După Franța, și SUA aprobă clorochina ca tratament pentru pacienții cu Covid-19

Clorochina devine tratament aprobat și în SUA. Medicamentul a fost aprobat și de America, după Franța, pentru pacienții cu Covid-19.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat duminică folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxiclorochinei ca tratamente împotriva noului coronavirus, informează AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Sănătate a declarat că FDA a dat undă verde ca aceste tratamente să fie „distribuite şi prescrise de medici pacienţilor adolescenţi şi adulţi spitalizaţi cu COVID-19, într-o manieră adecvată, când un studiu clinic nu este disponibil sau nu se poate face”.

Preşedintele american Donald Trump a lăudat pe 24 martie meritele acestui medicament. „Există şanse mari ca acesta să poată avea un impact enorm. Ar fi un cadou din cer dacă ar funcţiona”, a declarat el.

Este cel mai eficient tratament anti-COVID-19? Trump îl numește ”dar din Cer”, Franța l-a reglementat prin decret și interzice exportul

Un controversat medic francez, profesorul Didier Raoult, apără acest tratament şi a elaborat studii care nu au convins pe deplin comunitatea ştiinţifică.

Un reputat medic francez susține că are formula care vindecă noul coronavirus. Le oferă voluntarilor un tratament experimental începând de azi

Autorităţile sanitare americane au avertizat publicul larg că nu ar trebui să se automedicamenteze. Un locuitor din Arizona (sud-vest) care a ingerat fosfat de clorochină, folosit pentru a dezinfecta acvarii, a murit.

Două organisme medicale americane, Institutul Naţional al Sănătăţii (NIH) şi Autoritatea pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul biomedical (Barda), lucrează în prezent la studii clinice, anunță Agerpres.

Un studiu care urmează protocolul profesorului Raoult, cu hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic), urmează să înceapă curând la New York.

În prezent, Statele Unite numără peste 140.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 2.489 de decese provocate de COVID-19, boala cauzată de acesta, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

5 ore ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

6 ore ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

6 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

7 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

7 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

8 ore ago

Citeste si: