Sari la conținut

Cum evităm acumularea kilogramelor în plus stând în casă

Statul în casă a devenit o modă în acest an, iar kilogramele în plus reprezintă una dintre principalele consecințe ale carantinării. Pentru mulți români, greutatea a devenit o adevărată preocupare, după încheierea stării de urgență.

Există zeci de mii de articole despre cum să slăbești sau să te menții în greutatea optimă, însă, din păcate, printre informațiile bune, se strecoară și multe mituri.

Spre exemplu, cu siguranță ai citit undeva sau ai auzit pe cineva care spune că pentru a da burta jos trebuie să faci abdomene. Acest concept este fals, întrucât reducerea nivelului de grăsime corporală nu se poate face targetat, ci doar per ansamblu. Cu alte cuvinte, nu poți să slăbești unde vrei tu, acționând o anumită grupă de mușchi sau folosind nu știu ce creme, dar poți scăpa de kilogramele în plus atâta vreme cât consumi mai puține calorii decât are nevoie corpul tău și eviți anumite obiceiuri nesănătoase.

Așadar, să intri pe articole pentru a citi despre slăbit este ca și cum ai intra într-o casă pariuri, în sensul că nu știi la ce să te aștepți. Pentru a te ajuta în acest demers, ți-am selectat câteva idei susținute de studii medicale, cu care nu poți da greș:

Evită mâncărurile procesate. Gustul și costul de producție reprezintă principalele aspecte pe care un producător le are în vedere atunci când realizează un anumit produs alimentar procesat. Se urmărește conceperea unei formule care să asigure un gust cât se poate de bun, chiar dacă asta înseamnă adăugarea unor chimicale care nu ne fac bine și lipsirea produsului final de vitamine. În al doilea rând, pentru reducerea costului de producție, se recurge deseori la substanțe ieftine și la materie primă modificată genetic și intens pesticizată. Așa că, indiferent de orientarea ta culinară, încearcă să gătești mai mult și să consumi cât mai multe fructe și legume proaspete.

Renunță pe cât posibil la zahăr și limitează cantitatea de sare. Consumul ridicat de zahăr este asociat cu cele mai răspândire boli din lume, cum ar fi bolile de inimă, diabetul zaharat de tip 2 și cu cancerul. Zahărul este inclus în foarte multe produse procesate, așa că poți depăși nivelul indicat de către specialiști și dacă nu ești dependent de dulciuri. Cel mai simplu lucru pe care îl poți face din start este să înlocuiești băuturile răcoritoare artificiale cu limonadă, ceaiuri sau sucuri de fructe și legume făcute în casă sau cel puțin să bei 2 litri de apă pe zi.

Nu consuma alcool în mod regulat. Orice dietă de slăbit îți va interzice consumul de alcool. Practic, dacă vei bea cât de puțin, vei zădărnici întreg efortul de a slăbi. Pentru mulți, acesta reprezintă un puternic impediment din punct de vedere psihologic, însă odată ce este depășit prin voință, efectele pozitive nu vor întârzia să apară.

Încearcă postul intermitent. Știai că acest tip de post îți îmbunătățește pe loc sănătatea și te ajută să dai jos kilogramele în plus? Există mai multe variante ale postului intermitent. Prima este cea în care 5 zile mănânci normal, iar 2 zile pe săptămână consumi cel mult 500-600 de calorii, în timp ce cea de-a doua presupune să iei toate mesele unei zile în interval de 8 ore. Partea bună este că această metodă nu are nici un fel de restricții alimentare, ci se leagă numai de timpii meselor sau de aportul caloric.

Mănâncă mai lent și nu sta cu ochii în ecran în timpul mesei. Diverse studii au dovedit faptul că cei care mănâncă mai repede au șanse mai mari de a devenit obezi. Cel mai simplu lucru pe care îl poți face pentru a scăpa de surplusul de grăsime este să mănânci mai lent și să încerci să te relaxezi complet în timpul mesei. De asemenea, dacă urmărești un program de exercitii pe YouTube sau te uiți la TV, vei putea să mănânci mai mult decât îți dorești, așa că în timpul mesei, gândește-te numai la mâncare.

Încearcă să dormi mai mult. S-a descoperit că adulții care nu dorm suficient au un risc de a se îngrășa cu 55% mai mare decât adulții care se odihnesc în mod corespunzător, iar pentru copii, procentul este de 90%. Lipsa de somn destabilizează organismul din punct de vedere hormonal, declanșând pofta de a mânca în momente nepotrivite.

Fă mișcare în mod regulat. Nu trebuie să mergi la sală pentru a face mișcare. Poți să alergi în jurul blocului sau în parc, poți să urci scările sau măcar să faci o plimbare alertă. Totodată, poți face numeroase exerciții fizice în casă, cu sau fără echipament. Tot ce trebuie să faci este să deschizi un canal de Youtube și să te ții de anumite exerciții care te atrag.

Ia în calcul o schimbare de dietă. Poate că ți se pare complicat să stai să calculezi aportul caloric al zilei și să implementezi în rutina ta diverse obiceiuri. În acest caz, poate că ți-ar fi mai simplu să încerci să urmezi o dietă vegană, ketogenică etc. pentru 3-4 săptămâni, după care să tragi o concluzie. Ai putea fi surprins de transformarea pe care o vei vedea în acest timp, dacă ești serios.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel