Sari la conținut

Cu ce dispar petele maronii de pe față?

pete
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Remedii pete pigmentare

Pete maronii pe față. Ai observat în ultimul timp niște pete mai închise la culoare care ți-au apărut pe  față? Nu te îngrijora! Petele maronii nu sunt o amenințare pentru sănătate și nici nu vor rămâne pentru totdeauna pe pielea ta.

Este nevoie doar de tratamentul potrivit și de puțină disciplină pentru a-ți lumina pielea și a redobândi un ten de păpușa de porțelan. Am discutat cu dr. Iuliana Cîrcu, medic specialist în Dermatovenerologie la clinica SKiN MedSpa, despre ce sunt petele maronii, care sunt cauzele lor și ce opțiuni de tratament au pacienții, pentru a scăpa de aceste semne inestetice ale pielii.

Ce sunt petele maronii?

Petele maronii de pe față, adică petele pigmentare, apar din cauza hiperpigmentării, o afecțiune destul de comună a pielii. Aceasta se declanșează în momentul în care se produce prea multă melanină. Hiperpigmentarea este determinată de expunerea excesivă la soare, cicatrici, îmbătrânire sau modificările hormonale din timpul sarcinii sau menopauzei. Diferite leziuni ale pielii, pot, de asemenea, duce la apariția petelor pigmentare. Mulți pacienți se confruntă cu hiperpigmentarea pielii și din cauza:

  • acneei;
  • mușcăturilor, arsurilor, tăieturilor;
  • tehnicilor incorecte de epilare sau a epilării excesive prin smulgere,
  • firelor de păr incarnate;
  • produselor prea dure de îngrijire a pielii ;
  • cicatricilor cauzate de psoriazis sau de alte afecțiuni ale pielii.

Cu toate acestea, hiperpigmentarea nu este singura cauză a apariției petelor maronii de pe față. Din acest motiv, este recomandată vizita la un medic dermatolog specialist. Cu atât mai mult, în cazul în care observi modificări ale petelor existente, precum cele de textură, culoare și mărime, dar și în cazul în care nu ești sigur dacă este vorba despre o pată maronie, o aluniță sau o altă problemă cutanată, cea mai sigură cale pentru a-ți proteja sănătatea și frumusețea rămâne consultul dermatologic.

Tratamente topice pentru petele maronii

Pentru tratamentul petelor pigmentare s-a dezvoltat o întreagă linie de cosmetice  și dermato-cosmetice care susțin că acționează ca tratamente fără prescripție medicală. În general, conțin ingrediente precum hidrochinonă, acid kojic, retinoizi, exfolianți chimici, vitamina C și acid azelaic. Deși sunt promovate ca tratamente sigure, cu instrucțiuni simple de folosire, tot este recomandat să vorbești cu un medic dermatolog înainte de a le achiziționa, fiindcă fie pot prezenta anumite riscuri, fie nu funcționează deloc pentru nevoile tale și îți pot face mai mult rău decât bine.

De exemplu, hidrochinona este cel mai popular tratament pentru pete maronii, respectiv hiperpigmentare, care acționează prin reducerea producției de melanină. Totuși, produsele eliberate fără rețetă conțin aproximativ jumătate din cantitatea de hidrochinonă, în comparație cu produsele eliberate în baza unei rețete medicale. Hidrochinona a fost considerată multă vreme standardul de aur în estomparea petelor pigmentare. Rezultatele pot apărea chiar și după doar două săptămâni de tratament, dar este recomandată utilizarea sa între 8 și 12 săptămâni, ca să te bucuri de niște rezultate satisfăcătoare. Pe toată durata tratamentului este obligatorie protecția solară.

Un alt tratament popular pentru petele maronii de pe față este acidul kojic, un compus extras din fungi și orez fermentat, care reduce hiperpigmentarea. Pentru rezultate maxime, poate fi utilizat împreuna cu hidrochinona, deși este un tratament mai puțin eficient în comparație cu alte ingrediente. Acidul kojic este un ingredient care poate irita pielea și din această cauză nu este potrivit pentru toată lumea. Cei cu pielea sensibilă trebuie să folosească produsele pe bază de acid kojic cu precauție și doar sub supravegherea unui medic dermatolog. Rezultatele sunt departe de a fi rapide, întrucât poate dura câteva luni până apar îmbunătățiri vizibile în ceea ce privește estomparea petelor maronii.

Retinoizii reprezintă este un ingredient derivat din vitamina A și ajută la formarea mai rapidă a celulelor noi, adică stimulează regenerarea celulară, cea care estompează petele pigmentare în timp. Rezultatele apar după un tratament susținut, cuprins între 3-6 luni. Cu cât dozajul mai mare, cu atât poate provoca iritații si alte efecte secundare.

Retinoizii sunt contraindicați în sarcină, fiindcă s-a constatat că vitamina A poate duce la anumite anomalii ale fătului. În cazul în care se utilizează un tratament cu retinoizi, atunci este obligatorie folosirea unei creme SPF cu factor înalt de protecție, pentru că retinoizii cresc sensibilitatea pielii la lumina UV.

Exfolianții chimici sunt acizii care distrug stratul superior de celule al pielii. Aceștia includ alfa hidroxi acizii, precum acidul lactic, dar și beta hidroxi acizii, cum ar fi acidul salicilic. Pot fi potriviți pentru piele sensibilă sau uscată. Ca și retinoizii, exfolianții chimici cresc sensibilitatea pielii la soare și este necesar să aplici o cremă cu SPF ridicat. De obicei, tratamentul durează 3-6 săptămâni, dar rezultatele sunt vizibile după minim o lună de zile.

Unul din tratamentele mai puțin cunoscute este cel pe bază de acid azelaic, un ingredient natural derivat din ovăz, grâu sau secară, fiind potrivit pentru producerea anormală de pigment. Are proprietăți antibactieriene, care ajută în controlarea erupțiilor de acnee și a cicatricilor post-acneice.

Cel mai la îndemână tratament pentru pete pigmentare este cel pe bază de  vitamina C, un antioxidant topic, care inhibă procesele enzimatice să producă melanină în exces. Vitamina C ajută la reducerea apariției petelor pigmentare la suprafața pielii. Aici este însă o discuție fără sfârșit, deoarece concentrația trebuie să fie mare, iar cremele din comerț nu ajung nici la 25% din concentrația necesară, care poate oferi niște rezultate mulțumitoare.

Tratamente dermatologice  pentru pete maronii

De cele mai multe ori, petele pigmentare nu dispar pentru doar după utilizarea tratamentelor topice, nici dacă acestea sunt în concentrația potrivită. Tot ce se aplică pe piele funcționează în combinație cu tratamentele dermatologice și nu altfel. Standardul de aur la nivel actual în ceea ce privește tratamentul petelor maronii este reprezentat de tratamentul cu laser CO2.

Și in acest caz, trebuie făcute câteva precizări. Nu toate laserele sunt la fel și există dispozitive care pot fi asemănate cu cremele ieftine din supermarket și echipamente care reprezintă echivalentul dermato-cosmeticelor exclusiviste. Dacă în cazul cremelor, se face un clasament al eficienței oarecum vizibil prin preț, în cel al echipamentelor laser, prețul nu reprezintă o garanție.

De exemplu, echipamentele cu laser CO2 DEKA, pe care le folosesc în clinicile SKiN reprezintă cea mai avansată tehnologie laser CO2 fracționat ablativ existentă în piață, chiar dacă prețurile sunt exprimate în lei pentru o ședință de tratament, și nu în euro, cum am descoperit în alte locuri, care aveau niște echipamente depășite.

Laserul CO2 performant este cel mai bun tratament și oferă rezultate uimitoare, după 4 ședințe, combinate cu aplicarea unor dermato-cosmetice potrivite și folosirea continuă a cremei cu SPF 50+. Cu toate acestea, nu este indicat tuturor tipurilor de ten și nu se poate face vara. Pentru perioada verii sau pentru tenurile cu tendințe cuperozice este indicat laserul CoolPeel, care însă are nevoie de mai multe sesiuni de tratament pentru a produce aceleași rezultate, deoarece este mai blând și mai puțin ablativ.

Pacienții trebuie să înțeleagă că tratamentul cu laser produce niște urme la suprafața pielii, adică apare roșeață, se pot forma cruste la nivelul pielii și fiecare este diferit. Cu toate că tehnologia nouă este mult mai delicată cu tenul și recuperarea este mai rapidă, nu înseamnă că a doua zi ai fața perfect curată. Este posibil ca roșeața să persiste până la 7-10 zile, dar, în final, rezultatul merită atenția pe care este nevoie să i-o acorzi tenului tău câteva zile.

Medicul dermatolog ar trebui să decidă numărul de ședințe și tipul de laser folosit și tot medicul ar trebui să realizeze tratamentul. Nu recomand sub nicio formă expunerea la riscul unui tratament laser realizat de către o persoană fără specializare în medicină dermatologică sau plastică-estetică.

De asemenea, peelingul chimic profesional este o variantă mai puternică și mult mai eficientă a acizilor exfolianți regăsiți în anumite produse pentru pete pigmentare. Cu cât sunt mai puternice, peelingurile chimice lucrează mai în profunzime și au un timp de recuperare mai îndelungat. Si aici există o sumedenie de branduri și produse, care pot fi eficiente, fără să doară și fără să afecteze atât de tare pielea.

În clinicile SKiN am ales să lucrăm cu niște game specializate, cu rezultate dovedite clinic. În general, sunt necesare cam trei-patru săptămâni pentru a vedea rezultatele vizibile și este, de asemenea, indicat să alegi tratamentul potrivit împreună cu medicul dermatolog, mai ales că, medicul îți poate recomanda un tratament care să-ți rezolve cât mai multe din afecțiunile sau problemele estetice ale tenului tău. De exemplu, peelingul chimic este un excelent tratament antiacneic.

Microdermabraziunea este un tratament facial și poate da rezultate mai ales în cazul petelor maronii recente, pe o piele tânără, pe tenuri deschise, dar nu va face minuni pe o piele mai în vârstă, cu pete maronii instalate de ani de zile nivelul feței. Este însă un bun tratament de întreținere.

Și microneedling-ul sau mezoterapia fracționată poate fi, de asemenea, un tratament eficient pentru anumite pete pigmentare, dar nu este indicat în cazul tenurilor acneice, predispuse la cicatrici, cu leziuni deschise sau în cazul tenurilor sensibile.

Cum alegi tratamentul potrivit pentru pete pigmentare?

Răspunsul corect este doar împreună cu medicul dermatolog! Medicul ia în considerare mai mulți factori, precum:                                                  

Culoarea pielii – persoanele cu o tonalitate închisă a pielii trebuie să fie mai precaute atunci când aleg un tratament pentru hiperpigmentare, deoarece utilizarea unui produs greșit sau prea concentrat poate decolora pielea sau poate provoca  și mai multă hiperpigmentare.

Schimbările hormonale – dacă petele maronii apar, de exemplu, în timpul sarcinii timpul, pigmentarea se estompează și dispare, de cele mai multe ori, în momentul în care sarcina se termină. Din acest motiv, nu este indicat tratamentul petelor pigmentare în sarcină și alăptare.

Arsurile solare – în cazul în care petele maronii au apărut după expunerea la soare, protecția SPF este obligatorie tot timpul anului. O cremă cu protecție solară eficientă va opri accentuarea hiperpigmentărilor existente și previne apariția unor pete maronii noi, a ridurilor, dar și fotoîmbătrânirea pielii.

În concluzie, cea mai bună investiție este prezentarea la un medic dermatolog, care lucrează într-o clinică ce dispune de echipamente de ultimă generație și tratamente dermatologice recunoscute. O singură vizită îți poate economisi sume importante de bani, pe care le poți risipi pe tratamente ineficiente sau neadecvate și produse de make-up care acoperă petele maronii, dar care îți încarcă inutil tenul.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel