miercuri, martie 25, 2026
16.8 C
București

Concediu paternal pentru toți taţii care au calitatea de salariat. Lege promulgată de Klaus Iohannis

Concediu paternal pentru taţii cu calitatea de salariat. Vineri, 21 iunie, Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea concediul paternal taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii.

Tații salariați vor primi 10 zile de concediu paternal

Măsurile adoptate se referă, totodată, și la extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare.

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.

Citeste si…

Principalele măsuri prevăute de actul normativ

  • acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;
  • introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;
  • extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;
  • completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal;
  • introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

STUDIU: Visele intense, cheia unui somn odihnitor

STUDIU interesant despre visele intense. Oamenii de știință spun...

Soarele de dimineață sau de după-amiază: la ce oră îți crești cel mai mult nivelul de vitamina D

Vitamina D, cunoscută drept „vitamina soarelui”, este esențială pentru...

„Vom fi carne de tun”: Șoșoacă și Harra lansează scenarii alarmante despre România în contextul global

Un dialog online între europarlamentara Diana Șoșoacă și Carmen...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și