vineri, mai 1, 2026
10.4 C
București

Criză în farmacii. De ce se plâng bolnavii

Criză în farmacii. De ce se plâng bolnavii care intră în acestea. Zeci de bolnavi din toată ţara se plâng că nu-şi găsesc medicamentele prescrise

Criză în farmacii. NU există stocuri de medicamente

Bolnavii s-au înscris pe listele de aşteptare ale farmaciilor în speranţa că noi stocuri vor fi aduse. În tot acest timp pacienţii rămân fără tratament, dar Agenţia Naţională a Medicamentului dă asigurări că nu există riscul dispariţiei vreunei pastile de pe piaţă şi că problemele care apar sunt din cauza sincopelor în aprovizionare.

Citeste si…

Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Radu Gănescu, susţine că face zilnic demersuri către instituţiile statului pentru rezolvarea acestei probleme.

”Din păcate, multe medicamente s-au retras din România și acest proces încă nu s-a stopat. Sunt câteva reglementări care sper că vor duce la stoparea acestui proces de plecare a medicamentelor din farmacii. Din păcate, este și problema stocurilor, pentru că există o cerere foarte mare și producție mică.

Prima piață care este afectată sunt piețele care sunt instabile, România fiind una dintre ele, la nivel european. În general, cam în toate categoriile de pacienți există anumite probleme de acces la medicamente. De câte ori mi se atrage atenția, încerc să mă duc către zona Agenției Naționale a Medicamentului să fac sesizări sau către Ministerul Sănătății.”

Citeste si…

 

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz.ro, www.infomonden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie, prevenție e.t.c.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sancțiuni maxime pentru cabinetul din Capitală unde o femeie a murit după un lifting facial

Inspectorii sanitari au aplicat sancțiuni maxime unui cabinet privat...

Alertă pentru pacienți: medicament pentru tensiune, indisponibil pe perioadă „nedeterminată”

Un medicament utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale se confruntă...

Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală pentru persoanele peste 65 de ani

Autoritățile din România continuă campania de informare privind vaccinarea...

Citește și