Din cuprinsul articolului
În cursul zilei de vineri, 22 Octombrie, CNSU a adoptat o hotărâre prin care, începând de astăzi, 25 Octombrie, Certificatul verde devine obligatoriu pentru a avea acces la o serie de servicii și instituții.
Potrivit hotărârii aprobate de CNSU, certificatul verde (care dovedește vaccinarea sau trecerea prin boală) devine obligatoriu pentru următoarele activități:
În ce priveşte copiii sub 12 ani, aceştia vor avea acces în locurile menţionate doar atunci când sunt însoţiţi de un adult vaccinat anti-COVID sau care a trecut prin boală, a precizat secretarul de stat în MAI, medicul Raed Arafat.
Sunt exceptate activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile, dar și farmaciile.
Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), privind accesul persoanelor la biserică fără certificat verde: ”Sunt măsuri care se iau, nu neapărat să ai argument științific. Nu închidem activitățile religioase, dar punem condiția de mască obligatorie și distanță de doi metri pătraţi între persoane.
E o decizie votată la nivelul CNSU și sunt mai multe considerente luate în calcul pe lângă baza științifică oferită de către medici. Asta este decizia luată la acest moment”.
„Instituțiile publice și operatorii economici prevăzuți la alin. (1) vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (certificat de deces, certificat de naștere etc.) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2”, se arată în hotărârea CNSU de vineri.
În cazul în care o persoană nevaccinată are de plătit o taxă la Primărie sau Fisc, ori mai aşteaptă, ori instituţia trebuie să pună la dispoziţie un ghişeu sau o altă soluţie, în cazul în care este ceva urgent.
În plus, accesul în toate zonele care nu sunt esențiale se face doar cu certificatul verde COVID pentru vaccinați sau trecuți prin boală.
Măsurile vor intra în vigoare începând de astăzi, 25 Octombrie și se aplică pentru cel puțin 30 de zile.
Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…
Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…
Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…
Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…
IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…
Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…