luni, iulie 26, 2021

Prof. Dumitru Constantin Dulcan a dezvăluit cum reușește să se țină departe de emoțiile negative care nu fac decât să atragă boală. 

”Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala,

neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala”, a explicat profesorul Dulcan.

Cum controlăm emoțiile negative

Neurologul  susține că a învățat să îți controleze emoțiile negative. ”Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum.

Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre”, a adăugat dr. Dulcan.

Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respiraţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. ”Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui

tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare,” a completat profesorul.

”Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă”

Potrivit prof. Dulcan, dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri:

  • să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm,
  • să facem mişcare,
  • să ne odihnim corect,
  • să fim optimişti şi plini de speranţă,
  • să fim perseverenţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm

    intelectual şi să ne ferim de rutină,

  • să facem constant schimbări în viaţa noastră.

”Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie,” a concluzionat neurologul Dulcan.

Ultimele stiri

Parteneri