state membre ale Uniunii Europene. De când va fi disponibil, la nivel european?

certificat verde european
Sursa: Unsplash

Certificatul COVID a fost adoptat în 7 state membre ale Uniunii Europene ieri, 1 iunie. Acesta are rolul de a facilita călăroriile în interiorul U.E., în contextul pandemic actual. Acesta va fi disponibil, la nivel european, de la începutul lunii iulie pentru toate țările pregătite de implementare.

Grecia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Croația și Polonia s-au conectat ieri la portalul european pentru primele certificate COVID din UE, în timp ce unele țări au decis să emită certificatul digital numai atunci când aplicațiile vor fi dezvoltate la nivel național, scrie EFIMERIDA TON SYNTAKTON, potrivit Rador.

Începând cu data de 10 mai, 22 de țări au testat deja portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie pentru toate statele membre care au trecut testele tehnice și sunt pregătite să elibereze și să confirme certificatele.

Certificatul COVID va proteja datele utilizatorilor

Acest sistem, la care sunt conectate primele șase țări, permite verificarea certificatelor digitale europene COVID-19 într-o manieră sigură și prietenoasă față confidențialitatea datelor, așa cum a anunțat Comisia Europeană.

Comisia Europeană reamintește că acordul politic din 20 mai trebuie aprobat formal de Parlamentul European și Consiliu.

Regulamentul va intra în vigoare la 1 iulie, cu o perioadă de șase săptămâni de introducere treptată a datelor pentru eliberarea certificatelor pentru statele membre care au nevoie de timp suplimentar. În același timp, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre cu privire la intrarea în portal.

Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, a subliniat că „certificatul digital COVID-19 al UE arată valoarea adăugată a soluțiilor electronice de sănătate eficiente pentru cetățenii noștri”.

„Este important ca, în următoarele săptămâni, toate statele membre să își finalizeze în totalitate sistemele naționale de emitere, stocare și confirmare a certificatelor, astfel încât sistemul să funcționeze în timp util pentru perioada concediilor”, a spus ea.

„Cetățenii UE așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou și vor să o facă în siguranță. Deținerea unui certificat UE este un pas crucial înainte”, a mai precizat ea.

În urma acordului politic dintre Parlamentul European și Consiliu privind regulamentul din 20 mai care reglementează certificatul, structura tehnică a sistemelor UE intră în vigoare astăzi.

Portalul UE a fost finalizat în doar două luni pentru a confirma caracteristicile de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru va permite cetățenilor și autorităților să știe cu certitudine dacă certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu sunt schimbate sau păstrate date personale.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel