Sari la conținut

Cum e tratat pacientul cu coronavirus. Prof. Streinu-Cercel: ”Dușuri chimice plus tratament patogenic și simptomatic”

Din cuprinsul articolului

Cum e tratat pacientul cu coronavirus. Primul pacient cu coronavirus din România a ajuns la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” și a început deja schema de tratament. Managerul Institutului prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a explicat cum sunt tratați pacienții cu coronavirus. 

„Este vorba de două camere special amenajate care beneficiază de duşuri chimice şi care conţin câte un pat în momentul de faţă şi pot fi extinse la două paturi şi o zonă de laborator unde se lucrează probele acestor pacienţi.

Sistemul e nu intră nimic, nu iese nimic.

Cum e tratat pacientul cu coronavirus

Tratamentul este patogenic, şi respectiv simptomatic dacă apar simptome. Daca persoana e asimptomatică s-ar putea să nu fie nevoie de niciun fel de tratament special.

Patogenic e un tratament în care folosim medicamente care se interpun pe modalităţile de apariţie a unor posibile determinări sistemice.
80% dintre persoanele care dezvoltă infecţii virale în general şi cu acest virus sunt persoane asimptomatice. În această perioadă, virusul se multiplică şi poate fi prezent în teste. E motivul pentru care facem aceste teste”, a declarat Streinu-Cercel pentru digi24.ro.

Întrebat dacă e posibil să apară încă un caz, managerul de la Matei Balș a spus că, din acest moment, orice e posibil.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel